March 25, 2013

A inceput o adevarata manie legata de cartea lui Yann Martel si adaptarea sa pentru ecran de catre Ang Lee, asa ca am hotarat sa arunc o privire si sa vad ce este atat de fabulos legat de o povestire ce parea la inceput foarte neverosimila si genul de literatura pe care nu prea o bag in seama din cauza subiectului care ma lasa destul de rece.

Am descoperit un roman bine scris, cu imagini vii si un stil care te prinde si te tine acolo, povestea are lipsuri si metatextualitatea lasa mult de dorit, se vrea ceva grandios care raspunde la niste framantari existentiale dar, de fapt, ofera o versiune foarte subiectiva asupra acestor framantari si nu raspunde la nimic.

Unii ar fi, si sunt, foarte incantati de povestea unui adolescent indian prins intr-o barca impreuna cu un tigru bengalez in mijlocul Pacificului, bazandu-se doar pe o forta exterioara pentru a suprevietui si a trece cu bine peste acest nefericit eveniment. Dar, de fapt, nu prezinta decat o poveste care e foarte neverosimila si care da acea iluzie de vis, care ofera prea putine detalii, iar cand le ofera iti dai rapid seama ca povestea nu e prea bine inchegata. Pe langa situatia exceptionala, autorul mai adauga si alte cateva elemente care fac povestea sa fie o gluma.

Poate sunt un pic drastic, mai ales cand vine vorba de o incercare de a arata lumii ca Dumnezeu exista si ca este prezent tot timpul in vietile noastre, o astfel de opera de popularizare a religiei intr-o era in care noua generatie incepe sa se departeze tot mai mult de spiritual este de laudat, dar modul in care prezinta faptele si, mai ales, modul de a alege niste inchipuiri si sentimente mult prea extreme nu face decat sa ofere romanului un aspect de comedie.

Dramatizarea extrema a situatiei, elementele spirituale si metatextuale aruncate pe ici si colo si, bineinteles, marea descoperire de la sfarsit nu imi dau impresia decat ca autorul se vrea serios si incearca niste trucuri ieftine pe care un cititor experimentat nu va trece niciodata cu vederea. Pierderea legimitatii naratiei este, din punctul meu de vedere, iminenta si nu va duce decat spre o pierdere a mesajului.

La final suntem lasati cu 2 povesti suntem obligati sa alegem si, ma bucura acest fapt, alegerea nu este atat legata de carte si povestire cat este de propriul nostru eu si singurul lucru care va face o diferenta este propria noastra viziune asupra mesajului din roman. Inteleg ca s-a vrut o mare descoperire si o apologetica a anumitor elemente religioase si spirituale dar nu a convins, mesajul este prea prost evidentiat si ideea din spatele romanului nu face decat sa confirme: un stil minunat, o poveste proasta, un mesaj care putea sa fie grandios dar, din pacate, nu este.