Animal Farm Timeline
O noua era: E-lending
Arta fictiunii: Jorge Luis Borges
Julian Barnes critica modul in care guvernul britanic se ocupa de arta
Penita lui Hitchens: Greenspan Shrugged
Desi nu e fictiune, Surasul Jaguarului are acea aura de realism magic atat de specifica Americii latine si atat de specifica autorului. Daca mai adaugam ca este vorba despre Nicaragua, iar autorul este Salman Rushdie, nu facem decat sa prevestim o carte superba.
In 1986, pe cand comunismul inca era in floare si el inca nu era condamnat la moarte, Salman Rushdie se duce intr-o vizita in Nicaragua pentru a scrie un reportaj despre razboiul de gherila care avea loc acolo. O tara micuta si fierbinte atat de nesimnificativa si uitata de lume, dar dorita atat de tare de comunisti cat si de CIA incat se purta un razboi care doar rece nu se putea numi.
Cartea nu este doar despre razboiul care acapara toata mass media si timpul comentatorilor politici, cartea este si despre oamenii care locuiau in acea mica si frumoasa tara din America Latina, despre agricultori si artisti, despre oameni fericiti si despre oameni devastati. Mica carticica, in doar cateva zeci de pagini, ne ofera o perspectiva foarte larga asupra unei lumi de care nu stiam mai nimic si de care, nici astazi, nu ne pasa. O frumusete indescriptibila uitata undeva intr-o mare de tari micute, ingramadite una in cealalta, care vorbesc aceeasi limba dar care nu ajung niciodata la un numitor comun.
Fascinatia autorului, dar si a cititorului, este legata de talentul nativ al locuitorilor din Nicaragua asupra poeziei, aproape toata lumea pe care o intalneste in mica sa excursie este un iubitor sau un creator de poezie. de la oamenii care facea parte din guvern pana la oamenii de rand poezia era la fel de importanta ca si aerul cald pe care il respirau.
Scrisa intr-un mod obiectiv dar care, in anumite momente, tinde sa ia partea unuia sau altuia creeaza din acest minunat reportaj o adevarata carte postala a unei tari de care multi din noi nici nu avem habar ca exista. Dar ea exista si este un mic paradis tropical cu oameni fantastici dar, ca o compensatie, este macinata de durere, razboi si foamete.
Cunoscut ca scriitor de povestiri, iar apoi de romane, Ernest Hemnigway ramane in memoria colectiva prototipul barbatului adevarat: dur, rezistent la bautura, mare fan de vanatoare si coride, soldat, amant. Personajul Hemingway a reusit sa isi ofere o imagine atat de puternica incat si astazi, la aproape un secol departare de marile lui aventuri il vedem tot ca un model de urmat atunci cand vine vorba de a trai cu adevarat.
Sarbatoarea continua este, aproape, o carte de memorii care ilustreaza viata marelui autor in timpul cat a stat la Paris si a facut parte din elita literara din acea perioada. Prieten cu Joyce, Stein si Fitzgerald, Hemingway ne poarte prin barurile, restaurantele, ideile si mintile marilor intelectuali si artisti ai acelei epoci.
Este o carte scrisa in stilul inconfundabil al lui Hemingway si poarta cu sine o anume doza de melancolie, poate a acelor timpuri pe care noi nu vom mai putea sa le traim niciodata (decat prin scrisul oamenilor din acea vreme) dar, poate este chiar melancolia autorului care a scris aceasta carte la mult timp dupa aventurile sale din Paris, iar de acasa, din Statele Unite, nu putea decat sa isi aduca aminte de vremurile de dinainte.
Daca ar trebui sa descriu cartea intr-un cuvant i-as spune viata, pentru ca asta reprezinta: viata unui om. Un om genial, cu spirit si prestanta, care in gandire a fost cu mult in fata semenilor sai, dar fizic a fost alaturi de ei si s-a bucurat de o bucatica de istorie care va ramane in literatura si ca epoca lui Hemingway.
Comentarii recente