Daily Archives

April 26, 2013

Despre Jaime Lannister

By | Gânduri | No Comments

Pornind de la articolul acesta am incercat sa-mi pun si eu intrebarea, dar intr-un mod usor diferit: ce sentimente trezeste personajul Jaime Lannister cititorului? Si anume: mie.

La prima vedere Jaime este un ins detestabil si sunt suficiente motive pentru a crede una ca asta. De la faptul ca arunca un copil mic pe fereastra, relatii incestuoase cu sora sa, regicid si, bineinteles, faptul ca este exact opusul personajului cel mai indragit din roman sunt elemente cheie in faptul ca personajul nu trezeste decat sentimente negative. Faptul ca personajul indragit, Eddard, moare la sfarsitul primei carti iar Jaime este in continuare in viata sustine in continuare aceleasi ganduri legate de personaj.

Urmarind firul povestirii, Jaime este prezentat intr-o alta lumina. Este un frate iubitor si un om care are o constiinta, incearca sa salveze diferite personaje pe care in mod obisnuit nici nu le-ar fi bagat in seama. Are o anumita etica si inteligenta, si este mai mult decat capabil de a-si da seama de ce se petrece in jurul lui. Tot ce credem despre el in prima parte incepe sa se destrame in partea a doua, Jaime isi regaseste constiinta. Greu de spus daca din cauza faptului ca isi pierde bratul, mana cu care isi manuieste arma, deci – prin asociere – spiritul de luptator, sau poate este un personaj care ii trezeste o urma de compasiune. Poate Tyrion ajunge in inima sa, avand in vedere ca il elibereaza desi este convins ca el este responsabil de moartea fiului sau. Sau poate este vorba de o femeie, una care nu are calitatile fizice ale surorii sale dar recupereaza din plin prin alte calitati morale.