Cînd ne gîndim la fizica teoretică ne imaginăm o lume suprarealistă populată de electroni, găuri negre, supercorzi, Big Bang, sisteme fotovoltaice şi, bineînţeles, acceleratorul de particule de la Geneva. Cînd vine vorba de fizicieni ne imaginăm acei oameni cu barbă în sacouri din tweed cu coatele peticite; oameni care vorbesc o limbă secretă în care se ascunde secretul omenirii, o limbă inaccesibilă muritorilor de rînd, plină de ecuaţii matematice care o protejează şi îi oferă acea învaluire de mister de care are nevoie pentru a le oferi fizicienilor reputaţia de genii absoluţi.

Dar dacă vi s-ar spune că fizicienii sunt nişte oameni simpli, scunzi şi cu burtă, care au probleme în căsnicie şi care, mai mult sau mai puţin evident, suferă de criza vîrstei mijlocii precum oricare altă persoană de pe pamînt? Parcă nu e aşa de uşor să ne imaginăm că Stephen Hawking are o viaţă sexuală (dar are, mărturie stau copiii săi), aşa-i? Şi totuşi, dacă am întreprinde un asemenea exerciţiu de imaginaţie, ce am descoperi?

Ian McEwan îşi asumă acest exerciţiu şi ni-l oferă pe Michael Beard, un fizician – laureat al premiului Nobel – mic şi gras, aflat la a 5-a căsătorie (aflată, bineînţeles, în declin), plictisit de ceea ce l-a făcut celebru şi în căutare de o nouă metodă de a reveni în lumea reflectoarelor şi a adulării. Dînd dovadă de o lipsă totală de scrupule, Beard fură, minte, şi manipulează într-un roman care vă va altera, indiscutabil, modul în care priviţi ştiinţa.

Articol publicat in revista 24FUN Timisoara.

Leave a Reply