Stau. Ganduri imi inunda mintea, soarele imi bate pe chip si imi amorteste simturile, vantul iti zburleste parul si imi ofera o senzatie de liniste. Linistea e distrusa de baietii de liceu care joaca fotbal in spatele meu. Mingea zboara peste gard. Cainii din curte latra la trecatori, dar la noi nu. Noi nu suntem a timpului astuia, noi suntem de altundeva, nu apartinem.
Deschizi ochii si zambesti dar dupa 3 secunde zambetul ti se schimba, nu mai e zambetul tau. Trebuie sa pleci. Trebuie sa revii la viata ta, sa revenim la viata noastra, la oamenii care sunt din timpul corect si ne obliga si pe noi sa fim in timpul lor. Nu vad ca noi nu suntem ai lor? Ca noi nu vom fi niciodata acolo unde vor ei sa fim? Nu.
Te vad ca pe un sonet de Shakespeare, diferit fata de tot ce este pe lumea asta. Poate sunt poezii mai frumoase, mai bine scrise, mai bine gandite, mai profunde, mai sentimentale, dar niciunul nu e mai adevarat, niciunul nu te face sa simti poezia mai bine. Dar sonetele lui Shakespeare nu sunt in timpul asta, sunt din alt timp pentru alt timp. Nu ne intersectam cu el, chiar daca am vrea.
Esti suparata. Trebuie sa pleci, ma gandesc la cealalta, ne gandim la vara. Ce va fi? Unde ne vom intalni cand drumul nu va mai fi acolo? Vom sti sa ajungem acasa? Nici nu stiu unde e acasa, nu stiu ce mai inseamna cuvantul ala, nu mai are sens si nici logica, devine doar un cuvant dintr-o lume cufundata in bezna in care se loveste de alte cuvinte la fel de oarbe. Ochii iti stralucesc, imi vad chipul in ei. Incerc sa rad dar parca n-as vrea. Nu merit.
Ne ridicam. Incepem sa mergem spre despartire. Gandurile noastre sunt un flux continuu, nu pot fi oprite; si totusi sunt. Cineva imi cere un foc. Nu stie sa puna piedica. Il ajut. Mergem mai departe. Ajungem la semafor. Pana aici. Ne sarutam, ne promitem unul altuia ca vom vorbi, ca totul va fi bine. Plecam. Dupa zece pasi ma intorc sa te mai vad o data. Deja ai telefonul scos din geanta si suni pe cineva. Nu mai esti cu mine, esti deja in lumea cealalta; a timpului lor.

One Comment

  • Lidia says:

    Nu numai momentele fericite au intensitate, ci si momentele de greutate sufleteasca, au intensitatea lor.Oamenii traiesc cand sunt foarte fericiti, dar nu se gandesc ca SI prin suferinta ai o sensibilitate si o luciditate aparte

Leave a Reply