un pas inainte si doi inapoi

S-a anuntat laureatul premiului Nobel pentru literatura al anului 2009. E Herta Muller. S-a nascut in Romania (intr-un sat din Timis, in care, suprinzator, locuieste bunicul meu si alti membri ai familiei mele) dar a plecat in Germania prin ’87.
Deja se bate toba in targ ca trebuie sa o adoptam, sa o numim a noastra. Nu-mi place. Nu e a noastra, nu a scris in romana, Romania nu o reprezinta, s-a departat de tara noastra, nu a fost niciodata o romanca, doar s-a nascut aici. Dar nu asta e lucrul cel mai deranjant.
Cel mai suparator lucru e ca Romania a pierdut sansa sa fie descoperita pe harta literara a lumii. Laudele le va lua literatura germana si cam atat. Romania va trebui sa astepte multi ani pana cand comisia Nobel se va gandi sa ofere premiul unui scriitor roman care apoi sa poata declansa pofta globului pentru literatura romana.
Mircea Cartarescu, Stefan Agopian, Gabriela Adamesteanu si altii sunt numele care ar trebui sa ne incante atunci cand vorbim de literatura romana si nu o asa-zisa scriitoare care inca nu s-a demonstrat in totalitate, a carui opera majora nu a fost scrisa decat foarte recent, nu a trecut testul timpului asa cum ar fi trebuit. Lumea o asemuieste cu Elfriede Jelinek, o alta scriitoare de limaba germana care a castigat premiul Nobel si mai toata lumea spune ca a fost o dezamagire, ca nu a meritat. Asa se va intampla si acum.
Asta e situatia: s-a oferit premiul unui autor care nu a dovedit un mare talent, cel putin nu in comparatie cu ceilalti asa-zisi nominalizati. Autori precum Philip Roth, Thomas Pynchon, Don DeLillo, Cormac McCarthy, Milan Kundera, Amos Oz etc. au dovedit o impresionanta forta literara care trebuie recompensata cu laurii recunostintei mondiale.
O mare dezamagire este subiectul scrierilor Hertei Muller. Din nou vom auzi si retrai acele stupide si odioase intamplari vazute intr-un subiectivism extremism a perioadei comuniste. Oameni care nu pot trai in prezent, care nu pot accepta realitatea curenta. Oameni care refuza sa se reinventeze, sa se regrupeze, sa formeze noi realitati, noi grupuri, noi teme, sa refaca o cultura uitata, sa creeze o cultura noua, sa invete sa uite si sa nu mai traiasca in trecut.
M-am saturat de toti scriitori care se cred supravietuitori pentru ca au putut trai in Romania comunista. Au trait milioane de oameni in ea si nu ii vad cerand recunoastere. De ce majoritatea au plecat in perioada ’84-’89? De ce au plecat atunci cand timpurile erau grele din punct de vedere economic? De ce nu au plecat cand s-a instaurat comunismul? Atunci cand si-au dat seama ca nu vor mai avea libertate de exprimare? Si acum, dupa ’90 toti se declara supravietuitori al unui dezastru, desi multi au plecat si nu au trait greul. Dupa razboi multi eroi se arata…
Imi pare rau pentru Romania, imi pare rau pentru organizatorii premiului Nobel, imi pare rau pentru cei care asteapta adevarate valori si adevarate revolutii literare atunci cand vine vorba de laureatii premiul Nobel. Imi pare rau ca sunt dezamagit, din nou.
Sper sa ma insel, sper sa fie totul altfel de cum il vad eu, dar ma indoiesc. Am trait sa vedem ca existam pe harta, dar nu vom vedea recunostinta de care avem nevoiesi pe care o meritam, nu se vad oamenii care conteaza cu adevarat, adevaratele valori vor ramane inchise in celulele uitarii, recunostinta fiind doar a celor care refuza sa deschida ochii.