Monthly Archives: January 2010

Carte: Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg

Titlul, dupa cum se poate observa, nu ofera loc pentru imaginatie si ne arata din start ce este acest volum. Insa la prima vedre este suprinzator, mai ales pentru cei care il cunosc pe Kazuo Ishiguro. De la Japonia natala si ale ei probleme post razboi, sau de la onoarea majordomului britanic pana la povestiri despre muzica si muzicieni este drum lung si, oarecum, suprinzator.
Cele cinci povestiri care, desi sunt diferite, se invart asupra aceleliasi teme, sau mai bine spus: asupra aceluiasi tip de oameni. Dar nu alegerea subiectului atrage, nici macar personajele ci naratiunea: naratinea la persoana I. Intram in mintea muzicianli si a omului iubitor de muzica. Vedem prin ochii lor culorile muzicii, gustul rafinat al artei sunetului, efectele pe care muzica le poate provoca sufletului uman.
Tipic lui Ishiguro, totul se petrece foarte elegant, niciun cuvant nu este prost plasat, nicio propozitie nu se abate de la rolul ei declarat, totul este precis si armonios, ca o opera, ca un joc foarte bine gandit cu toate variabilele asamblate in asa fel incat nu ne dedicam decat acestei superbe opere.
Oamenii sunt atat de vii, intamplarile atat de reale, gandurile atat de sincere, viata atat de frumoasa iar amurgul si muzica sunt atat de sublime, atat de pline de inteles, atat de profunde incat suntem prinsi, fara scapare, in aceasta lume atat de reala si atat de minunata. Muzica eclipseaza mediocritatea vietii cotidiene si acapareaza tot ce este impur transformand totul in arta.
Pentru a intelege mai bine muzica sau efectul pe care aceasta il are asupra omului aceasta carte este exact ceea ce avem nevoie. Va surprinde si va bucura pana acolo incat nu vom indrazni sa sa o lasam din mana pana nu va fi savurat fiecare cuvintel, fiecare propozitie.

Carte: Si hipopotamii au fiert in bazinul lor

Scris in 1945, nepublicat, gasit dupa multe decenii. Scris de doua din cele mai mari nume ale generatiei beat: Jack Kerouac si William S. Burroughs. Capitolele sunt scrise alternativ, unele de Jack Kerouac care isi ia numele de Mike Ryko iar celalalte de Burroughs care isi ia numele de Will Dennison.
Romanul imi aduce aminte de Trainspotting, chiar daca romanul a fost scris cu mult timp inainte. Patru prieteni care formeaza un grup ciudat, nelalocul lui. Homosexualitatea, drogurile, somajul si crima se invart ca teme ale prieteniei lor si, in acelasi timp, al romanului insusi. Ele find cauzele si efectele actiunilor personajelor romanului.
Scris intr-un limbaj simplu, necomplicat, romanul arata viata celor patru din 2 perspective mai mult sau mai putin diferite: cele ale autorilor, care ei insisi sunt 2 din cei 4 prieteni.
Romanul, ca multe altele de genul aceasta, arata un singur lucru: viata nu e o linie dreapta, nu e doar alb si negru, e mai mult. Viata inseamna mai mult. E mai complicata, mai colorata, de necontrolat.
Nu m-a atras foarte mult, motivul principal pentru care am vrut sa o citesc a fost titlul (care mi-a placut din motive pur subiective) care, dupa cum am aflat in roman, nu are nicio legatura cu povestea in sine. Doar un eveniment ce s-a intamplat in timp ce actiunea propriu zisa a romanului se desfasura.
Mi-a placut dubla viziune asupra intamplarilor din roman, fapt care aduce un plus cand vine vorba de descrierea personajelor si de conceptul individualitatii artistice. Nu stiu cat de experimentala se mai poate numi tehnica folosita dar cu siguranta se poate numi placuta, nu oboseste ci doar atata interesul.

Dacian