Monthly Archives: March 2013

recitiri de weekend

Tacerea: O istorie crestina

Arta fictiunii: Paul Auster

Julian Barnes: Sentimentul unui alt sfarsit

Ceva ce mi-am dorit ani sa fac, dar nu am reusit: raftul librarului

Cel mai mare romancier pe cae nu l-ai citit niciodata: James Salter

Penita lui Hitchens: The Road to West Egg

 

Film: Life of Pi

Exemplul perfect de ce cartea este mai buna decat filmul. Perspectiva filmului este unidirectionala si nu corespunde atmosferei cartii. Desi o viziune foarte frumoasa asupra povestii, culori vii si o reprezentare cinematografica excelenta, filmul pierde din poveste si, dupa cum spuneam in articolul precedent, cartea nu este chiar atat de grozava.

Interpretarea si adaptarea povestii este foarte buna, regizorul mai salveaza cate ceva din probleme cartii prin omisia unor scene care nu facea decat sa induca lumea in eroare si sa amplifice neverosimilitatea povestii. Calitatea imaginei este cea care salveaza cel mai mult, iar culorile si simbolismul sunt de apreciat, desi nu ajuta la povestire, ele avand un rol strict vizual.

Actorii nu exceleaza, dar nici nu dezamagesc, singurul lucru la care ma gandeam in timp ce priveam filmul e ca 2 dintre actorii au jucat si in The Namesake, care a fost un film net superior, desi ambele se bazeaza pe romane care au castigat importante premii literare.

Per total, filmul este bun si interesant, povestea este scurtata si este mai aproape de ceea ar fi trebuit sa fie romanul, culorile si simbolismul sunt un mare plus care transforma filmul intr-o opera de arta, singurele elemente, din punctul meu de vedere, care fac filmul atat de apreciat si premit, avand in vedere ca scenariul este adaptarea unui roman care lasa foarte mult de dorit.

Carte: Life of Pi


A inceput o adevarata manie legata de cartea lui Yann Martel si adaptarea sa pentru ecran de catre Ang Lee, asa ca am hotarat sa arunc o privire si sa vad ce este atat de fabulos legat de o povestire ce parea la inceput foarte neverosimila si genul de literatura pe care nu prea o bag in seama din cauza subiectului care ma lasa destul de rece.

Am descoperit un roman bine scris, cu imagini vii si un stil care te prinde si te tine acolo, povestea are lipsuri si metatextualitatea lasa mult de dorit, se vrea ceva grandios care raspunde la niste framantari existentiale dar, de fapt, ofera o versiune foarte subiectiva asupra acestor framantari si nu raspunde la nimic.

Unii ar fi, si sunt, foarte incantati de povestea unui adolescent indian prins intr-o barca impreuna cu un tigru bengalez in mijlocul Pacificului, bazandu-se doar pe o forta exterioara pentru a suprevietui si a trece cu bine peste acest nefericit eveniment. Dar, de fapt, nu prezinta decat o poveste care e foarte neverosimila si care da acea iluzie de vis, care ofera prea putine detalii, iar cand le ofera iti dai rapid seama ca povestea nu e prea bine inchegata. Pe langa situatia exceptionala, autorul mai adauga si alte cateva elemente care fac povestea sa fie o gluma.

Poate sunt un pic drastic, mai ales cand vine vorba de o incercare de a arata lumii ca Dumnezeu exista si ca este prezent tot timpul in vietile noastre, o astfel de opera de popularizare a religiei intr-o era in care noua generatie incepe sa se departeze tot mai mult de spiritual este de laudat, dar modul in care prezinta faptele si, mai ales, modul de a alege niste inchipuiri si sentimente mult prea extreme nu face decat sa ofere romanului un aspect de comedie.

Dramatizarea extrema a situatiei, elementele spirituale si metatextuale aruncate pe ici si colo si, bineinteles, marea descoperire de la sfarsit nu imi dau impresia decat ca autorul se vrea serios si incearca niste trucuri ieftine pe care un cititor experimentat nu va trece niciodata cu vederea. Pierderea legimitatii naratiei este, din punctul meu de vedere, iminenta si nu va duce decat spre o pierdere a mesajului.

La final suntem lasati cu 2 povesti suntem obligati sa alegem si, ma bucura acest fapt, alegerea nu este atat legata de carte si povestire cat este de propriul nostru eu si singurul lucru care va face o diferenta este propria noastra viziune asupra mesajului din roman. Inteleg ca s-a vrut o mare descoperire si o apologetica a anumitor elemente religioase si spirituale dar nu a convins, mesajul este prea prost evidentiat si ideea din spatele romanului nu face decat sa confirme: un stil minunat, o poveste proasta, un mesaj care putea sa fie grandios dar, din pacate, nu este.

recitiri de weekend

Eroul meu: Philip Roth

Arta fictiunii: Susan Sontag

Arta teatrului: Eugene Ionesco

Te invidiez: autori celebri ca fani a altor autori celebri

Arta fictiunii: E. L. Doctorow

Penita lui Hitchens: Rebel in Evening Clothes

Carte: Sunca pe paine

De fiecare dată cînd deschid o carte de Charles Bukowski simt cum un fior îmi trece prin coloană şi îmi oferă o senzaţie de disconfort; trupul mă anunţă că voi primi o lovitură, mintea mi se goleşte şi se pregăteşte pentru derularea incontrolabilă a fascinantei vieţi a unui personaj pe care literatura este, înca, prea mică şi prea nepregatită să-l venereze: Henry Chinaski îşi incepe povestirea. Rece, crud, simplu –  te aruncă într-o lume pe care nu vrei să o vezi cu adevărat; micimea noastră în faţa vieţii care ne doboară şi ne striveşte fără să-şi fi dat vreodată seama că am avut tupeul să spunem că, de fapt, noi am trăit este prea evidentă şi prea dureroasă.

Rememorînd primii ani ai vieţii sale, aşa cum în Poşta revedem anii în care a lucrat acolo, aşa cum în Factotum revedem celălalte locuri de muncă pe care le-a avut de-a lungul timpului, aşa cum în Femei revedem toate personajele feminine care i s-au perindat prin faţa ochilor în trecerea anilor, în Şuncă pe pîine revedem imaginea Patriarhului ca un copil şi adolescent, retrăind viaţa de familie, anii de şcoală şi oamenii care s-au aciuat pe lîngă el în acei ani; aici vedem singurătatea si durerea existenţei sale.

Charles Bukowski nu este doar un autor, nu este doar un beţiv afemeiat preocupat doar de cursele de cai. El este Autorul: nimeni nu a trăit literatura aşa cum trăit-o el, nimeni nu a avut vocea lui, nimeni nu a fost strivit mai puternic de soartă şi nimeni nu s-a ridicat mai sus decît el, devenind, fără să-şi fi dat vreodată seama, Patriarhul literaturii contemporane.

Film: Argo

Ca de obicei, filmul care ia premiul Oscar pentru Cel mai bun film al anului este, intr-un fel sau altul, supus unei tirade a criticilor care il catalogheaza dupa o sumedenie de criterii. Cea mai auzita voce este aceea in care se tot repeta la infinit ca povestea ilustrata in film este una total diferita de ceea ce s-a intamplat in realitate, desi filmul isi aroga o doza foarte mare de realism. Nu vreau sa fiu partinitor, dar si Troy se credea destul de apropiat de Iliada, dar asta e alta poveste…

Normal ca vor fi diferente, normal ca se vor folosi o sumedenie de tehnici, de la cele de regie, la scenariu, la montaj, etc, si se va folosi tehnica care va prinde cel mai bine la public. Nu a fost de fapt acel personaj care a facut toate astea? A avut ajutor? Nu au fost de fapt americanii? Nu conteaza! Ideea e sa creeam un film pe care lumea sa vrea sa-l vada. Daca il facem si bine si luam si niste premii, e perfect.

Filmul se foloseste de niste tehnici destul de evidente de a tine publicul in suspans, trebuie sa fii un pic idiot sa crezi ca toate acele lucruri s-au intamplat in realitate, e complet neverosimil, dar asta nu ia nimic din suculenta actiunii filmului. Faptul ca si-au luat prea multe libertatti e deja demonstrat si nu are niciun sens sa mai batem toba in targ pe tema asta, dar chiar daca o facem, poate ar trebui sa dam si filmului ce i se cuvina: e un film bun!

Actorii fac un rol bun si scenariul este ok, Ben Affleck, desi nu este un mare regizor (sau actor), reuseste sa spuna o poveste intr-un mod coerent si interesant care te va face sa te interesezi mai mult despre ceea ce s-a intamplat in aceea perioada. Este un mod foarte bun de plecare, filmul reuseste sa iti starneasca interesul despre istoria recenta care, intr-un alt mod, nu ai fi fost prea inclinat sa o cercetezi. Argo este un film care ofera doze echilibrate de actiune, umor si istorie recenta, iar cel mai mare plus este ca te face sa te gandesti asupra unui subiect si, in mod ideal, te va face sa vrei sa te interesezi mai amununtit asupra evenimentului.

recitiri de weekend

Rivalitatea cu Dumnezeu: Dupa Dealuri

Adverbul nu ti-e prieten: Stephen King despre simplitatea stilului

Arta fictiunii: John Barth

Muzica: Barenboim despre Beethoven

Stephen King: Mireasa lui Hades

Penita lui Hitchens: Imagining Hitler

Carte: Solar

Cînd ne gîndim la fizica teoretică ne imaginăm o lume suprarealistă populată de electroni, găuri negre, supercorzi, Big Bang, sisteme fotovoltaice şi, bineînţeles, acceleratorul de particule de la Geneva. Cînd vine vorba de fizicieni ne imaginăm acei oameni cu barbă în sacouri din tweed cu coatele peticite; oameni care vorbesc o limbă secretă în care se ascunde secretul omenirii, o limbă inaccesibilă muritorilor de rînd, plină de ecuaţii matematice care o protejează şi îi oferă acea învaluire de mister de care are nevoie pentru a le oferi fizicienilor reputaţia de genii absoluţi.

Dar dacă vi s-ar spune că fizicienii sunt nişte oameni simpli, scunzi şi cu burtă, care au probleme în căsnicie şi care, mai mult sau mai puţin evident, suferă de criza vîrstei mijlocii precum oricare altă persoană de pe pamînt? Parcă nu e aşa de uşor să ne imaginăm că Stephen Hawking are o viaţă sexuală (dar are, mărturie stau copiii săi), aşa-i? Şi totuşi, dacă am întreprinde un asemenea exerciţiu de imaginaţie, ce am descoperi?

Ian McEwan îşi asumă acest exerciţiu şi ni-l oferă pe Michael Beard, un fizician – laureat al premiului Nobel – mic şi gras, aflat la a 5-a căsătorie (aflată, bineînţeles, în declin), plictisit de ceea ce l-a făcut celebru şi în căutare de o nouă metodă de a reveni în lumea reflectoarelor şi a adulării. Dînd dovadă de o lipsă totală de scrupule, Beard fură, minte, şi manipulează într-un roman care vă va altera, indiscutabil, modul în care priviţi ştiinţa.

Carte: Amintiri din pribegie

A spune ca unii oameni au trait cu adevarat o viata unica, plina de aventuri si de intamplari care de care mai interesante si mai dramatice, e putin spus. Exista printre noi adevarati piloni ai istoriei care in timpul vietii lor au trecut prin mai multe lucruri decat putem citi intr-o carte de istorie. Unii din acei oameni este Neagu Djuvara.

Provenit dintr-o familie de boieri din Romania, Neagu Djuvara este un personaj pe care viata ni-l arunca in fata doar pentru a ne bucura si invata din vastele sale experiente care l-au facut omul atat de carismatic si intelept pe care il vedem astazi. Un adevarat idol pentru ce inseamna supravietuirea si a reusi sa iesi cu capul sus din orice obstacol pe care viata ti-l arunca in fata atunci cand te astepti mai putin.

Reusind sa scape de instaurarea regimul comunist printr-un eveniment oarecum neverosimil se stabileste la Paris unde ocupa mai multe functii in diverse organizatii a romanilor din exil. Dar cum istoria are mai multe intorsaturi decat un fluviu, Neagu Djuvara ajunge in Niger unde isi va petrece doua decenii din viata si unde isi va scrie cele mai importante carti ale carierei sale de istoric si, incelasi timp, face parte din administratia respectivei tari intr-o perioada in care tara trece prin niste transformari incredibile.

Dupa 1989 se intoarce in tara unde pune la dispozitie pentru studentii interesati experientele si cunostintele sale in istorie la Facultatea de Istorie din Bucuresti si incepe sa scrie istorie pe teme destul de variate carti de istorie si memorialistica. Devine repede personajul de bestseller pe care il indragim astazi, reusind sa devina unul din cei mai cititi autori romani.

Viata lui Neagu Djuvara nu este nimic mai putin decat spectaculoasa, evenimentele la care a participat si locurile pe care le-a vizitat ofera acestei carti de memorii o senzatie unica si fascinanta. Nu cred ca exista multi autori pe lumea asta care sa poata spuna o poveste asa cum o face Neagu Djuvara. Mici indiscretii si acele mici indicatii intre paranteze ca ofera detalii suculente despre diferite personaje si personalitati ale secolului trecut.

Contestat de unii pentru acuratetea istorica si pentru faptul ca ofera o perspectiva poate pre subiectiva, Neagu Djuvara ramane, totusi, un autor foarte indragit care ofera niste perspectiva unice asupra istoriei romanesti si nu numai. Stilul si subiectele cartilor sale este unul dintre cele mai interesante din cate am citit si ofera o usoara relaxare, parca de roman bine scris, care, in acelasi timp, ofera si o gama foarte variata de informatii indispensabile pentru intelectuali si intelectuali in devenire.

 

recitiri de weekend

Anton Cehov: Amantele

Pentru o recitire a romanelor canonice

Arta fictiunii: Bret Easton Ellis

Lumea literara e inca dominata de barbati

Penita lui Hitchens: There’ll always be an India

Dacian