Monthly Archives: April 2013

recitiri de weekend

15 carti interesante

Arta poeziei: Pablo Neruda

10 romane de care nu ai auzit niciodata

O lume fara carti

Penita lui Hitchens: Oxford’s Rebel Angel

Carte: Sageata timpului

Mai mult un experiment literar decat un roman, cartea lui Martin Amis este un tur de forta care vrea sa aduca in evidenta, intr-un mod interesant, o anumita perioada si, in acelasi timp, sa lanseze critici la adresa unei societati care oricat s-ar vrea de echilibrata, de fapt, nu este.

Povestea este spusa in ordine invers cronologic. Personajul isi incepe viata cand moare si merge inapoi catre nastere, oferind astfel un sir de situatii comice cum ar fi mersul la toaleta, activitatea sa de doctor, sau relatiile sale amoroase.

Desi stilul executiei este intr-adevar interesant si in anumite momente hilarul pare sa fie elementul cheie al romanului, povestea ascunde o situatie mult mai dureroasa, o mica parte a istoriei noastre care va ramane o pata neagra si indiferent cat incercam sa o eradicam ea va ramane acolo ca o lectie dureroasa din care trebuie sa invatam mereu.

Probabil elementul cel mai interesant este naratorul, captiv in mintea personajului principal a carui viata se deruleaza invers el este inconstient de cum arata viata normala asa ca ia de bun ceea ce vede: doctorii i-au bandajele de la oamenii bolnavi si dupa aceea ii lasa sa stea cateva ore in sala de asteptare, oamenii iau produse din gunoi si le duc la magazin ca sa ia bani pe ele, etc. Astfel, printr-o minte noua anumite elemente cheie ale vietii si ale istoriei capata un cu totul alt sens.

Despre Jaime Lannister

Pornind de la articolul acesta am incercat sa-mi pun si eu intrebarea, dar intr-un mod usor diferit: ce sentimente trezeste personajul Jaime Lannister cititorului? Si anume: mie.

La prima vedere Jaime este un ins detestabil si sunt suficiente motive pentru a crede una ca asta. De la faptul ca arunca un copil mic pe fereastra, relatii incestuoase cu sora sa, regicid si, bineinteles, faptul ca este exact opusul personajului cel mai indragit din roman sunt elemente cheie in faptul ca personajul nu trezeste decat sentimente negative. Faptul ca personajul indragit, Eddard, moare la sfarsitul primei carti iar Jaime este in continuare in viata sustine in continuare aceleasi ganduri legate de personaj.

Urmarind firul povestirii, Jaime este prezentat intr-o alta lumina. Este un frate iubitor si un om care are o constiinta, incearca sa salveze diferite personaje pe care in mod obisnuit nici nu le-ar fi bagat in seama. Are o anumita etica si inteligenta, si este mai mult decat capabil de a-si da seama de ce se petrece in jurul lui. Tot ce credem despre el in prima parte incepe sa se destrame in partea a doua, Jaime isi regaseste constiinta. Greu de spus daca din cauza faptului ca isi pierde bratul, mana cu care isi manuieste arma, deci – prin asociere – spiritul de luptator, sau poate este un personaj care ii trezeste o urma de compasiune. Poate Tyrion ajunge in inima sa, avand in vedere ca il elibereaza desi este convins ca el este responsabil de moartea fiului sau. Sau poate este vorba de o femeie, una care nu are calitatile fizice ale surorii sale dar recupereaza din plin prin alte calitati morale.

recitiri de weekend

Mortii familiei: Song of Solomon by Toni Morrison

Arta teatrului: Harold Pinter

Arta poeziei: T. S. Eliot

Arta fictiunii: Nadine Gordimer

Penita lui Hitchens: Visit to a Small Planet

Carte: Hollywood

Sunt multe ipostaze in care poti sa ti-l imaginezi pe Bukowski, dar nu ca pe o parte a Hollywood-ului; cel putin eu nu as fi putut sa il vad in aceasta postura, asa ca am foarte doritor sa citesc cartea care relata experientele lui in randul producatorilor, actorilor si tuturor celorlalti oameni ai industrei filmului.

Dupa cum stiam, Buk nu se prea simte foarte confortabil in jurul oamenilor, prefera singuratatea duhnitoare de alcool care ii ofera acea durere care il propulseaza in fata tastaturii, unde poate sa-si verse otrava si ura, dar sa si alunge singuratatea cu ajutorul cuvintelor.

E remarcabil faptul ca oamenii din toate clasele sociale il iubeau pe singuraticul autor, multi actori si producatori si-ar fi dorit sa lucreze cu el, multi regizori si-ar fi dorit un scenariu scris de el, unul chiar si-a dorit un scenariu scris de el despre viata lui, despre lunga linie de betii si nopti pline de literatura, foame si pizde.

Desi a devenit scenarist la Hollywood, Bukowski nu si-a pierdut deloc farmecul personal, nu a devenit un alt om doar pentru ca avea mai multi bani. O casa si un BMW nu au fost suficient sa il altereze pe Bukowski in nici un fel, talentul sau a aramas la fel de crud si puternic, a continuat sa scrie poezii, sa bea si sa urasca falsitatea.

Desi e mai mult o mica opera autobiografica, Hollywood e mai degraba un manual, un mod in care unul din extrem de putinii artisti adevarati ne spune cum sa ne comportam in fata faimei si banilor, modul in care putem sa ramanem cine suntem si sa nu ne vindem sufletul pentru iluzia unei vieti fra griji. Multi au de invatat de la marele Hank Chinaski.

Film: 25th Hour

Desi nu pot sa spun ca este un film extraordinar de original, pot spune ca e un film cu o distributie extraordinara, modul in care actorii isi imprima pe fata sentimentele personajelor este cu adevarata maginific. La un moment dat in film ajungi sa nu-ti mai dai seama ca te uiti la un film, ai impresia ca urmaresti o particica de realitate. Scena din baie este un adevarat tour de force, un mod unic de a prezenta viziunea unui personaj, cu siguranta unul din cele mai bune momente in cinema pe care le-am vazut vreodata.

Unele scene sunt destul de neverosimile, dar filmul compenseaza cu un scenariu bine gandit si faptul ca ofera o doza consistenta de realism pe langa. Un alt aspect care nu multumeste este faptul ca desi au suficiente momente, personajele secundare nu sunt conturate intru totul, existe elemente cheie care lipsesc din prezentarea lor, ceea ce e suparator dar cumva amplifica neverosimilitatea voita a povestii.

Ca un rezumat: filmul e bun, cu actori excelenti, cu un scenariu superb si un regizor care nu are nevoie de cuvinte de lauda, dar are anumite elemente care il fac sa fie lent si greoi, are o apasare puternica care nu captiveaza, poate deveni plictisitor, mai ales daca este privit la un moment necorespunzator.

recitiri de weekend

Animal Farm Timeline

O noua era: E-lending

Arta fictiunii: Jorge Luis Borges

Julian Barnes critica modul in care guvernul britanic se ocupa de arta

Penita lui Hitchens: Greenspan Shrugged

Carte: Surasul Jaguarului

Desi nu e fictiune, Surasul Jaguarului are acea aura de realism magic atat de specifica Americii latine si atat de specifica autorului. Daca mai adaugam ca este vorba despre Nicaragua, iar autorul este Salman Rushdie, nu facem decat sa prevestim o carte superba.

In 1986, pe cand comunismul inca era in floare si el inca nu era condamnat la moarte, Salman Rushdie se duce intr-o vizita in Nicaragua pentru a scrie un reportaj despre razboiul de gherila care avea loc acolo. O tara micuta si fierbinte atat de nesimnificativa si uitata de lume, dar dorita atat de tare de comunisti cat si de CIA incat se purta un razboi care doar rece nu se putea numi.

Cartea nu este doar despre razboiul care acapara toata mass media si timpul comentatorilor politici, cartea este si despre oamenii care locuiau in acea mica si frumoasa tara din America Latina, despre agricultori si artisti, despre oameni fericiti si despre oameni devastati. Mica carticica, in doar cateva zeci de pagini, ne ofera o perspectiva foarte larga asupra unei lumi de care nu stiam mai nimic si de care, nici astazi, nu ne pasa. O frumusete indescriptibila uitata undeva intr-o mare de tari micute, ingramadite una in cealalta, care vorbesc aceeasi limba dar care nu ajung niciodata la un numitor comun.

Fascinatia autorului, dar si a cititorului, este legata de talentul nativ al locuitorilor din Nicaragua asupra poeziei, aproape toata lumea pe care o intalneste in mica sa excursie este un iubitor sau un creator de poezie. de la oamenii care facea parte din guvern pana la oamenii de rand poezia era la fel de importanta ca si aerul cald pe care il respirau.

Scrisa intr-un mod obiectiv dar care, in anumite momente, tinde sa ia partea unuia sau altuia creeaza din acest minunat reportaj o adevarata carte postala a unei tari de care multi din noi nici nu avem habar ca exista. Dar ea exista si este un mic paradis tropical cu oameni fantastici dar, ca o compensatie, este macinata de durere, razboi si foamete.

 

Carte: Sarbatoarea continua

Cunoscut ca scriitor de povestiri, iar apoi de romane, Ernest Hemnigway ramane in memoria colectiva prototipul barbatului adevarat: dur, rezistent la bautura, mare fan de vanatoare si coride, soldat, amant. Personajul Hemingway a reusit sa isi ofere o imagine atat de puternica incat si astazi, la aproape un secol departare de  marile lui aventuri il vedem tot ca un model de urmat atunci cand vine vorba de a trai cu adevarat.

Sarbatoarea continua este, aproape, o carte de memorii care ilustreaza viata marelui autor in timpul cat a stat la Paris si a facut parte din elita literara din acea perioada. Prieten cu Joyce, Stein si Fitzgerald, Hemingway ne poarte prin barurile, restaurantele, ideile si mintile marilor intelectuali si artisti ai acelei epoci.

Este o carte scrisa in stilul inconfundabil al lui Hemingway si poarta cu sine o anume doza de melancolie, poate a acelor timpuri pe care noi nu vom mai putea sa le traim niciodata (decat prin scrisul oamenilor din acea vreme) dar, poate este chiar melancolia autorului care a scris aceasta carte la mult timp dupa aventurile sale din Paris, iar de acasa, din Statele Unite, nu putea decat sa isi aduca aminte de vremurile de dinainte.

Daca ar trebui sa descriu cartea intr-un cuvant i-as spune viata, pentru ca asta reprezinta: viata unui om. Un om genial, cu spirit si prestanta, care in gandire a fost cu mult in fata semenilor sai, dar fizic a fost alaturi de ei si s-a bucurat de o bucatica de istorie care va ramane in literatura si ca epoca lui Hemingway.

recitiri de weekend

Ca la carte: Isabel Allende

Nota 10 la Nabokov

Psihologia cartilor: de ce citim cartile pe care citim?

Arta fictiunii: Martin Amis

Penita lui Hitchens: People Who Breed People

Dacian