Prima mea intalnire cu Philip Roth insa cu siguranta nu ultima, autorul asta a trezit in mine un interes foarte mare si am de gand sa il examinez in continuare cum trebuie pentru ca merita.
Desi anumite lucruri din roman pot fi usor sensibile (lucru pe care l-am aflat vorbind cu cineva despre acest roman) consider ca modul in care expune problema si multe alte lucruri mai putin perverse (lucruri nu atat de vulgare cum ar crede unii) sunt foarte importante si, din cate am inteles, e una din calitatile lui Roth.
Cracterizat ca un tip extraordinar de indraznet, Roth nu se dezminte; spune lucrurile pe nume fara nici un fel de remuscari si le spune destul de poetic, lucru care il apreciez la un autor tupeul fiind o prima calitate, nevoia de a te dedica lucrurilor sensibile, pentru a le gasi un inteles sunt esentiale in opera oricarui mare scriitor, iar Roth e un mare scriitor. Mai multe despre Philip Roth si opera lui in viitor.
Povestea, care de fapt este o legenda, are la baza o intamplare reala si, probabil, este una din cele mai faimoase si mai reprezentative legende ale Japoniei. Povestea samuraiului Oishi si a oamenilor sai este inca vie in mintea japonezilor contemporani si inca este privita ca o carte a carui reguli trebuiesc urmate.
Povestea este despre samuraiul Oishi si despre oamenii sai care se trezesc ronini (samurai fara stapan) pentru ca stapanul lor este provocat de unul din servitorii shogun-ului si este nevoit sa isi apere demnitatea, insa el scoate sabia in curtea shogun-ului, lucru interzis, si este obligat sa-si faca seppuku (ritualul sinuciderii). Oishi si oamenii sai, potrivit traditiei si legii, sunt nevoiti sa isi razbune stapanaul prin a-l ucide pe cel care l-a ofensat si asa incepe o poveste despre prietenie, tradare, dragoste, furie si implinire.
Oishi trece prin multe incercari pentru a ajunge sa-si atinga telul, el fiind nevoit sa aiba grija de fiica stapanului sau, sa predea castelul, sa se desparta de oamenii sai, sa isi pareseasca sotia, sa se comporte intr-o maniera jignitoare si multe altele, acest lucru fiind cel care starneste uimirea si respectul cititorului afland prin cate e nevoie sa treci pentru a-ti aduce la bun sfarsit datoria.
Dupa cum spuneam, aceasta legenda este una extrem de respectata si una care arata din plin spiritualitatea japoneza, astazi este probabil una din cele mai cunoscute povestiri japoneze fiind puse la un loc cu invataturile lui Confucius (care este citat destul de des in legenda) si aventurile mult prea celebrului samurai Musashi. Pentru cei ce vor sa cunoasca mai indeaproape cultura si spiritualitatea japoneza lecturarea acestei carti este obligatorie.
Probabil unul din cele mai celebre si controversate romane ale postmodernitatii si nu numai, Versetele Satanice fiind si o capodopera absoluta a contemporaneitatii care a platit un pret destul de mare pentru asta, dar pretul cel mai mare, probabil, a fost platit de autorul sau, Salman Rushdie, care s-a ales cu o condamanre la moarte. Condamnarea la moarte in 1988 a lui Salman Rushdie de catre Ayatollahul Khomeini l-a facut pe autor sa fie nevoit sa se ascunda o perioada destul de lunga, nevoit sa-si abandoneze familia si sa ramana sub protectia politiei constant. Lucrurile in timp s-au mai schimbat, Rushdie a devenit o persooama un pic mai publica dar inca este pazit foarte bine, mai ales ca in 2006 Iranul a anuntat ca fatwa (condamanarea la moarte) este inca valabila.
Romanul trateaza o multime de lucruri, de la istoria religiei islamului pana la conditia imigrantilor in Londra, romanul facand aluzie de la evenimente cotidiene pana la legende precum cea a versetelor satanice. Rushdie foloseste acelasi stil caracteristic, “magic realism”, care ofera romanului o originalitate absoluta mai ales ca este presarat peste tot cu elemente hinduse.
Povestea este despre Gibreel Farishta si Saladin Chamcha, doi actori care par atat de diferiti dar in acelasi timp atat de asemanatori, pataniile lor fiind unul din firele narrative ale romanului. De la metamorfozarea lui Saladin Chamcha in tap la angelizarea lui Gibreel (care este echivalentul ingerui Gabriel in religia Islamica) pana la ironizarea profetului Mohamed (principalul motiv pentru condamnarea la moarte a autorului), romanul da senzatia de unicitate peste tot, autorul exprimandu-se direct, puternic si necenzurat, transand fara mila cele mai sensibile subiecte.
Desi este fara indoiala o capodopera, ma vad nevoit sa spun ca nu cred ca romanul reflecta exact opiniile autorului despre subiectul care scrie; bineinteles ca ironizarea religiei islamice si nu numai precum si ridiculizarea profetului Mohamed si a apropiatilor acestuia sunt prezentate ca opinii pertimente si comice, dar ced, cu tarie, ca multe lucruri au fost puse doar pentru a incita spiritele astfel asigurandu-se o promovare extraordinara a romanului aducandu-i autorului nu doar celebritate dar si o resursa financiara considerabila.
Lasand deoparte prejudecatile religioase si motivele mai mult sau mai putin cinstite de a scrie un asemenea roman, Salman Rushdie isi croieste drum spre locul celor mai buni autori contemporani, putand fi considerat “un classic in viata”. Versetele Satanice este romanul care trebuie sa-l cititi, daca nu pentru modul original in care a fost scris atunci macar pentru o mai buna cunoastere a religiei si a diferitelor legende si culturi care exista in prezent, pentru a vedea pana unde poate ajunge dreptul la exprimare si, poate, sa invatam cu ceva adevarat folositor din el.
Desi Biserica Ortodoxa Romana si-a indemnat supusii sa nu il citeasca si sa opreasca publicarea sa, eu spun ca trebuie citit neaparat pentru ca este un roman care merita sa fie lecturat, originalitatea sa si tema care o atinge sunt lucruri pe care oamenii trebuie sa le cunoasca.
Comentarii recente