Monthly Archives: October 2008

cand?

Totul are un inceput si totul are un sfarsit, nimic mai adevarat insa cand incepe una si se termina alta? Exista o data clara cand renuntam la anumite lucruri (sau oameni) si incepem sa facem altceva? Sau pur si simplu exista o tranzitie intre lucruri?
Totul e efemer! Asta e una din definitile vietii, nimic nu ramane la fel, totul moare (sau se transforma, daca doriti) insa de fiecare data cand moare ceva, naste altceva in loc? Sau ramanem cu un lucru in minus si cand punem ceva in plus nu o facem pentru a umple golul ramas de ceea ce am pierdut? Sau exact aia facem?
Adica… cat de mult tinem la anumite lucruri si cat de mult dispretuim alte lucruri? Si daca renuntam la ceva, trebuie imediat sa o inlocuim cu altceva? Sau facem fata fara acel lucru si mergem inainte de parca nimic nu s-ar fi intamplat?
Am pus cam multe intrebari si cam ar trebui si sa gasesc un raspuns la ele, dar nu e atat de usor. Da, trebuie sa renuntam la anumite lucruri pentru ca a progresa inseamna sa lasi anumite lucruri in urma si sa descoperi altele noi. Deci pana la urma inlocuim anumite lucruri vechi cu altele noi? Da… desigur. Renuntam la fumat pentru mai multa mancare, renuntam la scoala pentu un job, renuntam la parinti pentru propria noastra familie.
De cele ma multe ori un lucru moare pentru ca nu mai poate coexista cu un alt lucru, iar lucrul cel mai important ramane, asta e viata. Renuntam la anumite lucruri pentru a face loc lucrurilor noi, si asta e bine, nu pentru ca e evolutie sau involutie ci pentru ca luam decizii, lumea ar trebui sa ia mai multe decizii, sa fie mai sigura pe ea.

Carte: No one writes to the colonel

O nuvela de Gabriel Garcia Marquez scrisa inainte de Un veac de singuratate si probabil una din cele mai reprezentative scrieri ale maestrului columbian al literelor.
Faptul ca in nuvela se pomeneste de colonelul Aureliano Buendia ma face sa cred ca aceasta nuvela a fost o inspiratie pentru marele sau roman, insa nu despre colonelul Buendia este vorba aici, ci despre alt colonel, tovaras cu Buendia in razboiul de 1000 de zile.
Pe alocuri trateaza acelasi subiect ca aici insa, bineinteles, sunt numeroase diferente. Colonelul asteapta in fiecare zi pensia ce i-a fost promisa de guvern insa nu are cine sa-i scrie, el asteptand zadarnic postasul care nu ii va aduce nimic.
Pe langa faptul ca este sarac lipit mai are si nevasta bolnava de astm si sufera dupa pierderea baiatului sau, ucis de fortele armate. Singura ocupatie a colonelului este cocosul fiului sau care este recunoscut de toata lumea ca fiind cel mai bun si de la care se asteapta performante mari la luptele cu cocosi.
Colonelul trece printr-o incercare grea, dura si, din pacate, foarte realista, este batran, sotia sa este bolnava, fiul i-a fost ucis, statul de la care are asteptari mari si care ii datoreaza multe nici nu isi mai aminteste de el si toata puterea ii sta in cocos, care, spera el, il va salva de la aceasta terifica umilinta, el va fi cel care ii va aduce respectul si banii cuveniti. Insa nu e asa, pe zi ce trece cresterea cocosului este o povara, el nemaiavand bani sa aiba grija de el si desi este ajutat sa il creasca de prietenii fiului sau nevasta sa ii cere sa il vanda sa faca rost de bani ca sa poata sa traiasca.
Punctul culminant (si concluzia) il gasim la sfarsit cand desi este evident ca marele cocos este o sarcina mult prea grea pentru el si batranetile sale, colonelul gaseste in el singura salvare ce i-a mai ramas, in ultimele randuri intelegem ca si-a luat adio de la fiul sau, de la pensia, de la ajutorul statului, de la ajutorul prietenilor sai si s-a dedicat intru totul cocosului, el reprezentand unica sansa palpabila de salvare.

Carte: Povestea lui Orisicine

Un roman care se inspira dintr-o legenda destul de veche (Everyman) in care este prezentata viata unui om si cum rand pe rand incep sa il paraseasca toate, in special sanatatea, dar nu numai.
Philip Roth isi foloseste la maxim (din nou) talentul literar incomensurabil si ne ofera un roman de exceptie. Poate fi luat drept un bildungsroman avand in vedere ca e povestita intreaga viata a personajului insa este mult mai mult de atat, desi este un roman destul de scurt (enorm de mic daca il comparam cu David Copperfield) el reuseste sa prinda insasi esenta vietii, sau mai bine spus, a mortii.Despre asta e vorba pana la urma despre viata dar privita din perspectiva mortii, acel fenomen covarsitor care anuleaza tot, care sterge amintiri si memorii si mai presus, dorinte.
Roth, cu sangele lui rece, analizeaza viata omului normal, care se intamplasa fie un om care a fost casatorit de 3 ori care are 3 copii si un frate, care are multiple probleme de sanatate si familie, care e un artist pierdut pentru ca toata viata a dorit doar sa faca bani si si-a inceput cariera artistica la pensie cand focul vietii artistice din el s-a stins.
E un roman crud, rece, sumbru ar adevarat, totul este scris cu o luciditate incredibila si te inspaimanta gandul cand iti dai seama de universalitatea lui, si pe tine te asteapta acelasi lucru. Vei munci o viata intreaga pentru copii, incercand in acelasi timp sa fii fericit, vei avea aventuri, multiple neveste si operatii pe inima si intr-un sfarsit vei muri si la capatul tau vor venii oamenii doar din obligatie si nicidecum din dragoste, poate doar cativa, pentru care, probabil, la un moment dat ai insemnat ceva.
Pe zi ce trece simti cum viata se scurge din tine, nu mai esti tu, cel ce a fost odata, devii o epava care se indreapta spre cimitir si in loc sa-ti gasesti o alinare in oamenii care tin la tine tu ii alungi, ii blestemi ca sunt sanatosi in timp ce tu esti un cadavru, alungi persoanele si locurile dragi din viata ta in speranta ca vei gasi ceva nou care te va regenera, dar e in zadar, toti avem o datorie de care nu putem scapa, moartea.

Inceputul sfarsitului

Astazi incep ultimul an de facultate, acea etapa extraordinara din viata unui om si, gandindu-ma la asta, stau si ma intreb: Ce va fi dupa? Adica nu ma astept sa se intample ceva miraculos, nu cred ca voi deveni milionar in dolari prea curand si nici nu e vorba despre asta. E vorba despre cum ma voi simti dupa facultate, voi fi cumva alt om? Sau voi fi tot acelasi care am fost cand am inceput regimul universitar? Sau m-am schimbat dar eu ma concep ca pe aceeasi persoana? Intrebari grele pentru mine si mi-e oarecum frica de ce va fi dincolo, tot timpul exista frica de necunoscut.
Dar pana sa imi fac griji pentru ce va fi dupa ma gandesc la cum va fi acest an, voi studia literatura latina patristica, pe odiosul de Shakespeare si literatura americana si, probabil, multe altele. Lucruri pe care vreau sa le invat si astept cu nerabdare sa vad cum vad alti oameni anumite carti si discutiile care vor fi intre noi.
Va fi si anul in care ma voi desparti de colegii mei si imi pare rau, ca imi cam plac si ma simt bine in preajma lor, dar de fapt astia sunt colegii de facultate, oamenii care vor ramene peste ani persoanele despre care iti amintesti cu drag, cei care tot timpul au o masa speciala la nunta ta. Pacat ca multi sunt din alte parti si nu prea voi avea ocazia sa ii vad la fel de des precum as vrea, dar o sa treaca si asta.
Imi doresc mult sa vad cum voi percepe viata dupa facultate, sa ma vad cu licenta in mana cautand mastere sau mai stiu eu ce. Sunt emotionat pentru ce va veni si desi stiu ca nu va fi nimic spectaculos eu tot sper ca va fi, nu ma pot abtine. Tot ce stiu in acest moment e ca anul universitar a inceput si la anul pe vremea asta voi fi om cu facultate si intre aceste 2 momente vreau sa fac tot ce mi-am propus sa fac in rolul de student.
Si mai trebuie facuta si licenta…

Carte: The Catcher in the Rye

O carte care nu prea are nevoie de o introducere, o carte care este o adevarata legenda, ea prin felul cum e scrisa, prin faptul ca autorul ei este nimeni altul decat J. D. Salinger dar si faptul ca anumiti oameni celebri au adorat aceasta carte.
Scrisa la persoana I romanul ne ofera povestea lui Holden Caulfield, un tanar care, intr-un fel, e stereotipul perfect al adolescentilor americani, si nu numai. De fapt aceasta carte este considerata a fi un simbol al adolescentei. Trairile lui Holden sunt impresionante prin efectul emotional care il au asupra lui si nu prin dificultatea sau originalitatea actiunilor. Romanul surprinde viata unui pusti de 16 din interiorul sau si o reflecta intocmai. Citind-o ajungi sa te vezi in pielea lui Holden si incerci sa anticipezi urmatorul pas dar, din punctul meu de vedere, nu reusesti niciodata pentru ca e imposibil de anticipat.
Modul in care Salinger surprinde viata de adolescent este perfect, arata clar cum adolescentii se vad pe ei insusi si cum ii percepe lumea, sau, mai bine zis, cum vad ei ca sunt perceputi de lume.
Romanul este relatarea a catorva zile din viata lui Holden Caulfield, mai exact, cele cateva zile de la fugirea lui din internatul liceului la care se afla, in New York, unde hotaraste sa stea pana cand va trebui sa mearga acasa sa le spuna parintilor sai ca a fost exmatriculat din nou.Experienta sa in New York are un impact teribil asupra lui si asupra cititorului, ajungem sa vedem in ce stare emotionala este si, deasemenea, vedem cum se comporta un adolescent in lumea reala.
Romanul lui Salinger este un monument literar, scris intr-un stil foarte placut si accesibil, De veghe in lanul de secara este unul din cele mai bune romane scrise pe pamant american, el reusind sa ofere lumii perspectiva unui adolescent, cu tot ce tine asta: ura, iubire, gelozie, nebunie etc. si a invatat lumea ce este un adolescent, cum poate el sa se comporte ca un adult dar si ca un copil, ca poate sa aiba aceleasi vicii precum un adult: tigari, femei, bautura, ce impact are asupra lor familia: moartea fratelui are un impact naucitor asupra lui Holden, desi el este in negare. As putea sa stau si sa scriu ore in sir lucrurile importante din acest roman insa ma opresc aici si va indemn: Cititi acest roman!

Dacian