Considerat primul roman american existentialist, cartea lui Horace McCoy evoca sentimente puternice in cititor prin folosirea unui scenariu care ofera o imagine a unei Americi in ruine, a unei societati care este in pragul colapsului si, astfel, atrage oamenii obisnuiti dupa ea.
Doar ideea unui concurs epuizant si stupid in care concurentii sunt afisati in fata spectatorilor ca niste animale care se afla acolo doar pentru amuzamentul maselor, fara a lua in considerare nici macar o secunda faptul ca si ei sunt niste fiinte, niste oameni cu sentimente si nevoi. Ideea de exploatare a omului printr-un astfel de mijloc denota o dezumanizare profunda in care persoana nu mai conteaza in sine, ci conteaza doar cat poate sa produca. Un mod foarte materialist si rece de a privi o persoana, mai ales in timpul unei ere in care insasi supravietuirea devenea un chin greu de suportat.
Dar, pana la urma, despre asta este vorba in roman, despre cat ne costa supravietuirea. Nu doar cea materiala ci si cea spirituala. cat de tare sufleteste trebuie sa fii pentru a supravietui intr-o astfel de societate. Iar daca o persoana nu este capabila sa treaca prin aceste incercari, este moral sa o scutim de corvoada vietii? Si nu ma refer la a aplica alte reguli pentru acea persoana, ci ma refer la a-i lua viata ca ea sa nu se mai fie nevoita sa se chinuie. Adica, atunci cand un cal isi rupe piciorul dispunem de umanitatea necesara sa il scutim de durere si sa ii curmam viata, iar daca un animal merita o astfel de mila, un om de ce nu ar merita cel putin acelasi lucru?
Ideea de a lua viata unui om ca un act de binefacere exista de mult timp si este la fel de controversata astazi precum acum cateva secole, pur si simplu nu suntem capabili sa ajungem la concluzia ca o persoana nu poate si nici nu mai vrea sa traiasca (daca e sa vorbim despre existentialism, nu putem sa ignoram si perspectiva lui Camus). Horace McCoy ne pune in fata faptului implinit, viata a fost deja luata, iar noi nu putem sa facem altceva decat sa judecam. Dar pentru a judeca e nevoie sa auzim povestea, dar asta nu e un lucru usor, autorul ne asigura de asta.
Eutanasierea a fost un subiect destul de dezbatut in literatura si in film in ultima vreme, Ian McEwan a vorbit despre asta in Amsterdam iar Al Pacino in You don’t know Jack chiar ne ofera o perspectiva umana a omului care a incercast din rasputeri sa legalizeze aceasta practica si a mers la niveluri extreme pentru a demonstra necesitatea unei astfel de practici. Desi romanul nici nu vorbeste de un personaj la fel de erudit si hotarat precum Jack Kevorkian tot ofera o ambianta sumbra si reuseste sa te puna pe ganduri. Faptul ca putem sa dam noi sentinta nu este deloc un dar ci este una din cele mai mari incercari prin care trebuie sa trecem, iar rezultatul s-ar putea sa nu fie cel pe care il asteptam.
Un roman care m-a lasat masca, scris de unul din cei mai mari scriitori francezi moderni: Albert Camus, un maestru al absurdului, un maestru al literelor.
Drumetul prost este acela care, in drum, privind pajistile placute, uita incotro merge. (Grigore cel Mare)
Comentarii recente