Tag Archives: islam

toleranta: drept sau obligatie?

Sir Salman Rushdie spunea:

La ce bun toleranta daca nu toleram si intolerantii?

Si ma gandeam eu: suntem obligati sa toleram sau toleram doar cand vrem, doar cand ne convine? Libertatea care o avem astazi e dependenta de toleranta noastra sau, de fapt, de intoleranta noastra. Bineinteles ca in cazul lui Rushdie trebuie sa ne raportam la islam, o religie care nimeni nu vreau sa o ia la bani marunti, pentru faptul ca sunt multi ticniti in religia aia si nu e bine sa ne jucam cu ei.
El a facut-o, a platit un pret ce e drept dar a facut-o, asa cum unii americani au avut dreptul sa arda steagul si/sau o copie a declaratiei de independenta, asa si el a pus sub semnul intrebarii adevaraul incontestabil al religiei. Si bine a facut, a dat dovada de curaj si de intoleranta la abuz. Nu poti sa actionezi sub amenintare, nu e corect si nu isi mai are rostul
Pretul, insa, pe care oameni ca Rushdie l-au platit a fost extrem, sa nu poti sa-ti vezi copilul si sa nu poti sa scapi de snetimentul de frica, si toate astea doar pentru ca ai avut curajul sa te indoiesti? Traim intr-o lume trista si nu se prea vede orizontul in situatia de fata.
Si de aia intreb: cum e mai bine, cu toleranta sau fara? Sa toleram sau sa intoleram, si daca toleram: sa toleram si intolerantii?
N.B. Citatul e luat din povestirea La licitatia condurilor de rubin din volumul Orient, Occident de Salman Rushdie publicat de editura Polirom in traducerea Danei Craciun.

Film: Submission

Am aflat de acest film din 2 surse: din cartea Fecioara incatusata de Ayaan Hirsi Ali, care este si scenarista acestui film si din filmul Religulous, pe care l-am vazut acum cateva zile.
Cand ma gandesc la acest film ma gandesc la 2 lucruri, si anume: faptul ca regizorul, Theo van Gogh, a fost ucis de un fundamentalist extremist si despre mesajul pe care acest filmulet (are doar 10 minute) il transmite.
Realizat intr-o maniera minimalista care imi aduce aminte de piesele lui Samuel Beckett, filmul are un impact devastator asupra mintii care nu cunoaste inca anumite aspecte ale islamului. Da, filmul trateaza abuzul pe care femeile islamice trebuie sa le indure doar pentru ca barbatii din aceasta religie interpreteaza cum vor Coranul.
Nu stiu daca Mohammed calauzit de Allah a scris aceste versete realizand la ce chinuri oribile vor fi supuse femeile barbatilor acestui cult, dar nu despre asta e vorba, ci e vorba de cum barbatii interpreteaza versetele in asa fel incat ei sa aiba dreptate, femeile nemaipuand sa se justifice sau apere in vreun fel.
Versetele satanice a lui Salman Rushdie arata cum aceasta religie a inceput si cat de nesigura si subiectiva este, Arsa de vie a lui Suad arata chinurile groaznice pe care femeile din islam trebuie sa le suporte din cauza inculturii extraordinare a membrilor acestei religii. Doua carti care te pun pe gandit.
Theo van Gogh a fost asasinat, Ayaan Hirsi Ali este nevoita sa se ascunda din cauza amenintarilor, Salman Rushdie a fost condamnat la moarte, Suad inca mai poarta sechelele tineretii sale. Cate marturii mai sunt? Cate motive mai ne trebuie sa realizam ca religia, nu doar a islamului, este periculoasa si ca trebuie sa scapam de ea?

Carte: Versetele Satanice

Probabil unul din cele mai celebre si controversate romane ale postmodernitatii si nu numai, Versetele Satanice fiind si o capodopera absoluta a contemporaneitatii care a platit un pret destul de mare pentru asta, dar pretul cel mai mare, probabil, a fost platit de autorul sau, Salman Rushdie, care s-a ales cu o condamanre la moarte. Condamnarea la moarte in 1988 a lui Salman Rushdie de catre Ayatollahul Khomeini l-a facut pe autor sa fie nevoit sa se ascunda o perioada destul de lunga, nevoit sa-si abandoneze familia si sa ramana sub protectia politiei constant. Lucrurile in timp s-au mai schimbat, Rushdie a devenit o persooama un pic mai publica dar inca este pazit foarte bine, mai ales ca in 2006 Iranul a anuntat ca fatwa (condamanarea la moarte) este inca valabila.
Romanul trateaza o multime de lucruri, de la istoria religiei islamului pana la conditia imigrantilor in Londra, romanul facand aluzie de la evenimente cotidiene pana la legende precum cea a versetelor satanice. Rushdie foloseste acelasi stil caracteristic, “magic realism”, care ofera romanului o originalitate absoluta mai ales ca este presarat peste tot cu elemente hinduse.
Povestea este despre Gibreel Farishta si Saladin Chamcha, doi actori care par atat de diferiti dar in acelasi timp atat de asemanatori, pataniile lor fiind unul din firele narrative ale romanului. De la metamorfozarea lui Saladin Chamcha in tap la angelizarea lui Gibreel (care este echivalentul ingerui Gabriel in religia Islamica) pana la ironizarea profetului Mohamed (principalul motiv pentru condamnarea la moarte a autorului), romanul da senzatia de unicitate peste tot, autorul exprimandu-se direct, puternic si necenzurat, transand fara mila cele mai sensibile subiecte.
Desi este fara indoiala o capodopera, ma vad nevoit sa spun ca nu cred ca romanul reflecta exact opiniile autorului despre subiectul care scrie; bineinteles ca ironizarea religiei islamice si nu numai precum si ridiculizarea profetului Mohamed si a apropiatilor acestuia sunt prezentate ca opinii pertimente si comice, dar ced, cu tarie, ca multe lucruri au fost puse doar pentru a incita spiritele astfel asigurandu-se o promovare extraordinara a romanului aducandu-i autorului nu doar celebritate dar si o resursa financiara considerabila.
Lasand deoparte prejudecatile religioase si motivele mai mult sau mai putin cinstite de a scrie un asemenea roman, Salman Rushdie isi croieste drum spre locul celor mai buni autori contemporani, putand fi considerat “un classic in viata”. Versetele Satanice este romanul care trebuie sa-l cititi, daca nu pentru modul original in care a fost scris atunci macar pentru o mai buna cunoastere a religiei si a diferitelor legende si culturi care exista in prezent, pentru a vedea pana unde poate ajunge dreptul la exprimare si, poate, sa invatam cu ceva adevarat folositor din el.
Desi Biserica Ortodoxa Romana si-a indemnat supusii sa nu il citeasca si sa opreasca publicarea sa, eu spun ca trebuie citit neaparat pentru ca este un roman care merita sa fie lecturat, originalitatea sa si tema care o atinge sunt lucruri pe care oamenii trebuie sa le cunoasca.

Carte: Arsa de vie

Marturia socanta a unei supravietuitoare a ritualului numit crima de onoare, obicei barbar islamic de a ucide o femeie din damilie care a incalcat una din regulile religii respective, evitand astfel rusinea publica a familiei.
Supravietuitoarea in cauza, cunoscuta sub pseudonimul de Suad, relateaza in aceasta carte cum s-a nascut, crescut si “murit” intr-un sat din Cisiordania, insa si mai mult de atat, prezinta cu o exactitate uimitoare obiceiurile inumane ale islamicilor din acele locuri. Femeile nu au nici un drept in aceste locuri si sunt batute, torturate si omorate fara nici un fel de mila de catre proprii frati sau parinti pentru niste lucruri pe care noi le consideram absolut normale. Desi este vorba de o alta cultura si o alta religie nu poti sa nu te cutremuri de dezgust si furie fata de acesti oameni si de aceste obiceiuri.
Suad povesteste despre cum propria mama isi sufoca fiicele imediat dupa ce le nastea pentru simplul motiv ca erau femei, lucru considerat murdar in lumea islamica, doar baietii erau binecuvantare in fata familiei. De asemenea aflam cum fratele isi omoara propria sora pentru simplul fapt ca parintii asa au decis. Si lucrul care ma dezgusta cel mai mult este ca acest lucru este facut cu o naturalete desavarsita, nici cea mai mica urma de mila nu exista in acesti oameni (daca pot sa le spun asa!).
Istorisirea lui Suad este reala, nu este fictiune, ea ne arata cu totul alta lume, o lume care este complet diferita dar in acelasi timp la fel cu a noastra. Povestirea autoarei este prezentata de la inceputul vietii si pana la noua ei viata in Europa, ascunzadu-se in continuare de teama ca daca propria familie afla ca este inca in viata ar trimite pe cineva sa o ucida.
Sunt multe de spus despre aceasta carte, despre aceasta familie, desprea aceasta tara, desprea aceasta religie, insa nu vreau sa povestesc tot, poate asa am sa va incurajez sa cititi cartea.

Dacian