E a doua mea intalnire cu Franz Kafka, prima fiind Metamorfoza, si tin sa precizez ca toata atentia care i se acorda acestui individ extrem de sumbru si de necomercial este data pe buna dreptate. Are ceva aparte in felul cum scrie, se simte ceva diferit, destul de greu de inteles dar, in acelasi timp, evident.
Ideea condamanatului la moarte care nu stie ca va fi omorat este si asa destul de cruda fara a mai pune in calcul miraculosul aparat de torturat si ucis, descris intr-o maniera cu totul aparte, care va scrie folosindu-se de niste ace sentinta pe corpul condamntului aducandu-i o moarte violenta si lenta. Ideea de a muri intr-un chin greu de descris incercand in acelasi timp sa descifrezi cu propriul trup de ce esti in aceasta situatie este infricosatoare, dar, geniala in acelasi timp.
Povestirea este despre ultima functionare a acestui aparat, proiectat si construit de fostul comandant, nemaidorit de actualul, inca adorat de locotenentul fostului comandant. Paratul si modul de functionare al acestuia este explicat de catre locotenent unui explorator venit in Colonia Penitenciara urmat indeaproape de un soldat care are in paza pe condamnat care nu intelege nimic din ce se vorbeste.
Momentul culminant al acestei povestiri este atunci cand locotenentul nu reuseste sa il convinga pe explorator de nevoia si dreptatea acestui aparat si hotaraste ca e timpul sa mearga pentru ultima oara dar nemaiavand ca oaspete pe condamnat ci pe locotenent insusi, cu moartea sa se va sfarsi si functionalitatea aparatului, el fiind singurul care mai stie sa-l foloseasca si repare.
Scrisa in maniera specifica lui Franz Kafka, povestirea da multe de gandit, ideile sale poate sunt inumane dar iti indica clar ca ascund o viziune in spatele lor, aceste acte de tortura au un scop iar tu trebuie sa descoperi dreptatea sau nedreptatea, indiferent de ce vei decoperi un lucru este sigur, Kafka este, fara indoiala, un autor extrem de valoros
Cand m-am hotarat sa scriu despre filmele pe care le vizionez am hotarat sa nu mentionez filmele de la tv, cele pe care le vizionez din intamplare, ci doar cele pe care le planific. Ei bine, astazi s-a intamplat sa dau peste un film pe care mi-am propus sa il vad, dar pe care nu l-as fi vazut acum deoarece nu am citit cartea mai intai, dar cum era la tv am zis sa fac invers, sa vad filmul si apoi sa citesc cartea.
The Human Stain (filmul este tradus Culoarea Minciunii iar romanul Pata Umana) este un roman de Philip Roth, unul din autorii mei preferati, iar ecranizarea romanului este una de exceptie, adica ce poti sa spui despre distributie cand aceasta ii include pe: Anthony Hopkins, Nicole Kidman, Ed Harris, Gary Sinise si Wenthworth Miller? Ca este superba, cel putin eu asta as spune.
Interpretarea e minunata, mi-a placut actiunea si felul in care actorii interpreteaza rolurile, mi se pare ca intra in modelul impus de Roth, dar nu pot sa fiu sigur pana nu citesc romanul, lucru pe care il voi face cat de curand.
Filmul este despre profesorul Coleman Silk (Anthony Hopkins) care este aproape de varsta pensionarii cand incepe o relatie cu o femeie mult mai tanara, Faunia Farley (Nikole Kidman), care face curat la posta. Povestea cu adevarat extravaganta incepe cand Coleman este acuzat de rasism si fortat sa demisioneze, desi el ascunde un secret care il poate salva de aceasta acuzatie, insa el nu o face ci isi accepta soarta. Problema e ca profesorul Silk provine dintr-o familie de culoare dar, din nu stiu care motiv, s-a nascut alb si din cauza ca lumea nu ofera o sansa negrilor se foloseste de privilegiile vietii de alb, renegandu-si familia, pastrand secretul pentru mai bine de 50 de ani. Trebuie spus ca Wenthworth Miller il interpreteaza pe tanarul Coleman Silk extraordinar de bine, o adevarata performanta.
Secretul este aflat la sfarsit, de prietnul lui Silk, Nathan Zuckerman (Gary Sinise), care este de fapt si alter ego-ul lui Philip Roth, dupa moartea lui Silk. Moartea lui Coleman si al Fauniei este provocata de Lester Farley (Ed Harris), sotul Fauniei, care vrea sa se razbune pe sotia lui, pe care o considera vinovata de moartea celor doi copii ai lor.
Nathan Zuckerman afla secretul lui Coleman Silk la inmormantarea acestuia, la care participa si sora profesorului si decide sa scrie o carte despre viata lui Coleman. Cartea se va numi: The Human Stain.
Mi-am promis ca am sa avd acest film, dar ca am sa-l vad deabia dupa ce citesc romanul, si asta am facut. Multa lume i-a facut o reclama pozitiva acestui film si am decis sa intru si eu in rand cu lumea (nu sunt un foarte mare amator de filme) si, trebuie sa recunosc, e un film destul de bun cu o coloana sonora chiar interesanta.
Trebuie sa spun ca Ewan Bremmer face un rol magnific in rolul lui Spud, pur si simplu fantastic, mi-a placut la nebunie. Si ceilalti actori dau o performanta de zile mari, singurul rol care nu mi-a placut foarte mult a fost cel al lui Begbie, nu mi se parea ca era o portretizare fidela a personajului lui Irvine Welsh, dar este acceptabil.
Filmul difera destul de mult de roman, ceea ce era de asteptat avand in vedere complexitatea romanului si sirul narativ intrerupt care e aproape imposibil de realizat cinematografic, asa ca au taiat enorm de mult din roman si au pus cap la cap niste experiente care sa rezulte in o poveste logica si coerenta a celor 4 prieteni.
Lucru care, poate, difera cel mai mult, din punctul meu de vedere, e tonul in care e abordata problema, filmul e mult prea comic. Si romanul este, dar nu atat de comic si iti atrage atentia asupra unor lucruri cu adevarat serioase.
Unul din punctele cu adevarat forte a acestui film este coloana sonora, care este foarte bine aleasa si chiar se insereaza perfect in film, mi-a placut foarte mult. Este prezenta dar nu o simti ca pe ceva distinct si o privesti ca pe o parte din film, piesele sunt extraordinare si timingul este perfect.
FIlmul este unul bun, i-am acordat 9/10 pe imdb, dar pentru a intra cu adevarat in rolul celor 4 prieteni si al experientelor lor, pentru a vedea lumea prin ochii lui Irvine Welsh este imperativ sa cititi romanul.
Un roman care trece de la extaz la agonie fara sa realizezi, esti prins in actiune atata de tare incat nu mai stii ce sa crezi. Scris intr-o maniera extrem de interesanta, folosind un limbaj extrem de colorat si neavand nici cea mai mica urma de cenzura, Trainspotting este genial.
Irvine Welsh ne prezinta un grup de prieteni: Mark “Rent Boy” / “Rents” Renton, Simon “Sick Boy” Williamson, Daniel “Spud” Murphy si Francis “Franco” Begbie, niste tineri care se stiu din scoala generala care ar face aproape orice pentru o doza de dava (heroina).
Romanul trece de la un personaj la altul avand ca metoda de identificare doar modul in care vorbesc, astfel vedem pe rand ce trece prin capul personajelor, lucru destul de dificil pentru cititor dar in acelasi timp extrem de interesant. O tehnica care nu am intalnit-o foarte des.
Sunt foarte multe teme in aceasta carte, de la scotianismul declarat al autorului la consumul si dependeta de droguri, ca sa nu mai vorbim de micile infractiuni pe care le comit personajele pentru a face rost de droguri.
Este posibil ca la prima vedere sa para un roman obscen, fara multa compasiune pentru viata si tineretul anilor 90, dar este mult mai mult de atat, este foarte bine scris si, cel mai important, este foarte real. Irvine Welsh a creat un roman de exceptie si acest lucru este evident inca din primele pagini.
Bucuriile si deceptiile se tin lant pentru prietenii din roman, toti trecand prin diferite experiente precum, arest (atat de politie cat si de parinti), diverse metode mai mult sau mai putin eficiente de dezintoxicare, diferite feluri de a face rost de bani, diferite feluri de droguri, diferite forme de administrare a drogurilor, prieteni si rude care mor si altele.
Este un roman care merita citit, va fi o experienta inedita, pentru mine a fost ai am de gand sa continui cu filmul, despre care voi vorbi intr-un articol viitor.
Gabriel Garcia Marquez ne arata din nou talentul sau incredibil, de data asta facand un exercitiu de imaginatie combinat cu realitate, punand irealul in actiune reala si improbabilul in probabil.
Actiunea se intampla in Cartagina, undeva prin secolul al XVIII-lea, punand in discutie viata unei tinere de 14 ani care este muscata de un caine turbat si desi nu arata semne de turbare ea este dusa la o manastire unde asteapta sa fie exorcizata. Marquez face o descriere interesanta a inchizitiei si oarecum comica dar fara a ne lasa sa uitam atrocitatile ce luau loc in aceea perioada.
Bineinteles, exista o poveste de dragoste la mijloc, si e chiar intre Sierva Maria de Todos Los Angeles (fetita musacata de cainele turbat) si asa zisul ei exorcizator, Cayetano Delaura, un tanar preot. Delaura se indragosteste de Sierva Maria si asta duce la complicatii majore pe care nu am de gand sa le dezvalui.
Cel mai interesant lucru despre aceasta carte este chiar prefata scrisa de autor, in care ne explica cum s-a inspirat pentru acest roman: redactorul sau (Gabriel Garcia Marquez este de profesie jurnalist) il trimite la o manastire din Columbia unde se muta osemintele dintr-o manastire, desi este uimit de barbaritatea cu care acest procedeu se intampla, uimirea cea mare apare cand un mormant este spart si dinauntru apare o podoaba capilara de douazeci si doi de metri care apartine unui cadavru care nu avea mai mult de 14 ani la moarte si, asa cum probabil va imaginati, Marquez face din aceasta experienta a sa o creatie literara de exceptie.
Comentarii recente