Monthly Archives

July 2013

Carte: Inherent Vice

By | Cărți | One Comment

Intotdeauna mi-a placut Pynchon, cumva numele lui a rasunat in mintea mea, iar cand am aflat mai multe despre autor si despre romanele sale m-am adancit in ideea ca este un autor care merita citit si discutat. Nu am fost dezamagit de el, intotdeauna a gasit cate un mic lucru care sa ma fascineze si sa ma tina prins cu cartea in mana pana descopeream cat mai multe despre povestea, stilul si ideea pe care incerca sa le arunce in fata. Nu tot timpul am reusit, este pana la urma un autor extrem de complex care reuseste sa se ascunda foarte bine in spatele unor fraze, de multe ori, indescifrabile.

Am incercat de multe ori sa duc pana la capaut titanica misiune de a-i citi mare roman Curcubeul Gravitatiei, dar de fiecare data m-a pierdut, nu puteam continua. Dar asta nu a stirbit cu nimic dorinta de a descoperi mai multe despre opera lui, asa ca m-am resemnat cu gandul ca nu sunt pregatit de marele roman si trebuie sa ma mai plimb o perioada prin romanele mai accesibilie si, intr-o zi, voi fi pregatit pentru a-l descifra in totalitate.

Inherent Vice este considerat unul din cele mai usoare romane ale lui Pynchon, dar este si cel mai dezamagitor. Un inceput interesant este lasat de izbeliste si nostalgiile si nevrozele lui Pynchon umplu restul romanului facandu-l dens si plictisitor. Ori a tintit prea sus si a pus in ceata ceva extraordinar, ori si-a pierdut, acum la sfarsitul carierei, acel ceva care il facea sa fie cel mai mare romancier experimentalist american.

Romanul nu e prost, dimpotriva, este plin de referinte istorice si culturale si creeaza o atmosfera care capteaza interesul, problema majora a romanului e ca nu arunca in fata nimic nou, doar reia la nesfarsit temele generale ale lui Pynchon si le molfaie fara chef pana devin fara gust si fara sens. Intersul cititoruluie este pus la incercare, rabdarea este un element cheie pentru a duce la capat un astfel de experiment, iar la final devine clar ca rabdarea si interesul nu au ajutat cu nimic, romanul nu are nicio finalitate.

Stilul este acelasi, personajele la fel, autorul nici nu mai are sens sa mentionez. E un roman politist scris de Pynchon, asta ar trebui sa spuna tot. Sau nimic. Undeva intre dezamagire si regurgitare, fara prea multe ifose. Totul este remestecat intr-un alt context, care nu pare atat de diferit. Inca mai am de asteptat, sau poate incerc din nou marele roman. Problema acum e ca poate il inteleg si e fel de dezamagitor.

Film: Cloud Atlas

By | Filme | One Comment

Initial nu credeam ca filmul va reusi sa portretizeze fidel cartea, mai ales avand in vedere ca romanul este foarte complex si anumite instante necesita un volum de munca imens pentru a le explica vizula intr-un mod in care sa ramana fidel ideii romanului. Spre suprinderea mea, regizorii nici nu au vrut sa pastreze linia romului in film ci au creat de la zero un alt mod de a explica viziunea lui David Mitchell.

Daca romanul era format din mai multe povestirii legate intre ele, filmul nu doar ca pastreaza fragmentarea povestirilor dar fragmenteaza si povestirile intr-un mod extrem de ingenios si reuseste creeze ceea ce Mitchell nu a reusit: o tranzitie intre povesti care sa fie imperceptibila la nivelul simturilor si creeaza sentimentul unei continuitati mult mai clara si interesanta.

Filmul a avut parte de 3 regizori (2 din ei au creat Matrix) si fiecare isi aduce aportul la poveste intr-un mod original si contopirea povestilor este extrem de bine realizata, reusind sa creeze o serie de imagini pline de simbolism aducand un aport de calitate si intelegere romanului. Este una din foarte rarele ocazii in care filmul nu concureaza (sau ruineaza) cu romanul ci ii aduce o continuare care ofera o mai buna intelegerea a ideilor prezentate in opera de arta.

Carte: Atlasul norilor

By | Cărți | No Comments

Un experiment literar extrem de interesant care a reusit sa ma captiveze extrem de tare la fiecare pagina. O poveste construita din alte povesti mai scurte care se contopesc una in cealalta intr-un mod misterios si plin de forta. Fiecare poveste vine cu alte personaje si alt stil, construind astfel un peisaj special si atragator.

Naratiunea se plimba dintr-un colt in altul incercand sa contopeasca in ea totul, David Mitchell vrea sa creeze un roman in care totul sa se regaseasca si cititorul sa se piarda in multitudinea de fete, voci si stiluri. La prima impresia pare destul de simplu si direct, dar avansand in poveste descoperi o cu totul alta lume, un paradis si un infern in acelasi timp trecand prin diverese etape ale constiintei umane. Povestea trece de la trecut la prezent la viitor si inapoi intr-un mod unic extrem de savuros si plin de emotie. Jucandu-se cu idei vechi si noi, autorul creeaza o umanitate care cu greu poate fi descrisa in cuvinte.

Exista idei cautionare, care se ne ofere o imagine a ceea ce pot deveni greselile noastre, dar este si un monument in fata indarjirii si curajului care sunt atat de specifice conditiei umane. Mitchell ne blestema, dar ne si binecuvanteaza – fresca omeneasca construita de el devine un manual al suprevietuirii si al vietii din toate timpurile. O carte fantastica care, intr-un fel, este sortita esecului doar prin prisma faptului ca incearca prea tare sa incorporeze prea mult, dar care este plina de acea verba a literaturii care inca fac cititul o adevarata placere.