Monthly Archives: February 2013

recitiri de weekend

100 de site-uri pentru cititori inraiti.

Evolutia jurnalismului: drone

Secrete prezidentiale

Carti: cea necitita si cea de necitit

Penita lui Hitchens: The Baby-Boomer Wasteland

Carte: Barbati care urasc femeile

Una din cele mai iubite nişe ale literaturii, cea a romanelor de suspans, a fost dintotdeauna aproape exclusiv americană. Autori precum Dan Brown, John Grisham, Tom Clancy sau James Patterson ne-au obişnuit cu viziunea lor asupra ceea ce înseamnă suspans; din nefericire, Hollywood-ul a îndrăznit să îi încurajeze şi astfel percepţia cititorului a intrat pe un făgaş în care dacă nu eşti un spion/professor/detectiv/poliţist/avocat american nu prea ai valoare ca personaj de roman de suspans. Dar iată că undeva în ţările nordice, unde nu se întamplă mare lucru (sau poate avem o percepţie greşită despre locaţie ca şi despre limba în care sunt scrise romanele sau despre profesia personajului principal) un jurnalist suedez a scris o trilogie care nu doar că poate concura oricînd cu orice bestseller de pe piaţa, dar chiar umileşte apariţiile precedente.
Rar mi-a fost dat sa descopăr un roman care prinde mai tare, care nu te lasă să dormi sau să manînci; un roman care pentru cateva ore îţi acaparează viaţa. Nu e o glumă, personajele îţi rămîn multe vreme întipărite în minte şi cu greu vei găsi personaje noi care să le inlocuiască, Stieg Larsson a creat ceva unic.
Îmbinînd investigaţia jurnalistică cu secrete de familie, personaje neverosimile cu talente uimitoare, corupţia cu bunătatea sufletului uman, romanul rupe orice bariera în materie de lectură de plăcere. Stieg Larsson nu doar ca şi-a depăşit contemporanii americani, ci chiar a ajuns sa depaşească titani precum Agatha Christie sau Raymond Chandler.

Film: Lincoln

Ideea de baza e urmatoarea: se hotaraste, tarziu, ca America nu mai poate tolera sclavia si trebuie sa o scoata inafara legii, dar avand in vedere gandirea ingusta de atunci (chiar abolitionistii considerau ca negrii le sunt inferiori) si economia de atunci (cele mai mari averi erau a stapanilor de sclavi) s-a dovedit un lucru foarte greu, dar o mana de oameni foarte capabili si cu intentii bune au reusit, cu foarte mari sacrificii, sa duca la indeplinirea abolirea sclaviei.

Personajul central al acestei lupte impotriva mentalitatii timpului si locului a fost Abraham Lincoln, probabil unul dintre cei mai importanti lideri ai Americii si unul din cei mai mari conducatori si retori a timpului sau. Prin utilizarea a multor tertipuri a reusit sa adune suficiente voturi pentru a adunce un amendament constitutiei (faimosul al 13-lea amendament) si sa scoata sclavia inafara legii. A fost o lupta crancena intre Nord si Sud si a adus mari prejudicii Statelor Unite dar, in schimb, a schimbat lumea spre bine.

Filmul ne ofera o imagine asupra zilelor in care aceasta problema ajunge la sfarsit, in momentul in care se incearca pentru a doua oara sa fie adoptat al 13-lea amendament si toate lucrurile marunte care au dus spre acel punct si au facut ca, pana la urma, legea sa fie votata. Este o foarte buna lectie de istoria care contrar criticilor este utila nu doar americanilor ci tuturor. Intr-o lume in care coruptia si doar binele sinelui conteaza este bine sa ne amintim ce sacrificii au facut anumiti oameni pentru binele comun.

Filmul este tipic lui Spielberg, acel pan in folosit atat de des in filmele lui este folosit si aici si desi il observi nu e deloc deranjant, ti se pare normal ca unii oameni sa fie adusi in prin plan si acest procedeu te ajuta sa te pregatesti pentru replicile care vin. Marele plus al filmului este scenariul: este foarte bine scris si aduce in prim plan cele mai importante discursuri si citate ale lui Abraham Lincoln, care doar in sine sunt niste mari lectii de istorie.

recitiri de weekend

De ce un editor refuza un best seller: 5 motive

Barnes & Noble: Sfarsitul

Oscar Wilde in American de Nord

10 lucruri pe care nu le stiai despre cartile si autorii canonici

Ian McEwan: despre credinta in romane

Penita lui Hitchens: Kings of Comedy

Carte: Este Dumnezeu Matematician?

Într-o lume hipertehnologizată care se află într-un flux continuu de dezvoltare nu ne-au mai rămas multe portiţe de ieşire atunci cînd e vorba de credinţă; fie alegem varianta bisericii şi a sfinţilor care au făcut-o ceea ce este, fie mergem pe mîna ştiinţei şi a oamenilor care de-a lungul timpului au dezvoltat teoriile care astăzi ne explică aproape tot despre lumea înconjurătoare.
Dacă despre sfinţi şi despre operele lor, care se leagă una de cealaltă într-o frumoasă istorie a credinţei, s-au consacrat tomuri întregi, iată că despre oamenii de ştiinţă care au dezvoltat un limbaj şi o terminologie specifică, care au ajutat omenirea să inţeleagă mai bine toate procesele pe care le intampină în natură şi nu numai, nu s-au scris decît cateva carţulii, multe dintre ele într-un limbaj stufos şi neaccesibil publicului larg. Dar Mario Livio, profesor emerit, schimbă acest lucru prin Este Dumnezeu Matematician?
Într-o carte de dimensiuni medii, Mario Livio relatează viaţa oamenilor de ştiinţă şi, în acelaşi timp, ne explică teoriile lor într-un mod în care pînă şi un filolog le-ar înţelege. Scrisă într-un limbaj plăcut care nu plictiseşte, cartea ne poartă pe umerii titanilor din toate timpurile: Pitagora, Aristotel, Newton, Galilei, Bolyai, Einstein şi mulţi alţii, oameni care şi-au dedicat timpul şi energia unui fenomen pe care prea puţini sunt dispuşi să-l descopere: Matematica. Urmînd un fir logic, Livio ne descifrează enigmele istoriei matematicii şi ne prezintă oamenii care au facut sacrificii enorme (unii şi-au pierdut viaţa pentru teoriile lor) pentru a aduce la suprafaţă teoriile care ne-au scos din întuneric.

recitiri de weekend

Cine ar fi crezut ca Virginia Woolf putea fi altfel?

Cele mai imprumtate carti de la biblioteca in 2012.

Hillary Mantel despre Oliver Sacks: My Hero

Nu e nevoie de mai mult de 5 carti sa-ti schimbi viata, der depinde foarte mult de cartile pe care le alegi.

Penita lui Hitchens: African Gothic

semnul mortii

Citind pagina dupa pagina de Hemingway ajung peste anumite pasaje in care autorul descrie oameni care poarta semnul mortii. Nu m-am prins din prima la ce se refera si a trebuit sa treaca cateva pagini ca sa pot sa-mi dau seama cine sunt acesti oameni care poarta acest semn. Era vorba, bineinteles, de oameni care sufereau de tuberculoza si erau, inveitabil, in drum spre propria moarte. Tuberculoza era boala care facea ravagii in timpul in care Hemingway traia la Paris si era considerat echivalentul lui “dead man walking”.

Realizand despre ce anume era vorba am incercat sa-mi dau seama daca astazi avem aceeasi parere despre anumiti oameni, daca astazi exista vreo boala pe care o putem depista si sa ne facem o parere definitiva despre ce se va intampla cu acea persoana. Cancerul este, probabil, boala vremurilor noastre, dar nu cred ca toata lumea isi arata simptomele atat de evident. Poate doar cei care trec printr-un tratament de chimoterapie si au semnele caracteristice pe corpul lor. Se mai poate vorbi si de HIV dar, la fel, nu e boala care sa-si arate semnele decat in ultimele etape ale bolii.

Nu vreau sa spun ca ar trebui sa stim de ce anume sufera oamenii din jurul nostru, dar ar fi interesant de vazut ce boala consideram astazi a fi acel demon care ne fura prietenii, cunostintele si oamenii marcanti din jurul nostru. Desigur ca sunt foarte multe boli in jur, poate chiar mai multe si mai severe decat acum un secol, dar modul in care privim oamenii bolnavi s-a schimbat. Nu ii mai consideram in drum spre moarte, astazi avem o speranta pentru ei. Foarte putine boli, dar mult mai multe decat am vrea, nu sunt tratabile si persoanele care sufera de aceste boli nu mai au nicio scapare. Semnul de moarte nu mai exista pentru ca nu mai exista siguranta mortii, astazi putem scapa pana si de cele mai grele incercari ale sortii.

Desi suntem inconjurati de boli care de care mai exotice si mai chinuitoare si, in acelasi timp, mistuitoare, probabil cea mai evidenta boala pe care o observ in jurul meu este depresia. Chiar este o maladie si semnele ei chiar isi lasa amprenta pe oameni. In fiecare zi vad oameni care sufera de o forma sau alta de depresie. Se vede in ochii lor, in modul in care merg sau modul in care vorbesc si respira. Au o caracteristica aparte care ne face sa ii compatimim. Desigur, nu este neparat o boala care ucide, dar este o boala care ma intristeaza sa o vad in apropiatii mei si, probabil, pentru mine este boala care poarta semnul mortii zilelor noastre, doar pentru faptul ca ii vad asa cum Hemingway ii vedea pe oamenii siferinzi de tuberculoza: parca dorinta de a continua le-a fost furata, ziua de maine nu mai este un lucru la care sa speri, si o prelungire a unui chin pe care cei din exterior nu pot sa il simta.

Carte: Joseph Anton

Printr-o mișcare de-a dreptul impresionantă, Salman Rushdie se expune pe foaie așa cum nu a mai facut-o niciodată: o carte de memorii. În Joseph Anton el se reprezintă pe sine, vorbind despre o viață care a fost mult prea crudă cu el, dar pe care a trait-o cu, mai mult sau mai puțin, stoicism. Încercînd sa rămînă obiectiv, detașîndu-se de sine (printr-o minunată persoană a 3-a) ne povestește viața omului care a luptat pentru existență și dreptul la liberă exprimare.

Nu sîntem cruțați de nimic: aflăm despre cum a fost la școală (departe de familie și țara natală); despre viața de copywriter (Naughty, but nice!); cum a început aventura literară; cum a fost condamnat la moarte și a fost nevoit să stea ascuns și să sufere în tăcere în timp ce alții zbierau din toti plămînii la televizor cerînd moartea sa; despre cum și-a cunoscut, iar apoi divorțat, soțiile; despre cei doi copii ai săi și, în același timp, despre toți oamenii minunați care i-au fost alături cu o vorbă bună, un articol favorabil sau o casă conspitativă atunci cînd a avut nevoie. Îi trăim viaţa, gîndurile, dragostea, tragedia, durerea, frica, coşmarurile!

Sîntem obișnuiți ca Sir Salman Rushdie să ne spună basme moderne, pentru adulți dar şi pentru copiii din noi, pline de aventură și umor, dar nu am fi crezut că însuși viața marelui scriitor a fost un basm, poate prea modern, o parabolă tristă, dar cu un final, sperăm, fericit.

recitiri de weekend

Muze literare: Writers inspired by writers

In lumina noilor dezvaluiri, cum catalogam caryile lui Lance Armstrong: memorii sau fictiune?

Cele mai atractive personaje feminine. Si masculine.

Shephen King despre problema armelor in Statele Unite

Despre cum si ce sa scriem: 8 Essential Habits for Effective Writing. Sau 25 de sfaturi.

Muzeul Nabokov a fost vandalizat

Penita lui Hitchens: Mr. Universe

Dacian