Tag Archives: Gabriel Garcia Marquez

Carte: Cronica unei morti anuntate

Roman semnat de Gabriel Garcia Marquez. Are rost sa spun mai mult? Nu cred. Omul asta reuseste sa te surprinda de fiecare data facand aceeasi chestie de zeci de ani: sa scrie bine.
Roman scurt, indraznet, subtil, cu o decadenta falsa intr-o armonie glorioasa. Cu un simt al detalilor pierdut, oferind putin dar suficient lasandu-te cerand mai mult.
Personajele sunt construite sumar dezvaluid doar ce e necesar si esential lasand loc interpretarilor si nu prea, in perfect stil Marquezian (sper ca asa se scrie). Actiunea scurta si puternica oferind un echilibru suspect dar imbietor cu toate ca este vorba de o crima. Intr-un fel incercand sa aduca la suprafata acel echilibri shakesperian in care o crima justifica o alta.
Subiectele precum dragostea, religia, familia sunt nelipsite si nici nu se putea altfel, oferind un ansamblu minuscul dintr-o lume minuscula care poate fi transpusa lumii sud-americane dar nu numai.
Scris intr-un stil ziaristic (doar Gabo e ziarist, nu?) aducand aminte de Despre dragoste si alti demoni. Povestea este liniara oferind pe parcurs imagini ale viitorului si ale trecutului incercand sa ofere explicatiile necesare intelegerii unei idei simple care pare complicata.

Carte: Despre dragoste si alti demoni

Gabriel Garcia Marquez ne arata din nou talentul sau incredibil, de data asta facand un exercitiu de imaginatie combinat cu realitate, punand irealul in actiune reala si improbabilul in probabil.
Actiunea se intampla in Cartagina, undeva prin secolul al XVIII-lea, punand in discutie viata unei tinere de 14 ani care este muscata de un caine turbat si desi nu arata semne de turbare ea este dusa la o manastire unde asteapta sa fie exorcizata. Marquez face o descriere interesanta a inchizitiei si oarecum comica dar fara a ne lasa sa uitam atrocitatile ce luau loc in aceea perioada.
Bineinteles, exista o poveste de dragoste la mijloc, si e chiar intre Sierva Maria de Todos Los Angeles (fetita musacata de cainele turbat) si asa zisul ei exorcizator, Cayetano Delaura, un tanar preot. Delaura se indragosteste de Sierva Maria si asta duce la complicatii majore pe care nu am de gand sa le dezvalui.
Cel mai interesant lucru despre aceasta carte este chiar prefata scrisa de autor, in care ne explica cum s-a inspirat pentru acest roman: redactorul sau (Gabriel Garcia Marquez este de profesie jurnalist) il trimite la o manastire din Columbia unde se muta osemintele dintr-o manastire, desi este uimit de barbaritatea cu care acest procedeu se intampla, uimirea cea mare apare cand un mormant este spart si dinauntru apare o podoaba capilara de douazeci si doi de metri care apartine unui cadavru care nu avea mai mult de 14 ani la moarte si, asa cum probabil va imaginati, Marquez face din aceasta experienta a sa o creatie literara de exceptie.

Carte: No one writes to the colonel

O nuvela de Gabriel Garcia Marquez scrisa inainte de Un veac de singuratate si probabil una din cele mai reprezentative scrieri ale maestrului columbian al literelor.
Faptul ca in nuvela se pomeneste de colonelul Aureliano Buendia ma face sa cred ca aceasta nuvela a fost o inspiratie pentru marele sau roman, insa nu despre colonelul Buendia este vorba aici, ci despre alt colonel, tovaras cu Buendia in razboiul de 1000 de zile.
Pe alocuri trateaza acelasi subiect ca aici insa, bineinteles, sunt numeroase diferente. Colonelul asteapta in fiecare zi pensia ce i-a fost promisa de guvern insa nu are cine sa-i scrie, el asteptand zadarnic postasul care nu ii va aduce nimic.
Pe langa faptul ca este sarac lipit mai are si nevasta bolnava de astm si sufera dupa pierderea baiatului sau, ucis de fortele armate. Singura ocupatie a colonelului este cocosul fiului sau care este recunoscut de toata lumea ca fiind cel mai bun si de la care se asteapta performante mari la luptele cu cocosi.
Colonelul trece printr-o incercare grea, dura si, din pacate, foarte realista, este batran, sotia sa este bolnava, fiul i-a fost ucis, statul de la care are asteptari mari si care ii datoreaza multe nici nu isi mai aminteste de el si toata puterea ii sta in cocos, care, spera el, il va salva de la aceasta terifica umilinta, el va fi cel care ii va aduce respectul si banii cuveniti. Insa nu e asa, pe zi ce trece cresterea cocosului este o povara, el nemaiavand bani sa aiba grija de el si desi este ajutat sa il creasca de prietenii fiului sau nevasta sa ii cere sa il vanda sa faca rost de bani ca sa poata sa traiasca.
Punctul culminant (si concluzia) il gasim la sfarsit cand desi este evident ca marele cocos este o sarcina mult prea grea pentru el si batranetile sale, colonelul gaseste in el singura salvare ce i-a mai ramas, in ultimele randuri intelegem ca si-a luat adio de la fiul sau, de la pensia, de la ajutorul statului, de la ajutorul prietenilor sai si s-a dedicat intru totul cocosului, el reprezentand unica sansa palpabila de salvare.

Carte: Povestea tarfelor mele triste

Gabriel Garcia Marquez imi dovedeste inca o data cat de bun povestitor e si nu numai atat, si ce imaginatie extraordinara, demna de un autor postmodern adevarat.
Romanul, care este de fapt un micro roman, este despre un om care atinge varsta de 90 de ani si dintr-o data i se face pofta de o virgina si se hotaraste sa sune o matroana celebra sa ii faca rost de una si de aici incepe o poveste minunata. Marquez ne poarta intr-o povestire in care se amesteca foarte multe sentimente si sare de la amuzament la seriozitate cu o lejeritate extraordinara.
Povestea nu este doar despre dragostea unui batran fata de o minora ci este si despre imbatranire, despre cum uiti lucruri si in acelasi timp iti amintesti lucruri la acea varsta, despre cum te vad cei tineri si despre cum te vad cei de o seama cu tine si astfel incepi sa-ti faci o idee despre ce inseamna sa imbatranesti.
Desigur ca tema este si despre atemporalitatea dragostei, faptul ca un batran de 90 de ani se indragosteste de o fata de 14 ani nu ceva atat de spectaculos si nici vulgar, dar asta doar din cauza talentului extraordinar de povestitor al lui Marquez.
Romanul este foarte accesibil si nu necesita mai mult de 2 ore pentru a fi parcurs in intregime asa ca merita sa ii acorzi acest timp deoarece lasa o amprenta asupra gandirii si bineinteles este scrisa de un mare autor care stie ce scrie si o face foarte bine.

Dacian