Monthly Archives

July 2017

Carte: Punctul Omega

By | Cărți | No Comments

La prima vedere nu pare un roman interesant, chiar deloc. Pare anost și fără speranță – două povești fără substanță care se unesc într-un mod simplist. Noroc că e scurt, dar și aia e o problemă – povestea nu are timp să se dezvolte, rămâi la sfârșit cu o narațiune neterminată.

Cu toate acestea romanul are ceva de zis, și o zice chiar de la început când povestește despre instalația artistică creată de Douglas Gordon numită 24 Hour Psycho – filmul Psycho regizat de Alfred Hitchcock făcut să dureze 24 de ore – cadre încetinite care te fac să absorbi povestea într-un cu totul alt mod. Read More

Carte: Fiarele n-au patrie

By | Cărți | No Comments

Când mă gândesc la război de obicei îmi vin în minte imagini cu cel de-al doilea război mondial, sau războiul din Irak pe care l-am vazut și eu la televizor. Cel mai des probabil mă gândesc la filme precum Saving Private Ryan sau Full Metal Jacket. Dar toate gândurile mele merg in aceeasi directie: bărbati, pregătiți mai mult sau mai puțin, uniforme și un adversar real – o țintă clară.

Fiarele n-au patrie schimbă acest lucru: vorbim de copii luați de pe stradă sau de lângă familii și obligați, cu riscul pierderii vieții, de un comandant rebel să omoare cetățenii aceleiași țări. Nu au uniforme, de multe ori nu au nici arme, și nici o țintă clară – merg din sat în sat să omoare și să gasească mâncare.

Ticăloșenia umană poate lua multe forme, iar în vremuri de război cele mai odioase gânduri și atitudini se arată. Romanul nu cruță nimic – copii care văd cum parinții lor sunt asasinați. abuz sexual și, mai ales, gândurile neîncetate care îi macinăștiu că nu e bine că omoară, dar nu văd altă posibilitate; se roagă ca războiul să înceteze și să ducă o viață liniștită – vor să devină doctori sau ingineri, și astfel să aducă un beneficiu oamenilor din jur și să fie iertați de crimele pe care au fost nevoiți să le comite.

Deși e un roman de debut are toate calitățile unui roman serios, scris cu intenție și lucrat intens la a crea o lume verosimilă care poate absorbi citititorul – povestea e scurtă dar plină de motive care dăinuie destul de mult după ce ai citit ultima pagină.

Film: Silence

By | Filme | No Comments

Filmul respectă aproape la perfecție romanul, libertățile pe care și le asumă sunt neglijabile: ce e scos nu schimbă cu nimic mesajul inițial iar ce e extra se pliază foarte bine pe subiect, aducându-l cu adevarat în formă cinematografică.

Ce m-a surprins cu adevărat a fost faptul că torturile menționate în carte au fost parcă mai domoale, pe când în film erau duse un pic mai departe – dar probabil asta are de a face cu faptul că o voce interioară trebuie schimbată cu un element vizual, iar durerea este probabil unul din elementele care trebuiesc duse într-un cadru mai extrem pentru a reuși să stârnească aceleași emoții.

Pasul este lent, filmul durează peste 2 ore și 40 de minute, pentru a oferi spectatorului o metamorfoză completă – de la habotnicie fățișă la resemnare și, spre sfârșit, la rezistență silențioasă. Este cu adevărat remarcabil că Martin Scorsese a reușit să transpună într-un film o trecere a timpului credibilă, care reșește să arate cum o personalitate poate fi modelată în timp și cum idealismele tinereții pot fi depaășite de anumite evenimente și de trecerea timpului în general.

Au fost câteva elemente care nu cred că au fost foarte reușite: vocea lui Iisus (atât de absentă în roman, de unde și titlul) și replica preotului Ferreira în care îi explică lui Gonzalez că și Iisus s-ar fi apostaziat pentru a salva pe credincioșii săi – lucru complet neadevărat, Iisus probabil i-ar fi îmbărbătat să treacă cu “demnitate” peste suferință promițându-le viață eternă în dreapta Tatălui (ca în cazul crucificatului de langă el). Deși aceste elemente puteau fi adăugate cu un scop care mie îmi scapă, având in vedere modul în care credința este prezentată și faptul că Biserica Catolică s-a implicat în pregătirea actorilor, tind să cred că au fost decizii greșite.

Per total filmul oferă o ecranizare decentă, interpretarea este bună, iar cinematografia este extraordinară – aumite cadre te țintuiesc în loc cu mirajul lor. Din cauza pasului și a duratei, ca să nu mai menționez de acțiunea în sine, filmul nu a prins la public și va ramâne considerat un film bun, dar neremarcabil.

Carte: Tăcere

By | Cărți | No Comments

Una din cele mai importante lecții offerte de literatură sunt acele momente când o anumită bucățică uitată de istorie este readusă în atenția publicului larg, când redescoperim anumite episoade marcante ale istoriei în cărticele pe care nu de multe ori le ignorăm până când un anumit eveniment, cum ar fi un film, ni le aduc in față și ne oferă șansa de a le retrăi și asimila.

Este cazul de față cu romanul Tăcere – o carte cu un număr modest de cititori care a fost readusă în prim plan îndeosebi de recenta ecranizare a acesteia de către Martin Scorsese, un proiect pe care l-a derulat pe parcursul mai multor ani, dar care doar recent a fost preluat de mass-media.

Jumătate scris in stil spistolar si jumătate in narațiune la persoana a 3-a, romanul ilustrează experiența misionară a preotului Rodriguez în anul 1639 în Japonia pentru a da de urma mentorului său, preotul Ferreira, și soarta japonezilor creștinați de acesta care sunt persecutați de noii conducători japonezi.

Romanul oferă o viziune destul de violentă a experiențelor călugărilor misionari catolici și a japonezilor creștinizați de ei, mai ales prin prisma personajului principal, preotul Rodriguez. Prin vocea lui trăim o experiență, subiectivă desigur, sumbră și dezolantă a ceea ce înseamnă să vrei să trăiești în modul în care ți-ai propus într-o lume căreia nu-i pasă de preferințele tale personale, unde doar legea, haotică si opresivă, dictează toate aspectele vieții publice și personale.

Torturile și suferințele sunt tratate cu mult bun simț, probabil și pentru că sunt relatate de un preot cu adevărat pios, dar și pentru efectul cu mult sporit al indignării cititorui în aceasta formă. Efectul rezultat este exact ce autorul dorește – printr-o încheiere de fază extrem de liniștită oripilarea cititorului este garantată, o metodă excelentă de a crea o atmosferă de contemplație și reflectare a unui episod istoric atât de relevant în secolul XX.

Adevăratul mesaj al romanului este, însă, de ordin religios: de ce credem cu atâta tărie într-un Dumnezeu care tace in fața suferințelor celor care cred în el și, pe deasupra, deși este atotputernic, preferă să sufere lăngă ei în loc de a riposta?

Carte: Spovedania unui preot ateu

By | Cărți | No Comments

Majoritatea cărților despre religie, în special despre religia ortodoxă, sunt extrem de serioase și greoaie. De la lucrările de specialitate la critici aduse dogmei și practicii, cum ar fi Spovedanie la Tanacu, subiectul este tratat cu multă seriozitate și îi lipsesc orice fel de farmec și, mai ales, de umor. Cumva, totul in literatura Română legat de subiect s-a accentuat pe latura sobrului ca și cum de la sine înțeles este un subiect care merită respect.

Exact acest subiest este ce se vrea nou în această cărțulie de câteva pagini care, prin ochii unui preot, ne oferă o versiune umoristică a sferei religioase din țara noastră, într-un fel se vrea ca tot ce ne trece prin minte când ne gândim la preoți sa fie adus în cercul umorului românesc al hazului de necaz. Un preot care își ironizează enoriașii pentru modul în care se mint pe sine despre cum se văd pe ei înșiși, dar și pe oamenii din jurul lor. Despre cum pioșenia este o legendă tristă care nu se mai regasește decât in mitologia noastră de popor declarat, dar niciodată practicant, creștin.

Umorul se revarsă într-un mod grobian, îmi aduce aminte de umorul celor de la Vacanța Mare de prin anii 90 – acel umor atât de carecteristic nouă încât îl simțim ca pe o a doua natură. Bășcălia funcționează de minune în poveste, nu de puține ori m-am oprit pentru că aveam deja lacrimi în ochi și aveam nevoie de un respiro pentru a putea continua povestea. Dar, bineînțeles, când povestirea se întoarce pentru a reflecta viața povestitorului, totul ia din nou un ton de seriozitate si gravitate. Povestea se cam ramolește și nu își mai revine deloc.

În teorie cartea se vrea un argument pentru ateism – ironizănd credințele stupide atât de numeroase în spațiul ortodox și atât de adesea inundat de varii obiceiuri și tradiții împrumutate și inventate. Bătaia de joc asupra oamenilor simpli care au o oarecare credință, mai ales din cauza faptului ca nu au avut niciodată o alternativă și care au fost dintotdeauna o masă extrem de vulnerabilă si ușor manevrabilă, reprezintă dualitatea personajului care se vede deasupra celorlalți doar prin faptul că a avut acces și la o altă realitate. Partea de introspecție a autorului este oglindită, bineințeles, ca un model de urmat – ideea de control în fața haosului postmodern, unde necazurile și boala pot fi declașatoare de anumite tulburări mintale, este considerată superioară celor care preferă să se arunce în pioșenie si credință.

Deși este un început pentru un nou val de literatură, Spovedania unui preot ateu, este un eșec atât literar cât și de bun gust – superioritatea celor care și-au dat seama că suntem singuri și fară ajutor asupra celor cărora încă mai păstrează o urmă de reflecție spirituală este nulă si lipsită de orice fel de dovadă, dar asta nu va împiedeca publicul de a se bucura de bășcălia atât de rîvnită si admirată de intelectualii de carton.