Category Archives: Carti

Carte: Scrisoare către tata

L-am descoperit pe Kafka în facultate când am citit pentru prima oară Metamorfoza – cred, dacă mai țin bine minte, că mi s-a părut un pic plictisitor – erau alți autori care mi-au atras atenția mai mult, Kafka era mult prea anost pentru puștanul student la litere care credea că le știe pe toate. Au urmat America și Procesul care, din nou, nu mi-au atras atenția prea mult – erau interesante, dar parcă mai puțin pe langă ce citeam la vremea respectivă – Rushdie, Marquez și ceilalți postmoderni mi-erau mai dragi decât simplii moderni precum Thomas Mann și Franz Kafka.

Lucrurile s-au schimbat cu Colonia Penitenciară – vroiam ceva scurt care să mă țină ocupat o seară, nimic spectaculos, dar am rămas absolut uimit de poveste. O claritate ireproșabilă, o voce puternică și neagră care m-a făcut să-mi ies din starea de cititor plictisit – am citit-o cu nesaț.

Despre Scrisoare către tata am auzit tot in facultate, la un curs de literatură comparată ținut de Adriana Babeți, și țin minte ca mi-a atras atenția, doar că, din nou, ideile de atunci m-au dus spre alte lecturi și am uitat complet de scrisoarea celebră care ne-a fost atât de recomandată de profesori. Am redescoperit-o când s-a retipărit la Humanitas și am avut-o în mână – curiozitatea de atunci s-a redeclanșat. Mi s-a părut scurtă pentru o carte, dar lungă pentru o scrisoare – un alt motiv care m-a făcut să vreau sa o citesc imediat – oare ce va putea un fiu să îi spună tatălui? Suficient de multe aparent, dar oare va fi la fel de tranșantă precum Colonia Penintenciară?

Citind-o l-am redescoperit pe Kafka – după ce am citit Colonia Penitenciară am citit din nou Procesul și l-am văzut cu totul alți ochi – vocea inconfundabilă era acolo, doar că acum nu mai mergea spre absurd, ci vorbea însuși de el și familia lui – dintr-o dată am devenit spectator la un realism deloc imaginar, un realism, daca mi se va ierta, real.

Angoasa autorului e aproape perceptibilă – îi auzi durerea prin tonul vocii ce ți se rulează prin minte, devine un condamnat aflat pe patul de moarte – doar că unul care durează toată viața și nu doar câteva momente de agonie. O durere sur care l-a ros o viață întreagă – slabul fiu al tatălui puternic – acela ce nu va putea niciodata să se compare, cel căruia aripile i-au fost taiate și e forțat să nu se aventureze niciodată către soare.

Scrisoarea poate fi privită prin o mulțime de unghiuri, care de care mai interesante, dar una ramâne clară: aceea a anxietății și depresiei – a așteptării unui raspuns din partea tatălui și a stării de inferioritate care îl face să se simtă nedemn – nimic nu e un spectru mai puternic în mintea autorului. Scrisoarea insăși este dată mamei, autorul nu și-a gasit curajul să i-o inmâneze personal tatălui, iar ea nu i-o va da niciodată – marea reușită în a-și face chinuita voce auzită nu ajunge la destinatar, ne ramâne doar nouă, posteriorității, ca document al motivului din spatele celor mai importante lucrări ale literaturii moderne.

Carte: Stalin

Marele monstru din est nu ne vine in minte foarte des, desi poate mai des decat ar trebui; trebuie sa traim cu ideea ca in lume exista oameni care ii seamana, care ii copiaza ideile si transforma lumea intr-un infern. O carte despre Stalin e necesara, trebuie investigata viata sa pentru a invata de unde a provenit si daca a exista ceva care l-a transformat in bestia care a fost, si daca da sa o putem elimina ca sa nu mai poata contagia si pe altii.

Prin paginile lui Paul Johnson aflam o sumedenie de lucruri despre Stalin, cum ca ii era teama sa plece in afara teritoriului URSS, sau ca a avut o vocatie teologica in tinerete, renegata la maturitate pentru a intra in gratiile partidului comunist care avea o directie  atee. Personajul Stalin a fost complex, multe mici detalii l-au marcat si i-au dictat comportamentul pe care astazi il cunoastem, dar la radacina el a ramas mereu la fel: nemilos si bolnav dupa putere.

Biografia e scrisa succint, fara prea multe detalii, destul de subiectiva, dar care aduce niste informatii despre Stalin care poate ne-au scapat la lectiile de istorie, are un iz de reamintire si reuseste sa aduca in prim plan exact lucrurile pe care ar trebui sa le depistam astazi si la alti conducatori pentru a nu le oferi aceleasi unelte de a deveni ceva de care nu mai putem scapa si care ne va urmari pentru tot restul vietii.

Carte: Flowers for Algernon

Scris intr-un mod simplu si direct, dar pastrandu-si anumite elemente de stilistica mai putin intalnite care ofera un plus de claritate, romanul este extrem de puternic in elaborarea naratiei si evoca sentimente profunde fata de umanitate si viitorul ei.

Desi se doreste a face parte mai mult din sfera literaturii stiintifico-fantastice,  romanul aduce in discutie o sumedenie de dileme morale pe care le dezbate (unilateral!) pentru a propulsa viziunea autorului despre timpurile ce vor veni si modul in care le vom outea face fata.

Nu totul este foarte bine pus la punct in roman, ideile sunt supra explicate, nelasand nici macar o farama de imaginatie de patrunda; totul este explicat. Daniel Keyes picteaza un tablou in care doar el este creatorul, nimeni nu are voie sa interpreteze diferit viziunea sa.

Per total romanul este genul de lectura scurta si usoara, cu o actiune liniara si interesanta, care ofera o serie de dileme morale care sa tina autorul prins in naratiune si care sa ii ofere o serie de intrebari la care sa raspunda dupa ce lectura s-a sfarsit.

 

Carte: Tigrul Alb

Printr-o serie de scrisori trimise prim-ministrului Chinei, care se pregateste sa faca o vizita in India, personajul principal al romanului isi povesteste viata, ajunsa acum intr-un punct de avengura, si, in acelasi timp, picteaza portretul Indiei moderne, o tara ajunsa intr-un punct de bogatie si reforma, dar care isi pastreaza vechiile traditii, imbinanad noul si vechiul intr-un dans pasionant, dar, in cele din urma, trist.

Balram Halwai se naste intr-o familie saraca, retras de la scoala pentru a se duce la munca, stergand mese, pentru a castiga un venit, visand la un post de sofer – nivelul maxim pe scara sociala pe care el si-l poate imagina. Odata ajuns in pozitia mult dorita un sir de aventuri ni se desfasoara in fata ochiilor aratandu-ne viata in India de zi cu zi, o lume a celor bogati si corupti, o lume a oamenilor care au gasit o noua oportunitate prin centrele de call center noi deschise in marile orase, dar si viata celor saraci, needucati, care nu pot scapa de casta din care fac parte si soarta nefericita ce le-a fost data.

Desi Balram in final scapa de saracie si ajunge un interprinzator de succes, modul in care a ajuns aici este unul nefericit, autorul oferindu-ne o pilda trista: nu exista prea multe moduri de a scapa de saracia din care societatea te-a bagat, iar una din metode este, probabil, cel putin nedezirabila.

Carte: Steve Jobs

Steve Jobs a devenit pentru multi imaginea unei companii care produce calculatoare, tablete si telefoane; un om care reusea sa isi prezinte produsele intr-un mod atat de atragator incat a resuscitat o industrie, aducand in casele si mainile oameniilor cea mai avansata tehnologie si, din cauza maniei sale, un design minimalist care a conferit o adevarata aura pentru produsele Apple.

Imaginea sa era a unui om extrem de pasionat de ceea ce face, nu de putine ori mergand pana la ridicol pentru a aduce un produs nou care ne va revolutiona modul in care interactionam cu tehnologia, modul in care ascultam muzica sau cum ar trebui sa arate produsele pe care le folosim in fiecare zi. Imaginea proiectata de media despre persoana sa coincide cu cine a fost in persoana, nu multi oameni apropriati au contrazis aceasta ipoteza ci majoritatea chiar au intarit-o prin exemple ale maniei sale care il consuma si il facea sa devina om foarte strict si arogant. Pe langa ca a revolutionat industria calculatoarelor personale prin produsele Apple, dar a adus si un urias aport industriei filmelor animate prin compania Pixar pe care a detinut-o.

Steve Jobs a fost un om remarcabil pe scena, dar nu intotodeauna in afara ei. Momentele in care isi insulta colegii, ignora fiica, sau crizele de isterie sunt aduse des in discutie de apropriatii sai, oferindu-ne o imagine detaliata si complexa asupra sa. Geniul sau a fost de necontestat, dar la fel si personalitatea sa colerica.

Carte: The Fault in Our Stars

Un roman usor, scurt, un pic melodramatic care relateaza o poveste de dragoste neobisnuita intre doi adolescenti pe care viata le-a oferit prea putine posibilitati pentru potentiatulul enorm pe care il au. Romanul ne ofera o perspecitva cruda, o forma a vietii pe care o ignoram sau, de cele mai multe ori, o rezumam la un ghinion al vietii.

A vedea un adolescent suferind de cancer, un suflet tanar obligat sa-si traiasca viata in spitale, sub atenta observatie a medicilor si a parintilor, fara a putea sa-si traiasca viata intr-un mod care sa reflecte varsta si dorinta de realizare este e perspectiva tragica, care creeaza o stare de neliniste si tristete pentru cititor.

Cu toate acestea, exista o speranta, mica si nesemnificativa in fata bolii si durerii, dar ea exista si face toata diferenta, face viata suportabila si ii ofera oportunitatea de a trai la fel ca toti ceilalti. Dragostea adolescentina a cunoscut multe fete de-a lungul timpului, atat in literatura cat si cinema, dar in romanul lui John Green ea capata o importanta cosmica, ea este cea care ofera motivul esential pentru care viata merita traita.

Carte: The Missionary Position. Mother Teresa in theory and practice

O carte cu tenta polemica despre Maica Tereza pare de la bun inceput un proiect esuat, nimeni nu se va gandi de 2 ori ca o femeie care este faimoasa pe tot globul poate fi acuzata de orice infara de a fi o persoana de o calitate morala ireprosabila. Dar Hitchens o face, o ataca dur si cu argumente fara a-i pasa de repercusioni sau de cum sfera publica va reactiona.

Odata trecut de indoiala ca lucrarea ar putea fi scrisa doar pentru efectul de scandal si/sau umoristic desperi ca lucrurile mentionate sunt serioase si extrem de bine documentate. De la a accepta bani de la diversi dictatori care astazi sunt cunoscuti ca fiind criminali, de la a-si aroga o imagine de sfanta care nu o reprezinta in niciun fel, de la a actiona intr-un mod indoielnic si a promova ideea cum ca anticonceptionalele sunt echivalentul crimei; lucrurile incep sa se schimbe si modul in care o privim pe aceasta femeie sufera unele modificari serioase.

Maica Tereza, dupa cum spune si Hitchens, nu a fost prietena suferinzilor ci a suferintei. Ea a trait intr-un mod in care a adulmecat cat mai multa faima, cat mai multa stima si cat mai multa expunere; toate facand parte din planul ei de a crea un ordin de maici care sa-i poarte numele si astfel sa revulutioneze istoria, doar ca nu intr-un mod crestinesc, ci doar economic si suficient de puternic cat sa influenteze diversi oameni politici sa adere la cauza ei, si intrisec, la planul ei.

Faptul ca o persoana este diferita fata de persoana pe care perceptia publica o arata a fi nu este o noutate, campanii de PR se fac in fiecare zi si cu tot mai mare succes. Dar atunci cand vorbim despre o persoana a carei reputatie o depaseste, o persoana care a luat premul Nobel pentru pace, lucrurile devin un pic mai interesante. De la maicuta smerita la celebritatea care isi oferea propria imagine unor tirani, la femeia care desconsidera alte femei aflate in situatii critice de a fi legate de casa si obidite de societate si barbati, la o calugarita care s-a lepadat de bunurile materiale dar conducea campanii imense de a strage fonduri pentru saraci pe care nu le folosea niciodata si pe care nici azi nu li se mai da de urma, la sfanta care a scris o scrisoare unui judecator sa aiba mila fata de un om care a furat milioane de la oameni care au avut incredere in el; nemernicia nu cunoaste limite.

Carte: Life & Times of Michael K.

Scrisa pe mai multe planuri, unul al singuratatii interioare si unul al peisajului istoric al Africii de Sud, romanul lui Coetzee surprinde printr-o voce extrem de puternica chinurile interioare ale sufletului uman, al lui Michael K. in detaliu.

Realismul prezentat in roman este extrem de crud si lipsit de mila, viata personajului nu este crutata de nimic, el primeste palma dupa palma fara a avea un moment de respiro, un chin nesfarsit intr-o lume de hazard care refuza sa ofere o clipa de liniste. Michael K. este o drama pe care multi o resimtim, dar foarte putini o experimentam, doar o parte din noi suntem trasi in in haosul unei lumi pe care nu mai avem nicio putere sa o controlam. Lipsa moralitatii este desavarsita, ideea de compasiune este stearsa definitiv.

Ca o umbra, in permanenta salasluieste o mica urma de speranta, prea indepartata si prea lipsita de sens, dar care ofera puterea necesara de a continua, de a merge mai departe intr-o lume care te omoara putin cate putin. Speranta este omniprezenta dar ea nu se prezinta niciodata, nu se manifesta nici cand personajul este la limita subzistentei. Speranta functioneaza pe baza credintei, dar una falsa, care te consuma in loc sa te elibereze.

Carte: Sweet Tooth

Ian McEwan este unul din autorii pe care ii prefer atunci cand vine vorba de relaxare, nimeni nu reuseste sa imi ofere o stare de liniste si odihna asa cum o face el. Cand vine vorba de o carte pe care sa o citesc in vacanta tot timpul ma indrept catre raftul unde tin cartile lui. Romanul nu m-a dezamagit, a fost exact lectura pe care o cautam in timp ce priveam soarele desupra Mediteranei, aflandu-ma pe un sezlong in solarul unui hotel in apropeirea Barcelonei.

Cu o intriga meticulos gandita si elaborata, McEwan aduce in discutie momentul in care incerca sa devina un scriitor si, in acelasi timp, evenimentele ce se derulau in acei ani. Pornind de la povestirile pe care le-a scris si anumite elemente biografice ale vietii sale, autorul construieste un scenariu neverosimil, dar incitant, la care isi adauga propriul stil si dezvolta un roman usor, amuzant si captivant.

O femeie frumoasa, spion sub acoperire, care are o aventura cu un tanar scriitor si care incearca sa isi traiasca viata fara a fi zguduita de mentaliatea vremii, dar intr-un vesnic conflict cu ea insasi. Un personaj agreabil, care trezeste empatia si care te atrage intr-o lume plina de evenimente, sentimente si sacrificii. O lume care pare extrem de indepartata, dar care, de fapt, este istoria noastra recenta, plina de frica si un strop de nebunie. Acea spaima si nestare care a slefuit o generatie intreaga.

O carte frumoasa care merita citita doar pt elementele autobiografice ale lui Ian McEwan, care se prezinta pe sine cu umor si care reuseste sa te acopere cu atmosfera tineretii lui, un mediu familiar dar necunoscut, cu oameni normali dar speciali prin anumite trasaturi memorabile.

Carte: Inherent Vice

Intotdeauna mi-a placut Pynchon, cumva numele lui a rasunat in mintea mea, iar cand am aflat mai multe despre autor si despre romanele sale m-am adancit in ideea ca este un autor care merita citit si discutat. Nu am fost dezamagit de el, intotdeauna a gasit cate un mic lucru care sa ma fascineze si sa ma tina prins cu cartea in mana pana descopeream cat mai multe despre povestea, stilul si ideea pe care incerca sa le arunce in fata. Nu tot timpul am reusit, este pana la urma un autor extrem de complex care reuseste sa se ascunda foarte bine in spatele unor fraze, de multe ori, indescifrabile.

Am incercat de multe ori sa duc pana la capaut titanica misiune de a-i citi mare roman Curcubeul Gravitatiei, dar de fiecare data m-a pierdut, nu puteam continua. Dar asta nu a stirbit cu nimic dorinta de a descoperi mai multe despre opera lui, asa ca m-am resemnat cu gandul ca nu sunt pregatit de marele roman si trebuie sa ma mai plimb o perioada prin romanele mai accesibilie si, intr-o zi, voi fi pregatit pentru a-l descifra in totalitate.

Inherent Vice este considerat unul din cele mai usoare romane ale lui Pynchon, dar este si cel mai dezamagitor. Un inceput interesant este lasat de izbeliste si nostalgiile si nevrozele lui Pynchon umplu restul romanului facandu-l dens si plictisitor. Ori a tintit prea sus si a pus in ceata ceva extraordinar, ori si-a pierdut, acum la sfarsitul carierei, acel ceva care il facea sa fie cel mai mare romancier experimentalist american.

Romanul nu e prost, dimpotriva, este plin de referinte istorice si culturale si creeaza o atmosfera care capteaza interesul, problema majora a romanului e ca nu arunca in fata nimic nou, doar reia la nesfarsit temele generale ale lui Pynchon si le molfaie fara chef pana devin fara gust si fara sens. Intersul cititoruluie este pus la incercare, rabdarea este un element cheie pentru a duce la capat un astfel de experiment, iar la final devine clar ca rabdarea si interesul nu au ajutat cu nimic, romanul nu are nicio finalitate.

Stilul este acelasi, personajele la fel, autorul nici nu mai are sens sa mentionez. E un roman politist scris de Pynchon, asta ar trebui sa spuna tot. Sau nimic. Undeva intre dezamagire si regurgitare, fara prea multe ifose. Totul este remestecat intr-un alt context, care nu pare atat de diferit. Inca mai am de asteptat, sau poate incerc din nou marele roman. Problema acum e ca poate il inteleg si e fel de dezamagitor.

Dacian