Monthly Archives: July 2009

Carte: Oracle Night

Nu prea stiu cum sa incep sa scriu despre cartea asta, nici despre autor nu stiu ce sa scriu, probabil de asta a stat atat de mult timp articolul asta in drafts. Ca sa fiu obiectiv si concis, Paul Auster este un scriitor american care si-a inceput cariera literara prin 87 si pana acum a scris vreo 12 romane (14 daca consideri trilogia 3 romane distincte). Nu e foarte cunoscut in Romania, nu e nici foarte tradus, doar cateva carti de-ale sale au fost traduse. Aceasta nu se numara printre ele.
Tot ce am spus pana acum e corect dar nu e tot, nu te poti rezuma sa spui ca Paul Auster e doar un scriitor bun pentru ca nu e doar atat ci e mult mai mult. E un scriitor care te poate fermeca pana in locul in care nu mai poti sa lasi cartea din mana, pana nu consumi cu o foame extraordinara fiecare cuvant pe care acest om l-a scris.
Nu e magic realism, stream of consciousness sau orice alta forma literara postmoderna revolutionara, e doar scris, simplu si coerent, dar exceptional de frumos si fermecator.
Romanele sunt de cele mai multe ori povestite la persoana I si ai impresia ca personajul principal vorbeste direct cu tine, ai senzatia ca esti un confident al personajului si jocul acesta e imposibil sa nu-ti placa. Povestea principala are o alta poveste, una secundara care poate constinua pana la sfarsitul romanului sau poate disparea la un moment dat si acest lucrur are un efect incredibil: te face sa crezi ca povestea secundara e de fapt romanul iar povestea principala e de fapt realitatea si iti trebuie ceva timp sa te prinzi iar cand o vei face vei fi cu adevarat surprins.
Scrisa foarte melodic ceea ce o face sa fie extrem de usor de citit, cartea te face sa iti pui anumite probleme, sa te faca sa te gandesti la dilemele vietii, la problemele cotidiene cu care chiar tu ai de-a face in viata de zi cu zi, probleme casnice dar si intelectuale. Romanul te inconjoara si se lipeste de tine, te hraneste si te simti ocrotit, hranit, iubit, un efect extraordinar.
Subiectul romanului nu are nicio importanta pentru ca nu el e ceea ce conteaza ci tu, cititorul. Tu esti cel ce face povestea alaturi de personajele sale, aia poate fi viata ta.

Carte: Scafandrul si Fluturele

Cum e sa ai totul si intr-o singura clipa sa pierzi si sa nu mai ai nimic? Cum e sa fi prezent dar incelasi timp sa nu fii acolo? Cum e sa nu mai ai control asupra nimic decat a pleoapei ochiului tau stang?
Ar fi ingrozitor! Ingrozitoare e povestea lui Jean-Dominique Bauby care in urma unui atac cerebral devine victima unei situatii numite Locked-in Sindrome, situatie in care doar mintea iti mai functioneaza, membrele corpului fiind complet paralizate.
Nemaiavand nicio putere asupra corpului sau, fiind despartit de familie si tot ceea ce a fost viata lui Bauby incepe sa scrie. Scrie prin clipirea ochilui in timp ce un alfabet este purtat prin fata ochilor sai. O munca teribila ce necesita o rabdare si o concentrare extrema mai ales pentru cineva in situatia sa.
Povestea este de o tristete sfasietoare, Bauby povestind viata lui de zi cu zi in acel corp care nu mai este al lui. Cum fiecare secunda il doare, cum trebuie sa suporte oamenii din jurul lui, cum slabeste dramatic din cauza neputintei sale de a se hrani, cum nu poate sa-si mangaie copii sau sa ii vorbeasca sotiei, cum nu poate sa vorbeasca cu tatal sau care e bolnav si poate sa vina sa il viziteze la spital, pana si cea mai puternica inima isi pierde duritatea in fata povestii acestui om care desi e prins in acest costum de scafandru reuseste sa gaseasca o modalitate de a trai cu asta.
Povestea este adevarata, nimic fictional in ea, ceea ce o face si mai extrema, si mai dureroasa. Iti aminteste de neputinta noastra si in acelasi timp de puterea extraordinara a sufletului uman care nu poate fi doborat de nimic, niciodata.
Jean-Dominique Bauby moare dupa 20 de luni in acesta stare, timp in care a scris o carte si a slabit aproape 30 de kg. A reusit ceva extraordinar dar acest lucru va fi eclipsat intotdeauna de situatia care a pus stapanire pe viata sa. Povestea sa ramane o davada a faptului ca un om poate fi distrus dar nu poate fi niciodata invins.

Film: The Reader

Un film pe care tot am zis ca vreau sa il vad. Simteam ca trebuie sa il vad, ca va avea un efect asupra mea sau, poate, ca eu voi schimba ceva uitandu-ma la acest film. Nu cred ca a fost cazul insa am facut un lucru bun uitandu-ma la el.
Mi s-a parut geniala ideea, desi cartea lui Bernhard Schlink e de ceva vreme pe piata, chiar si pe piata romaneasca asa ca poate, pentru cei care au citit-o filmul nu a fost o revelatie atat de mare.
Departe de povestea nazismului si cauzele lui, departe de ura pe care unii oameni simt ca sunt datori sa o simta fata de personajul interpretat de Kate Winslet, departe de dragostea dintre cei doi protagonisti, cel mai important lucur din filmul asta e cartea si citirea ei.
Filmul e o marturie vie a faptului ca romanele si cartile si cititul in sine pot scimba viata oamenilor, ii pot schimba, sau mai bine spus: pot aduce la suprafata persoana adevarata care se ascunde inauntrul unei persoane. Cartile sunt un dar si binecuvantare care te invata sa devii tu insuti, prin ele cunosti lumea si viata, viata ta.
Filmul este extrem de bine realizat si este superb pe atatea nivele incat e greu sa spun care ii este cea mai buna parte, este un film extraordinar de la cap la coada iar Kate Winslet, daca nu a demonstrat-o deja de cativa ani, e o actrita superba care a meritat pe deplin oscarul luat.

Carte: Strainul

Un roman care m-a lasat masca, scris de unul din cei mai mari scriitori francezi moderni: Albert Camus, un maestru al absurdului, un maestru al literelor.
Am auzit de multe ori ca Albert Camus e un scriitor bun dar niciodata nu am crezut ca e atat de bun. Romanul mi-a placut la nebunie, mi-a placut atat de mullt incat nu stiu ce sa scriu despre el, mi se pare ca e ireal, ca nu exista cuvinte care sa poate descrie maretia si genialitatea acestei carti fabuloase care a reusit in doar cateva zeci de pagini sa suprinda viata in unul din cele mai intime momente.
Nu stiu ce sa spun despre faptul ca e sau nu existentialist. Toti l-au numit, si inca il numesc pe Albert Camus un existentialist dar el nu s-a considerat niciodata asa si, probabil, asa o si fi, nu pot sa ma pronunt cu exactitate.
Adevarul e ca romanul prezinta omul intr-o situatie in care existenta sa e pusa la indoiala, la incercare, se afla la o rascruce in care trebuie sa-si descopere destinul, se afla in locul in care trebuie sa faca cu adevarat primul pas desi merge pe doua picioare de foarte multa vreme. Existenta sa trebuie dovedita printr-o menire si nu se stie niciodata exact care este aceea, este o enigma care trebuie rezolvata. Sau e inutil?
Camus a avut o mare problema cu sinuciderea, a incercat mereu sa afla radacinile acestei mentalitati. Desi romanul nu este despre o sinucidere ci despre viata, moarte si crima, ideea de viata si de existenta persoanei persista si devine un subiect major si propune cititorului niste intrebari incredibil de realiste.
Cat de mult trebuie sa ne intereseze de viata celor dragi noua? Cat de mult ar trebui sa ne intereseze de viata unora pe care nu ii cunoastem? Cat de mult valoareaza viata unui om? Cat de mult ne intereseaza propria viata? Cine are dreptul sa ia viata altui om? Care este pretul pentru luarea vietii unui om?
De la un capat la altul acest roman este incredibil, te tine intr-o uimire continua, prin subiect, prin stil, prin personaje, prin tot. Este o carte geniala care trebuie lecturata neaparat, doar pentru a afla o alta parere, de a trai o alta senzatie, de a vedea o alta viziune, de a experimenta una dintre cele mai frumoase literaturi scrise vreodata.

Carte: Hagi-Murad

Ultimul roman al lui Lev Tolstoi, considerat de unii un fel de prevestire a faptului ca poporul cecen e in stare sa reziste marelui imprius rus, ceea ce si face la ora actuala.
Povestea rebelului Hagi-Murad, un om de un curaj extraordinar care ajunge in punctul de a face niste sacrificii extraordinare pentru a-si salva familia din mainile unui om care vrea sa il omoare. Desi se preda rusilor acest om are o aura aparte, un fel de sclipire misterioasa care ii ofera o alura de razboinic invincibil dar nu doar in sensul ca e mai mai viteaz si mai bun decat toti in lupta ci invincibil prin sufletul sau drept.
Un roman despre oameni, unii mai buni si altii mai rai, unii curajosi si altii fricosi. Ciudat ca Lev Tolstoi il prefera pe acest rebel cecen in fata propriului tar dar prin felul in care prezinta povestea autorul nu doreste altceva decat sa prezinte adevarul. Nu este o poveste despre favoritisme, nici despre alegeri personale bazate pe opinii subiective ci este un roman documentat, foarte serios care prezinta o lume uitata astazi dar foarte reala si cruda care te obliga sa privesti lucrurile drept si sa judeci in concordanta.
Viata are multe fete, multe variante, multe laturi nevazute care odata descoperite te schimba, te naucesc si te fac sa vezi totul in alta lumina. Acest ultim roman al lui Lev Tolstoi iti prezinta o latura a acestei vieti, una pe care nu poti sa o ignori si esti dator sa te informezi si sa-ti construiesti o opinie in legatura cu ea.

Dacian