Tag Archives: literatura engleza

Carte: Tigrul Alb

Printr-o serie de scrisori trimise prim-ministrului Chinei, care se pregateste sa faca o vizita in India, personajul principal al romanului isi povesteste viata, ajunsa acum intr-un punct de avengura, si, in acelasi timp, picteaza portretul Indiei moderne, o tara ajunsa intr-un punct de bogatie si reforma, dar care isi pastreaza vechiile traditii, imbinanad noul si vechiul intr-un dans pasionant, dar, in cele din urma, trist.

Balram Halwai se naste intr-o familie saraca, retras de la scoala pentru a se duce la munca, stergand mese, pentru a castiga un venit, visand la un post de sofer – nivelul maxim pe scara sociala pe care el si-l poate imagina. Odata ajuns in pozitia mult dorita un sir de aventuri ni se desfasoara in fata ochiilor aratandu-ne viata in India de zi cu zi, o lume a celor bogati si corupti, o lume a oamenilor care au gasit o noua oportunitate prin centrele de call center noi deschise in marile orase, dar si viata celor saraci, needucati, care nu pot scapa de casta din care fac parte si soarta nefericita ce le-a fost data.

Desi Balram in final scapa de saracie si ajunge un interprinzator de succes, modul in care a ajuns aici este unul nefericit, autorul oferindu-ne o pilda trista: nu exista prea multe moduri de a scapa de saracia din care societatea te-a bagat, iar una din metode este, probabil, cel putin nedezirabila.

Carte: The Missionary Position. Mother Teresa in theory and practice

O carte cu tenta polemica despre Maica Tereza pare de la bun inceput un proiect esuat, nimeni nu se va gandi de 2 ori ca o femeie care este faimoasa pe tot globul poate fi acuzata de orice infara de a fi o persoana de o calitate morala ireprosabila. Dar Hitchens o face, o ataca dur si cu argumente fara a-i pasa de repercusioni sau de cum sfera publica va reactiona.

Odata trecut de indoiala ca lucrarea ar putea fi scrisa doar pentru efectul de scandal si/sau umoristic desperi ca lucrurile mentionate sunt serioase si extrem de bine documentate. De la a accepta bani de la diversi dictatori care astazi sunt cunoscuti ca fiind criminali, de la a-si aroga o imagine de sfanta care nu o reprezinta in niciun fel, de la a actiona intr-un mod indoielnic si a promova ideea cum ca anticonceptionalele sunt echivalentul crimei; lucrurile incep sa se schimbe si modul in care o privim pe aceasta femeie sufera unele modificari serioase.

Maica Tereza, dupa cum spune si Hitchens, nu a fost prietena suferinzilor ci a suferintei. Ea a trait intr-un mod in care a adulmecat cat mai multa faima, cat mai multa stima si cat mai multa expunere; toate facand parte din planul ei de a crea un ordin de maici care sa-i poarte numele si astfel sa revulutioneze istoria, doar ca nu intr-un mod crestinesc, ci doar economic si suficient de puternic cat sa influenteze diversi oameni politici sa adere la cauza ei, si intrisec, la planul ei.

Faptul ca o persoana este diferita fata de persoana pe care perceptia publica o arata a fi nu este o noutate, campanii de PR se fac in fiecare zi si cu tot mai mare succes. Dar atunci cand vorbim despre o persoana a carei reputatie o depaseste, o persoana care a luat premul Nobel pentru pace, lucrurile devin un pic mai interesante. De la maicuta smerita la celebritatea care isi oferea propria imagine unor tirani, la femeia care desconsidera alte femei aflate in situatii critice de a fi legate de casa si obidite de societate si barbati, la o calugarita care s-a lepadat de bunurile materiale dar conducea campanii imense de a strage fonduri pentru saraci pe care nu le folosea niciodata si pe care nici azi nu li se mai da de urma, la sfanta care a scris o scrisoare unui judecator sa aiba mila fata de un om care a furat milioane de la oameni care au avut incredere in el; nemernicia nu cunoaste limite.

Carte: Life & Times of Michael K.

Scrisa pe mai multe planuri, unul al singuratatii interioare si unul al peisajului istoric al Africii de Sud, romanul lui Coetzee surprinde printr-o voce extrem de puternica chinurile interioare ale sufletului uman, al lui Michael K. in detaliu.

Realismul prezentat in roman este extrem de crud si lipsit de mila, viata personajului nu este crutata de nimic, el primeste palma dupa palma fara a avea un moment de respiro, un chin nesfarsit intr-o lume de hazard care refuza sa ofere o clipa de liniste. Michael K. este o drama pe care multi o resimtim, dar foarte putini o experimentam, doar o parte din noi suntem trasi in in haosul unei lumi pe care nu mai avem nicio putere sa o controlam. Lipsa moralitatii este desavarsita, ideea de compasiune este stearsa definitiv.

Ca o umbra, in permanenta salasluieste o mica urma de speranta, prea indepartata si prea lipsita de sens, dar care ofera puterea necesara de a continua, de a merge mai departe intr-o lume care te omoara putin cate putin. Speranta este omniprezenta dar ea nu se prezinta niciodata, nu se manifesta nici cand personajul este la limita subzistentei. Speranta functioneaza pe baza credintei, dar una falsa, care te consuma in loc sa te elibereze.

Carte: Atlasul norilor

Un experiment literar extrem de interesant care a reusit sa ma captiveze extrem de tare la fiecare pagina. O poveste construita din alte povesti mai scurte care se contopesc una in cealalta intr-un mod misterios si plin de forta. Fiecare poveste vine cu alte personaje si alt stil, construind astfel un peisaj special si atragator.

Naratiunea se plimba dintr-un colt in altul incercand sa contopeasca in ea totul, David Mitchell vrea sa creeze un roman in care totul sa se regaseasca si cititorul sa se piarda in multitudinea de fete, voci si stiluri. La prima impresia pare destul de simplu si direct, dar avansand in poveste descoperi o cu totul alta lume, un paradis si un infern in acelasi timp trecand prin diverese etape ale constiintei umane. Povestea trece de la trecut la prezent la viitor si inapoi intr-un mod unic extrem de savuros si plin de emotie. Jucandu-se cu idei vechi si noi, autorul creeaza o umanitate care cu greu poate fi descrisa in cuvinte.

Exista idei cautionare, care se ne ofere o imagine a ceea ce pot deveni greselile noastre, dar este si un monument in fata indarjirii si curajului care sunt atat de specifice conditiei umane. Mitchell ne blestema, dar ne si binecuvanteaza – fresca omeneasca construita de el devine un manual al suprevietuirii si al vietii din toate timpurile. O carte fantastica care, intr-un fel, este sortita esecului doar prin prisma faptului ca incearca prea tare sa incorporeze prea mult, dar care este plina de acea verba a literaturii care inca fac cititul o adevarata placere.

Carte: Sageata timpului

Mai mult un experiment literar decat un roman, cartea lui Martin Amis este un tur de forta care vrea sa aduca in evidenta, intr-un mod interesant, o anumita perioada si, in acelasi timp, sa lanseze critici la adresa unei societati care oricat s-ar vrea de echilibrata, de fapt, nu este.

Povestea este spusa in ordine invers cronologic. Personajul isi incepe viata cand moare si merge inapoi catre nastere, oferind astfel un sir de situatii comice cum ar fi mersul la toaleta, activitatea sa de doctor, sau relatiile sale amoroase.

Desi stilul executiei este intr-adevar interesant si in anumite momente hilarul pare sa fie elementul cheie al romanului, povestea ascunde o situatie mult mai dureroasa, o mica parte a istoriei noastre care va ramane o pata neagra si indiferent cat incercam sa o eradicam ea va ramane acolo ca o lectie dureroasa din care trebuie sa invatam mereu.

Probabil elementul cel mai interesant este naratorul, captiv in mintea personajului principal a carui viata se deruleaza invers el este inconstient de cum arata viata normala asa ca ia de bun ceea ce vede: doctorii i-au bandajele de la oamenii bolnavi si dupa aceea ii lasa sa stea cateva ore in sala de asteptare, oamenii iau produse din gunoi si le duc la magazin ca sa ia bani pe ele, etc. Astfel, printr-o minte noua anumite elemente cheie ale vietii si ale istoriei capata un cu totul alt sens.

Carte: Surasul Jaguarului

Desi nu e fictiune, Surasul Jaguarului are acea aura de realism magic atat de specifica Americii latine si atat de specifica autorului. Daca mai adaugam ca este vorba despre Nicaragua, iar autorul este Salman Rushdie, nu facem decat sa prevestim o carte superba.

In 1986, pe cand comunismul inca era in floare si el inca nu era condamnat la moarte, Salman Rushdie se duce intr-o vizita in Nicaragua pentru a scrie un reportaj despre razboiul de gherila care avea loc acolo. O tara micuta si fierbinte atat de nesimnificativa si uitata de lume, dar dorita atat de tare de comunisti cat si de CIA incat se purta un razboi care doar rece nu se putea numi.

Cartea nu este doar despre razboiul care acapara toata mass media si timpul comentatorilor politici, cartea este si despre oamenii care locuiau in acea mica si frumoasa tara din America Latina, despre agricultori si artisti, despre oameni fericiti si despre oameni devastati. Mica carticica, in doar cateva zeci de pagini, ne ofera o perspectiva foarte larga asupra unei lumi de care nu stiam mai nimic si de care, nici astazi, nu ne pasa. O frumusete indescriptibila uitata undeva intr-o mare de tari micute, ingramadite una in cealalta, care vorbesc aceeasi limba dar care nu ajung niciodata la un numitor comun.

Fascinatia autorului, dar si a cititorului, este legata de talentul nativ al locuitorilor din Nicaragua asupra poeziei, aproape toata lumea pe care o intalneste in mica sa excursie este un iubitor sau un creator de poezie. de la oamenii care facea parte din guvern pana la oamenii de rand poezia era la fel de importanta ca si aerul cald pe care il respirau.

Scrisa intr-un mod obiectiv dar care, in anumite momente, tinde sa ia partea unuia sau altuia creeaza din acest minunat reportaj o adevarata carte postala a unei tari de care multi din noi nici nu avem habar ca exista. Dar ea exista si este un mic paradis tropical cu oameni fantastici dar, ca o compensatie, este macinata de durere, razboi si foamete.

 

Carte: Life of Pi


A inceput o adevarata manie legata de cartea lui Yann Martel si adaptarea sa pentru ecran de catre Ang Lee, asa ca am hotarat sa arunc o privire si sa vad ce este atat de fabulos legat de o povestire ce parea la inceput foarte neverosimila si genul de literatura pe care nu prea o bag in seama din cauza subiectului care ma lasa destul de rece.

Am descoperit un roman bine scris, cu imagini vii si un stil care te prinde si te tine acolo, povestea are lipsuri si metatextualitatea lasa mult de dorit, se vrea ceva grandios care raspunde la niste framantari existentiale dar, de fapt, ofera o versiune foarte subiectiva asupra acestor framantari si nu raspunde la nimic.

Unii ar fi, si sunt, foarte incantati de povestea unui adolescent indian prins intr-o barca impreuna cu un tigru bengalez in mijlocul Pacificului, bazandu-se doar pe o forta exterioara pentru a suprevietui si a trece cu bine peste acest nefericit eveniment. Dar, de fapt, nu prezinta decat o poveste care e foarte neverosimila si care da acea iluzie de vis, care ofera prea putine detalii, iar cand le ofera iti dai rapid seama ca povestea nu e prea bine inchegata. Pe langa situatia exceptionala, autorul mai adauga si alte cateva elemente care fac povestea sa fie o gluma.

Poate sunt un pic drastic, mai ales cand vine vorba de o incercare de a arata lumii ca Dumnezeu exista si ca este prezent tot timpul in vietile noastre, o astfel de opera de popularizare a religiei intr-o era in care noua generatie incepe sa se departeze tot mai mult de spiritual este de laudat, dar modul in care prezinta faptele si, mai ales, modul de a alege niste inchipuiri si sentimente mult prea extreme nu face decat sa ofere romanului un aspect de comedie.

Dramatizarea extrema a situatiei, elementele spirituale si metatextuale aruncate pe ici si colo si, bineinteles, marea descoperire de la sfarsit nu imi dau impresia decat ca autorul se vrea serios si incearca niste trucuri ieftine pe care un cititor experimentat nu va trece niciodata cu vederea. Pierderea legimitatii naratiei este, din punctul meu de vedere, iminenta si nu va duce decat spre o pierdere a mesajului.

La final suntem lasati cu 2 povesti suntem obligati sa alegem si, ma bucura acest fapt, alegerea nu este atat legata de carte si povestire cat este de propriul nostru eu si singurul lucru care va face o diferenta este propria noastra viziune asupra mesajului din roman. Inteleg ca s-a vrut o mare descoperire si o apologetica a anumitor elemente religioase si spirituale dar nu a convins, mesajul este prea prost evidentiat si ideea din spatele romanului nu face decat sa confirme: un stil minunat, o poveste proasta, un mesaj care putea sa fie grandios dar, din pacate, nu este.

Carte: Joseph Anton

Printr-o mișcare de-a dreptul impresionantă, Salman Rushdie se expune pe foaie așa cum nu a mai facut-o niciodată: o carte de memorii. În Joseph Anton el se reprezintă pe sine, vorbind despre o viață care a fost mult prea crudă cu el, dar pe care a trait-o cu, mai mult sau mai puțin, stoicism. Încercînd sa rămînă obiectiv, detașîndu-se de sine (printr-o minunată persoană a 3-a) ne povestește viața omului care a luptat pentru existență și dreptul la liberă exprimare.

Nu sîntem cruțați de nimic: aflăm despre cum a fost la școală (departe de familie și țara natală); despre viața de copywriter (Naughty, but nice!); cum a început aventura literară; cum a fost condamnat la moarte și a fost nevoit să stea ascuns și să sufere în tăcere în timp ce alții zbierau din toti plămînii la televizor cerînd moartea sa; despre cum și-a cunoscut, iar apoi divorțat, soțiile; despre cei doi copii ai săi și, în același timp, despre toți oamenii minunați care i-au fost alături cu o vorbă bună, un articol favorabil sau o casă conspitativă atunci cînd a avut nevoie. Îi trăim viaţa, gîndurile, dragostea, tragedia, durerea, frica, coşmarurile!

Sîntem obișnuiți ca Sir Salman Rushdie să ne spună basme moderne, pentru adulți dar şi pentru copiii din noi, pline de aventură și umor, dar nu am fi crezut că însuși viața marelui scriitor a fost un basm, poate prea modern, o parabolă tristă, dar cu un final, sperăm, fericit.

Carte: Disgrace

Am descoperit romanul din intamplare, mai intai l-am vazut la o prietena iar apoi la o taraba de carti. L-am cumparat si am sarit sa-l citesc. Nu aveam de unde sa stiu peste ce voi da, nu stiam cine e autorul si nici nu auzisem despre ce e vorba in roman. Descoperirea a fost uimitoare si coplesitoare. In 200 de pagini am regasit o poveste mai cuprinzatoare decat Fratii Karamazov, un limbaj extraordinar si atat de multe dileme ca nici nu as putea sa le enumar.
Povestea unui profesor universitar din Africa de Sud post-apartheid care seduce o tanara studenta (mai mult sau mai putin precum in Animal pe moarte) iar cand fapta se afla, el hotaraste sa nu se apere in fata acuzatiilor si sa-si accepte soarta, aceea de a fi dat afara din invatamant, din locul pe care l-a slujit cu indarjire, de a fi luat din fata studentilor sai pe care ii invata cu drag viata si operelor marilor poeti romantici englezi.
Aflandu-se in aceasta situatie, el hotaraste sa mearga in vizita la fiica sa: o lesbiana care traieste singura in partea rurala a Africii de Sud, crescand flori pe terenul ei; flori din care isi castiga existenta, vanzandu-le la piata. Aici, David Lurie afla o alta fata a vietii, una care ii este necunoscuta. Nu il mai poate folosi pe Byron pe post de protector. Nu mai are partea de viata protejata a sistemului universitar, ci este aruncat direct in viata cruda si nemiloasa, grea si coplesitoare. Hotarat sa petreaca timpul cu fiica sa, se ofera voluntar la clinica veterinara din sat, ajutand la eutanasierea cainilor.
In timpul vizitei sale acolo se intampla o nenorocire: fiica sa este violata de 3 negri si ramane insarcinata in urma violului, lucru pe care ea il accepta fara sa schiteze prea multe emotii si sentimente. Frustrarea lui David in momentul in care realizeaza ca totul este peste puterea lui creste semnificativ si hotaraste sa se intoarca din nou la viata sa din Cape Town. In oras el realizeaza ca evenimentele din viata lui au un scop iar el nu trebuie sa fuga, sa renunte, sa cedeze; el trebuie sa persevereze la fel ca oamenii pe care i-a vazut, chiar daca nu exista nicio recompensa pentru suferintele pe care trebuie sa le indure. David se intoarce in mediul rural, isi reia activitatea ca ajutor in eutanasierea caninilor si isi gaseste propriul loc, oferindu-i fiicei sale spatiul si independenta necesara fara a se departa de ea.
Plin de dileme care de care mai complexe: criza varstei mijlocii, sexualitate, rasism, homosexualitate, ateism, drepturile animalelor, Africa de Sud post-apartheid; romanul se incadreaza ca fiind unul din cele mai importante lucrari de fictiune a ultimei generatii. Stilul si tonul nemilos care ofera o senzatie de raceala absoluta, de parca autorul ar fi total lipsit de emotii legate de personajele sale, sunt doar unul din multele tehnici de a oferi cititorului o alta senzatie: mai produnda, mai clara, mai aproape de adevar. Fara melodramatism, fara subiectivism si lobby, romanul cucereste prin claritate si forta. O experienta unica si incantatoare!

Carte: Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg

Titlul, dupa cum se poate observa, nu ofera loc pentru imaginatie si ne arata din start ce este acest volum. Insa la prima vedre este suprinzator, mai ales pentru cei care il cunosc pe Kazuo Ishiguro. De la Japonia natala si ale ei probleme post razboi, sau de la onoarea majordomului britanic pana la povestiri despre muzica si muzicieni este drum lung si, oarecum, suprinzator.
Cele cinci povestiri care, desi sunt diferite, se invart asupra aceleliasi teme, sau mai bine spus: asupra aceluiasi tip de oameni. Dar nu alegerea subiectului atrage, nici macar personajele ci naratiunea: naratinea la persoana I. Intram in mintea muzicianli si a omului iubitor de muzica. Vedem prin ochii lor culorile muzicii, gustul rafinat al artei sunetului, efectele pe care muzica le poate provoca sufletului uman.
Tipic lui Ishiguro, totul se petrece foarte elegant, niciun cuvant nu este prost plasat, nicio propozitie nu se abate de la rolul ei declarat, totul este precis si armonios, ca o opera, ca un joc foarte bine gandit cu toate variabilele asamblate in asa fel incat nu ne dedicam decat acestei superbe opere.
Oamenii sunt atat de vii, intamplarile atat de reale, gandurile atat de sincere, viata atat de frumoasa iar amurgul si muzica sunt atat de sublime, atat de pline de inteles, atat de profunde incat suntem prinsi, fara scapare, in aceasta lume atat de reala si atat de minunata. Muzica eclipseaza mediocritatea vietii cotidiene si acapareaza tot ce este impur transformand totul in arta.
Pentru a intelege mai bine muzica sau efectul pe care aceasta il are asupra omului aceasta carte este exact ceea ce avem nevoie. Va surprinde si va bucura pana acolo incat nu vom indrazni sa sa o lasam din mana pana nu va fi savurat fiecare cuvintel, fiecare propozitie.

Dacian