Tag

memorialistica

Carte: Istoriile mele (Eugen Stancu in dialog cu Lucian Boia)

By | Cărți | No Comments

Cunoscut prea putin pe meleagurile noastre, Lucian Boia este un nume care cere respect atunci cand este vorba de domeniul in care profeseaza si scrie. Un istoric adevarat, care stie despre ce scrie si care iese cu capul sus din orice experiment intelectual pe care il intreprinde.

Intr-o serie de interviuri, Lucian Boia isi aduce aminte de copilarie, scoala, viata in timpul regimului comunist si perioada de dupa 1989. Cu o memorie de istoric veritabil, Lucian Boia trece in revista locurile, ideile si oamenii care i-au marcat viata si ofera o perspectiva interesanta asupra vremurilor in care a trait.

Dupa doar cateva pagini iti dai seama ca istoricul Boia este un om modest caruia ii pasa prea putin de alte lucruri decat de ideile cu care s-a obisnuit si a ajuns sa le stapaneasca. Fara prea multe fandoseli ne relateaza o istorie pe care nu e obisnuit sa o spuna: istoria vietii sale, sau, mai bine spus, istoriile vieti sale. Cunoscut pentru faptul ca nu este adeptul unei istoricii unice ci a mai multor istorii, a mai multor surse de informare si mai multe puncte de vedere si, prin acest procedeu, incearca sa isi expuna viata in diferite unghiuri si metode.

Nici cand nu mai este marele profesor si istoric ci doar o persoana care trebuie sa-si expuna viata personala el nu reuseste sa se desparta de modelul care i-a servit toata viata, el inca ofera o viziune obictiva si transparenta asupra ideilor si evenimentelor prin care a trecut si trait. Este unul din lucrurile care dovedesc ca Lucian Boia nu are meseria de istoric ci este un istoric, intreaga lui fiinta este determinata de profesia sa, el trece peste bariere si se scufunda de tot in lumea obiectivitatii istorice.

Pana si modelul cartii, acela de carte interviu este atat de caracteristica omului Boia, el nu considera ca merita sa isi scrie memoriile, el nu este un scriitor vedeta de care oamenii ar fi curiosi, el este un observator cu un fin simt al detaliului si nu se poate privi pe sine altfel, este nevoie de o persoana din afara, capabila sa aprecieze cu adevarat valoarea marelui profesor ca sa il provoace la o discutie despre viata sa.

Citind, observi printre randuri mici istorii, care de care mai suculente, care pe langa ca au marcat istoria nationala au marcat si viata unui istoric national. La obiect, fara multe divagatii, discutand idei si evenimente, profesorul Lucian Boia descrie alte istorii, mai putin cunoscute: istoriile vietii sale.

semnul mortii

By | Gânduri | No Comments

Citind pagina dupa pagina de Hemingway ajung peste anumite pasaje in care autorul descrie oameni care poarta semnul mortii. Nu m-am prins din prima la ce se refera si a trebuit sa treaca cateva pagini ca sa pot sa-mi dau seama cine sunt acesti oameni care poarta acest semn. Era vorba, bineinteles, de oameni care sufereau de tuberculoza si erau, inveitabil, in drum spre propria moarte. Tuberculoza era boala care facea ravagii in timpul in care Hemingway traia la Paris si era considerat echivalentul lui “dead man walking”.

Realizand despre ce anume era vorba am incercat sa-mi dau seama daca astazi avem aceeasi parere despre anumiti oameni, daca astazi exista vreo boala pe care o putem depista si sa ne facem o parere definitiva despre ce se va intampla cu acea persoana. Cancerul este, probabil, boala vremurilor noastre, dar nu cred ca toata lumea isi arata simptomele atat de evident. Poate doar cei care trec printr-un tratament de chimoterapie si au semnele caracteristice pe corpul lor. Se mai poate vorbi si de HIV dar, la fel, nu e boala care sa-si arate semnele decat in ultimele etape ale bolii.

Nu vreau sa spun ca ar trebui sa stim de ce anume sufera oamenii din jurul nostru, dar ar fi interesant de vazut ce boala consideram astazi a fi acel demon care ne fura prietenii, cunostintele si oamenii marcanti din jurul nostru. Desigur ca sunt foarte multe boli in jur, poate chiar mai multe si mai severe decat acum un secol, dar modul in care privim oamenii bolnavi s-a schimbat. Nu ii mai consideram in drum spre moarte, astazi avem o speranta pentru ei. Foarte putine boli, dar mult mai multe decat am vrea, nu sunt tratabile si persoanele care sufera de aceste boli nu mai au nicio scapare. Semnul de moarte nu mai exista pentru ca nu mai exista siguranta mortii, astazi putem scapa pana si de cele mai grele incercari ale sortii.

Desi suntem inconjurati de boli care de care mai exotice si mai chinuitoare si, in acelasi timp, mistuitoare, probabil cea mai evidenta boala pe care o observ in jurul meu este depresia. Chiar este o maladie si semnele ei chiar isi lasa amprenta pe oameni. In fiecare zi vad oameni care sufera de o forma sau alta de depresie. Se vede in ochii lor, in modul in care merg sau modul in care vorbesc si respira. Au o caracteristica aparte care ne face sa ii compatimim. Desigur, nu este neparat o boala care ucide, dar este o boala care ma intristeaza sa o vad in apropiatii mei si, probabil, pentru mine este boala care poarta semnul mortii zilelor noastre, doar pentru faptul ca ii vad asa cum Hemingway ii vedea pe oamenii siferinzi de tuberculoza: parca dorinta de a continua le-a fost furata, ziua de maine nu mai este un lucru la care sa speri, si o prelungire a unui chin pe care cei din exterior nu pot sa il simta.

probleme rezolvate

By | Gânduri | No Comments

Citind o carte de memorialistica a lui Hemnigway, pe langa notiunea de foame si lipsa de incredere in propriul talent (lucruri care se gasesc din plin la toti autorii care s-au perindat prin Paris in perioada aceea) am descoperit ceva care atunci a fost o mare problema iar astazi ea nu mai exista.

Marele autor american, in perioada pe cand trecea de la meseria de jurnalist la cea de scriitor, si-a pierdut toata opera atunci cand sotiei sale i-a fost furat geamantanul intr-o gara, geamanatan care cuprinde tot ce scrisese Hemnigway pana la acea data, mai putin doua povestiri. Tristetea si disperare autorului care planuia sa traiasca din banii pe care ii va aduce scrisul sunt atat de reale incat le simti in tine, transmise peste decenii de la autor la cititorul sau.

Astazi scriitori nu mai au aceasta problema, decat foarte putini. Cine nu are astazi cv-ul salvat de cine stie cate ori pe cine stie cate calculatoare, sau in cate conturi de mail e salvat in attachments. Sa nu mai vorbim daca avem un document valoros, il avem si pe stick si pe hdd-ul extern si, poate, chiar pe contul nostru de cloud host. Mesajele sunt stocate pe smartphonuri si pe tablete si pe notebookuri si asa mai departe. Problema nu doar a fost rezolvata ci a fost adusa la un alt nivel: suntem sufocati de prea multe medii de stocare.

Ma gandesc, totusi, la cat de bogata ar fi fost literatura daca mai aveam si scrierile acelea salvate pe undeva. Sa putem sa observam cum si-a inceput cariera marele scriitor si cum privea el lucrurile atunci. Stiu ca el a preferat dupa un timp lipsa acelor scrieri pentru ca a putut sa ia totul de la zero, un lucru pe care noi, astazi, nu mai putem sa-l facem. Ma bucur ca a luat-o de la capat si a oferit literaturii cateva din cele mai memorabile povesti al generatiei pierdute, dar eu tot as vrea sa citesc operele pierdute.