Citind o carte de memorialistica a lui Hemnigway, pe langa notiunea de foame si lipsa de incredere in propriul talent (lucruri care se gasesc din plin la toti autorii care s-au perindat prin Paris in perioada aceea) am descoperit ceva care atunci a fost o mare problema iar astazi ea nu mai exista.
Marele autor american, in perioada pe cand trecea de la meseria de jurnalist la cea de scriitor, si-a pierdut toata opera atunci cand sotiei sale i-a fost furat geamantanul intr-o gara, geamanatan care cuprinde tot ce scrisese Hemnigway pana la acea data, mai putin doua povestiri. Tristetea si disperare autorului care planuia sa traiasca din banii pe care ii va aduce scrisul sunt atat de reale incat le simti in tine, transmise peste decenii de la autor la cititorul sau.
Astazi scriitori nu mai au aceasta problema, decat foarte putini. Cine nu are astazi cv-ul salvat de cine stie cate ori pe cine stie cate calculatoare, sau in cate conturi de mail e salvat in attachments. Sa nu mai vorbim daca avem un document valoros, il avem si pe stick si pe hdd-ul extern si, poate, chiar pe contul nostru de cloud host. Mesajele sunt stocate pe smartphonuri si pe tablete si pe notebookuri si asa mai departe. Problema nu doar a fost rezolvata ci a fost adusa la un alt nivel: suntem sufocati de prea multe medii de stocare.
Ma gandesc, totusi, la cat de bogata ar fi fost literatura daca mai aveam si scrierile acelea salvate pe undeva. Sa putem sa observam cum si-a inceput cariera marele scriitor si cum privea el lucrurile atunci. Stiu ca el a preferat dupa un timp lipsa acelor scrieri pentru ca a putut sa ia totul de la zero, un lucru pe care noi, astazi, nu mai putem sa-l facem. Ma bucur ca a luat-o de la capat si a oferit literaturii cateva din cele mai memorabile povesti al generatiei pierdute, dar eu tot as vrea sa citesc operele pierdute.