Cand vorbim despre primul roman al lui Umberto Eco nu putem sa nu observam ca e, probabil, unul din cele mai mari best seller-uri din literatura postmoderna. Priza sa la cititorul de rand cat si la criticul literar a depasit orice imaginatie posibila. Nu glumesc, e un mega roman ce a starnit un interes greu de explicat si, mai ales, greu de mentinut, dar a reusit.
Actiunea se petrece intr-o manastire italiana in sec. XIV unde o serie de crime au loc. Anumiti calugari sunt ucisi in ceea ce pare un act ritualic, demonic. Fiind prezent in zona pentru a lua parte la o intrunire intre calugari, William din Baskerville (un calugar cu un extraordinar simt al deductiei, care preia o buna parte din caracteristicile celuilalt mare detectiv din Baskerville: Sherlock Holmes) este rugat sa inceapa o investigatie in abatie pentru a elucida misterul inainte de asa-zisa intrunire.
Plin de jocuri si ghicitori, romanul este minutios contruit pentru a oferi cititorului o senzatie unica, iar faptul ca, de cele mai multe ori, actiunea este lasata deschisa si poate fi continuata de insusi cititor ofera o perspectiva extraordinara asupra actiunii. Eco, in infinita lui maiestrie, foloseste o gama larga de tehnici narative si personaje ca sa ofere un spectru complex si compact care, la randul lor, ofera o veridicitate actiunii romanului. Multe din personaje sunt persoane reale, cu mici modificari pentru a-si intra in rolul fictiv mai natural, si sunt prezentate sub forma caracteristicilor lor reale. Prin prisma romanului ajungem sa cunoastem volumul imens al inteligentei autorului, parcurgand o suma de opere si personalitati.
Intr-o atmosfera sumbra de abatie benidictina regasim pasaje si opere pierdute, autori si personalitati azvarliti in abisul uitarii care inca mai au ceva de zis. Eco invie probleme si dileme majore in societatea antica si contemporana printr-un stil nu mai putin decat magnific. Modul in care isi foloseste principala sa arma, semiotica, nu poate fi descris decat prin opera de arta.
Desi stilul si actiunea sunt ireprosabile pot sa atrag atentia asupra unor mici defecte, mai ales din punct de vedere al traducerii si editarii. Daca cititi versiunea in romana veti avea surpriza neplacuta de a constata ca traducatorul nu a tradus citatele din latina, lucru facut intentionat pentru ca, se scuza el insusi, nu ar fi avut relevanta deoarece sensul lor se gaseste in paragrafele de dinainte sau de dupa citat. Nu sunt de acord si consider ca s-a pierdut foarte mult prin acest lucru. Desi am terminat Latina , am avut mari probleme in descifrarea anumitor pasaje. Daca e sa mai adaug ca unele sunt din Toma din Aquino sau Sf. Augustin atunci chiar putem spune ca s-a facut o eroare majora la traducere; aceste pasaje trebuie traduse si interpretate corect pentru ca ele sunt niste vorbe de o importanta vitala atat pentru intelegerea religiei, la care se face referire in text, dar si pentru opera in sine care e construita, mai mult sa mai putin, in jurul acestor pasaje care fac parte din niste opere esentiale.
Problemele religioase pe care Umberto Eco le ridica sunt foarte importante; modul in care este privita religia, modul in care se comporta religia, viata anumitor personalitati religioase din aceea vreame, modul de gandire religios, problema dintre dominicani si franciscani, etc. Seriile de intrebari si dileme ridicate de acest mare roman il transforma nu doar intr-o mare opera de fictiune ci intr-un tratat de investigatie psihologica si religioasa determinata, la fel ca William din Baskerville, sa descopere adevarul. Si totusi, intrebat de ce a scris acest roman, Umberto Eco a raspuns: Pur si simplu am vrut sa ucid un calugar.
Comentarii recente