Tag

Thomas Pynchon

Carte: Inherent Vice

By | Cărți | One Comment

Intotdeauna mi-a placut Pynchon, cumva numele lui a rasunat in mintea mea, iar cand am aflat mai multe despre autor si despre romanele sale m-am adancit in ideea ca este un autor care merita citit si discutat. Nu am fost dezamagit de el, intotdeauna a gasit cate un mic lucru care sa ma fascineze si sa ma tina prins cu cartea in mana pana descopeream cat mai multe despre povestea, stilul si ideea pe care incerca sa le arunce in fata. Nu tot timpul am reusit, este pana la urma un autor extrem de complex care reuseste sa se ascunda foarte bine in spatele unor fraze, de multe ori, indescifrabile.

Am incercat de multe ori sa duc pana la capaut titanica misiune de a-i citi mare roman Curcubeul Gravitatiei, dar de fiecare data m-a pierdut, nu puteam continua. Dar asta nu a stirbit cu nimic dorinta de a descoperi mai multe despre opera lui, asa ca m-am resemnat cu gandul ca nu sunt pregatit de marele roman si trebuie sa ma mai plimb o perioada prin romanele mai accesibilie si, intr-o zi, voi fi pregatit pentru a-l descifra in totalitate.

Inherent Vice este considerat unul din cele mai usoare romane ale lui Pynchon, dar este si cel mai dezamagitor. Un inceput interesant este lasat de izbeliste si nostalgiile si nevrozele lui Pynchon umplu restul romanului facandu-l dens si plictisitor. Ori a tintit prea sus si a pus in ceata ceva extraordinar, ori si-a pierdut, acum la sfarsitul carierei, acel ceva care il facea sa fie cel mai mare romancier experimentalist american.

Romanul nu e prost, dimpotriva, este plin de referinte istorice si culturale si creeaza o atmosfera care capteaza interesul, problema majora a romanului e ca nu arunca in fata nimic nou, doar reia la nesfarsit temele generale ale lui Pynchon si le molfaie fara chef pana devin fara gust si fara sens. Intersul cititoruluie este pus la incercare, rabdarea este un element cheie pentru a duce la capat un astfel de experiment, iar la final devine clar ca rabdarea si interesul nu au ajutat cu nimic, romanul nu are nicio finalitate.

Stilul este acelasi, personajele la fel, autorul nici nu mai are sens sa mentionez. E un roman politist scris de Pynchon, asta ar trebui sa spuna tot. Sau nimic. Undeva intre dezamagire si regurgitare, fara prea multe ifose. Totul este remestecat intr-un alt context, care nu pare atat de diferit. Inca mai am de asteptat, sau poate incerc din nou marele roman. Problema acum e ca poate il inteleg si e fel de dezamagitor.

Carte: Strigarea lotului 49

By | Cărți | No Comments

Thomas Pynchon e unul din cei mai interesanti scriitori americani ai momentului. Nu doar pentru ceea ce scrie, pentru ca in majoritatea cazurilor lumea nu prea are habar de ce vrea omul asta sa spuna. E interesant pentru ca e o persoana total antisociala. Nimeni nu stie cum arata, singura poza publica cu el e una de cand avea vreo 20 de ani. Nu da interviuri, nu se lasa fotografiat, nu apare nicaieri, lumea nici macar nu stie unde locuieste.
Tot ceea ce face, public vorbind, se rezuma la a lansa o data la cativa ani o carte, si ca intr-un trend intelectual, fiecare roman e mai greoi decat precendentul. Si astfel lumea vorbeste despre el si incearca sa descopere ce anume a vrut sa spuna in cea mai recenta opera a sa.
Harold Bloom il plasa printre cei 4 cei mai de valoare scriitori in viata a Statelor Unite, majoritatea criticilor il ridica in slavi avand in vedre ca are un stil experimentalist si reuseste sa introduca in lucrarile sale o varietate de stiinte care de care mai complicate si mai interesante.
Este un autor interesant, desi nu am citit decat acest roman care este unul foarte scurt si este considerat cel mai usor dintre cele aparute. Imi place metoda lui de a expune lucrurile, de felul cum isi numeste personajele (Oedipa?!?) precum si umorul lui indreptat spre anumiti monstri sacri precum Vladimir Nabokov sau formatia Beatles.
Romanul nu face exceptie de la anumite referinte despre diverse stiinte, in cel de fata se aduce in prim plan o metoda de comunicare alternativa si desi e greu sa decizi despre ce anume e vorba, parerea mea personala ma indreapata sa cred ca e vorba despre Internet (nu e doar parerea mea). Romanul a fost publicat in 1966. Intersant, nu?
Am auzit si opinii despre cum Thomas Pynchon si-a pierdut talentul in ultimii ani si nu a ajuns decat un mosulet care vrea sa impresioneze dar care si-a pierdut vocea si nu mai merita sa ne pierdem timpul cu el. Nu sunt de acord si am de gand sa continui sa il citesc. Chiar am depus o comanda pentru Gravity’s Rainbow, romanul lui cel mai aclamat, pe care am de gand sa il citesc (sper sa si inteleg ceva din el).
In Romania acest autor e pe fundul lacului, nimeni nu prea stie cine e iar cei care stiu sunt mult prea putini pentru ca vreo editura sa incerce sa il promoveze mai mult. Sunt traduse doar 2 carti de la el si amandoua sunt puse la raftul de reduceri masive, unul costa 4,99 lei iar celalalt 9,99 lei, se spunea ca e in traducere si Gravity’s Rainbow dar ma indoiesc ca o sa vada fata tiparului, nu merita din punct de vedre economic iar din punct de vedere al palmaresului colectiei nu cred ca perioada prin care trecem e una in care o editura poate face sacrificii economice de dragul palmaresului. Pacat. E un autor din a carui opera chiar avem de invatat cate ceva. Unii autori sunt sortiti sa nu fie descoperiti decat prea tarziu.