Tag

literatura romana

Carte: Spovedania unui preot ateu

By | Cărți | No Comments

Majoritatea cărților despre religie, în special despre religia ortodoxă, sunt extrem de serioase și greoaie. De la lucrările de specialitate la critici aduse dogmei și practicii, cum ar fi Spovedanie la Tanacu, subiectul este tratat cu multă seriozitate și îi lipsesc orice fel de farmec și, mai ales, de umor. Cumva, totul in literatura Română legat de subiect s-a accentuat pe latura sobrului ca și cum de la sine înțeles este un subiect care merită respect.

Exact acest subiest este ce se vrea nou în această cărțulie de câteva pagini care, prin ochii unui preot, ne oferă o versiune umoristică a sferei religioase din țara noastră, într-un fel se vrea ca tot ce ne trece prin minte când ne gândim la preoți sa fie adus în cercul umorului românesc al hazului de necaz. Un preot care își ironizează enoriașii pentru modul în care se mint pe sine despre cum se văd pe ei înșiși, dar și pe oamenii din jurul lor. Despre cum pioșenia este o legendă tristă care nu se mai regasește decât in mitologia noastră de popor declarat, dar niciodată practicant, creștin.

Umorul se revarsă într-un mod grobian, îmi aduce aminte de umorul celor de la Vacanța Mare de prin anii 90 – acel umor atât de carecteristic nouă încât îl simțim ca pe o a doua natură. Bășcălia funcționează de minune în poveste, nu de puține ori m-am oprit pentru că aveam deja lacrimi în ochi și aveam nevoie de un respiro pentru a putea continua povestea. Dar, bineînțeles, când povestirea se întoarce pentru a reflecta viața povestitorului, totul ia din nou un ton de seriozitate si gravitate. Povestea se cam ramolește și nu își mai revine deloc.

În teorie cartea se vrea un argument pentru ateism – ironizănd credințele stupide atât de numeroase în spațiul ortodox și atât de adesea inundat de varii obiceiuri și tradiții împrumutate și inventate. Bătaia de joc asupra oamenilor simpli care au o oarecare credință, mai ales din cauza faptului ca nu au avut niciodată o alternativă și care au fost dintotdeauna o masă extrem de vulnerabilă si ușor manevrabilă, reprezintă dualitatea personajului care se vede deasupra celorlalți doar prin faptul că a avut acces și la o altă realitate. Partea de introspecție a autorului este oglindită, bineințeles, ca un model de urmat – ideea de control în fața haosului postmodern, unde necazurile și boala pot fi declașatoare de anumite tulburări mintale, este considerată superioară celor care preferă să se arunce în pioșenie si credință.

Deși este un început pentru un nou val de literatură, Spovedania unui preot ateu, este un eșec atât literar cât și de bun gust – superioritatea celor care și-au dat seama că suntem singuri și fară ajutor asupra celor cărora încă mai păstrează o urmă de reflecție spirituală este nulă si lipsită de orice fel de dovadă, dar asta nu va împiedeca publicul de a se bucura de bășcălia atât de rîvnită si admirată de intelectualii de carton.

Carte: Prozac. 101 pastile pentru bucurie

By | Cărți | No Comments

Inca din start trebuie sa recunosc ca nu sunt un mare devorator de literatura romana. Nu o ocolesc dar nici nu imi vine sa ma uit printre cartile autorilor romani gandindu-ma ca sigur voi gasi ceva interesant pe acolo. Prefer autorii straini care deja sunt recunoscuti mondial va fiind adevarate valori. Insa cu Adriana Babeti a fost altfel, ea nu e doar un alt autor roman.
De ce? Nu doar ca mi-a fost profesoara, nu doar pentru ca e votata an de an cea mai buna profesoara a Facultatii de Litere, Istorie si Teologie a Universitatii de Vest din Timisoara, nu doar pentru ca de fiecare data cand o vezi iti vine sa zambesti deoarece simti ca esti in prezenta unui om care a descoperit secretul fericirii absolute, nu doar pentru ca o poti vedea prin oras in bocancii ei mari, imbracata hippie cu un rucsac imens in spate dovedind nu doar pe foaie ci si in viata de zi cu zi ca este o veritabila sarsanela, ci pentru ca daca ai vreodata ocazia de a sta de vorba cu ea vei ramane uimit de vastitatea cunostintelor ei si de entuziasmul cu care priveste literatura din cele mai vechi timpuri pana la cea din timpurile noastre.
Niciodata nu m-am simtit mai confortabil ca atunci cand sunt intr-o banca, intr-un amfiteatru ascultand-o si incercand sa imi pun in minte imaginile pe care ea mi le transmite, o senzatie fara egal, o senzatie unica care te face sa vrei sa descoperi secretele vietii si universului, pur si simplu vrei sa incepi imediat expeditia literara care te va marca pentru totdeauna.
Cartea este impartita in 2 parti: prima parte cuprinde niste povestiri publicate prin diferite reviste si colectii, povestiri cu un adevarat caracter autobiografic al autoarei, o introducere in viata si persoana autoarei, o familiarizare placuta care aduce o usoara senzatie de caldura si confort, te simti bine si vezi lumea prin ochii unui om extraordinar; a doua parte este o colectie de articole publicate in Suplimentul de Cultura sub titlul telenovelistic Secretul Adrianei, care difera extrem de mult in temele abordate dar care are un element comun: pe Adriana insasi.
Cartea este fantastica, am citit-o pe nerasuflate si m-am simtit minunat, o adevarata experienta literara a carui efect fost superb, o senzatie de cunoastere a lumii ce ma inconjoara m-a cuprins si o senzatie de bucurie m-a cuprins. Stia ea de ce a ales tiltul cu pricina.
Drogul e unul de care toti avem nevoie, trebuie sa ne delectam cu aceste povestioare, cu aceste intamplari, cu aceste pilde, cu aceste memorii. Ne suntem datori noua insine sa simtim acest efect pe pielea noastra. Intr-o lume hiper accelerata, hiper dezvoltata si hiper activa avem nevoie de Prozac, pentru ca doar efectul ei ne poate oferi senzatia de care ducem atat de mare lipsa si de care avem neaparata nevoie: de bucurie.