Tag Archives: Dorinte

2 ani

Uite ca s-au facut 2 ani de cand am inceput sa scriu aici. Nu m-am tinut de el asa cum trebuia, an fost lenes si nu prea m-am ocupat de el si cu toate astea, mi-e foarte drag de el, nu as renunta la el. Nu este un proiect esuat ci este un proiect la care muncesc putin cate putin pana in ziua in care ma voi putea dedica mai mult.
Imi pare rau ca nu am scris mai des. Am 120 de articole publicate si 75 de drafts. Am carti citite de luni de zile despre care inca nu am apucat sa scriu. Dar o voi face.
Am de gand sa ma ambitionez un pic si sa-mi demonstrez ca sunt in stare sa ma dedic unui lucru. Indiferent cat de mic si neinsemnat e acest loc.
In alta ordine de idei, ieri a fost ziua mea si la fel ca articolul de acum 2 ani, am impresia ca nu am realizat mare lucru. Am atatea lucruri de pus in ordine, am atatea lucruri de spus si de facut incat imi vine mai degraba sa ma las pagubas decat sa ma gandesc la ele si sa ma ambitionez sa le fac. Dar nu voi da curs acestei senzatii. Am sa ma ambitionez, chiar daca doar eu imi voi da seama.

De maine incolo…

Sfarsitul anului se aproprie cu pasi repezi si ma gandeam daca am facut tot ce mi-am dorit si daca am reusit tot ce mi-am propus pentru acest an. Raspunsul este: nu, dar este vreodata alt raspuns?
Anul asta mi-a adus multe lucruri frumoase dar mi-a adus si lucruri mai putin frumoase, am fost un an bun, se putea si mai bine daca incercam mai mult.
De maine incolo vreau sa fiu mai bun, chiar imi doresc asta, sa fiu mai intelegator cu oamenii din jurul meu, mai ales cu oamenii care depun eforturi impresionante pentru a ma intelege, imi doresc sa ii iubesc mai mult pe cei care ma iubesc la randul lor pentru ca sunt niste oameni fantastici si fiecare zi alaturi de ei e o binecuvantare.
Vreau ca in noul an sa citesc cat mai mult si sa imi pun la punct cunostiintele despre cinematografie, capitol la care stau cam prost, vreau sa-mi termin facultatea cu bine, nu vreau sa o termin cu 10 ci vreau sa o termin avand ceva in cap, vreau sa-mi multumesc profesorii, sefii, colegii, parintii (ma rog, pe mama…) si, bineinteles, iubita.

Incearca

Pornind de la postul anterior am realizat ca poate am generalizat un pic prea mult pentru ca nu sunt doar oameni care asteapta ci si oameni care cauta acel ceva.

Problema e ca multi cauta cu capul in pamant, le este prea rusine/frica sa priveasca in fata si sa caute cu adevarat, se autocompatimesc si nu prea inteleg de ce. Adica… e destul de usor sa faci ceva daca te-ai apucat deja de el, cel putin asta e problema mea: inceputul.

Imi doresc ca oamenii sa incerce mai mult pentru ca exista oameni cu adevarat potential care ar putea face o diferenta, o schimbare, dar nu o fac pentru ca nu au curaj. Statisticile arata ca foarte putini reusesc si multi renunta din start din teama de a esua, si e pacat pentru ca daca nu incercam cu siguranata nu o sa reusim niciodata.

Tot timpul mi-am dorit ca oamenii sa devina ceea ce vor, sa faca tot ce le trece prin cap si sa nu le fie frica de nimeni si nimic, incluzand esecul, insa realizez ca poate sunt un pic nerealist, dar sunt satul de oameni care plang mereu ca nimic nu li se intampla si au senzatia ca intreg universul e impotriva lor, ca orice ar face nu le iese, ca oricat ar invata nu o sa ia niciodata 10 la examen, ca oricat ar incerca fata (sau baiatul) visurilor lor nu ii baga in seama si asa mai departe. Cateodata e adevarat, nu tot timpul iti iese, ar fi mult prea usor daca ar fi asa, dar nu cred ca o infrangere trebuie sa te faca sa renunti la tot, trebuie sa incerci orice s-ar intampla.

Blackjack!

Ieri am facut 21 de ani, o varsta nu foarte semnificativa (poate doar la americani), dar stand la o masa alaturi de colegi si vorbind despre varsta si alte lucruri am realizat ca pe masura ce anii se duc ajungi la concluzia ca ai realizat foarte putine lucruri din cate ti-ai propus. Nu devin sentimental si nici penibil zicand ca nu am timp sa mai fac ce mi-am propus, nu este vorba despre asta, doar ca ma asteptam ca pana la varsta asta sa fi facut mai multe lucruri. Nu spun ca sunt dezamagit de ce am realizat pana acum dar nu pot sa imi pun intrebarea: Am tintit prea sus sau nu am incercat cu adevarat?

Sper ca intr-o zi am sa aflu raspunsul.

It’s alive!

De mult timp ma gandesc sa ma apuc sa-mi scriu ideile si experientele, chiar am incercat de cateva ori darnu prea imi iese, nu prea ma tin de acest lucru. Insa cred ca a sosit momentul sa ma apuc serios de acest lucru, daca nu pentru a-mi impartasi ideile, gandurile si sperantele cu alti oameni, atunci pentru a aduna intr-un loc trairile mele care consider ca trebuiesc imortalizate undeva.
Acest blog nu se va clasifica ca bun sau rau ci pur si simplu personal. Nu voi publica decat ceea ce cred eu, voi fi subiectiv si nu ma voi abate de la acesta cale. Sper ca lumea nu se va simti ofensata si isi va aminti ca aici nimic nu e adevarat sau fals, ci doar subiectiv.

Dacian