Tag Archives: literatura americana

Carte: Flowers for Algernon

Scris intr-un mod simplu si direct, dar pastrandu-si anumite elemente de stilistica mai putin intalnite care ofera un plus de claritate, romanul este extrem de puternic in elaborarea naratiei si evoca sentimente profunde fata de umanitate si viitorul ei.

Desi se doreste a face parte mai mult din sfera literaturii stiintifico-fantastice,  romanul aduce in discutie o sumedenie de dileme morale pe care le dezbate (unilateral!) pentru a propulsa viziunea autorului despre timpurile ce vor veni si modul in care le vom outea face fata.

Nu totul este foarte bine pus la punct in roman, ideile sunt supra explicate, nelasand nici macar o farama de imaginatie de patrunda; totul este explicat. Daniel Keyes picteaza un tablou in care doar el este creatorul, nimeni nu are voie sa interpreteze diferit viziunea sa.

Per total romanul este genul de lectura scurta si usoara, cu o actiune liniara si interesanta, care ofera o serie de dileme morale care sa tina autorul prins in naratiune si care sa ii ofere o serie de intrebari la care sa raspunda dupa ce lectura s-a sfarsit.

 

Carte: Steve Jobs

Steve Jobs a devenit pentru multi imaginea unei companii care produce calculatoare, tablete si telefoane; un om care reusea sa isi prezinte produsele intr-un mod atat de atragator incat a resuscitat o industrie, aducand in casele si mainile oameniilor cea mai avansata tehnologie si, din cauza maniei sale, un design minimalist care a conferit o adevarata aura pentru produsele Apple.

Imaginea sa era a unui om extrem de pasionat de ceea ce face, nu de putine ori mergand pana la ridicol pentru a aduce un produs nou care ne va revolutiona modul in care interactionam cu tehnologia, modul in care ascultam muzica sau cum ar trebui sa arate produsele pe care le folosim in fiecare zi. Imaginea proiectata de media despre persoana sa coincide cu cine a fost in persoana, nu multi oameni apropriati au contrazis aceasta ipoteza ci majoritatea chiar au intarit-o prin exemple ale maniei sale care il consuma si il facea sa devina om foarte strict si arogant. Pe langa ca a revolutionat industria calculatoarelor personale prin produsele Apple, dar a adus si un urias aport industriei filmelor animate prin compania Pixar pe care a detinut-o.

Steve Jobs a fost un om remarcabil pe scena, dar nu intotodeauna in afara ei. Momentele in care isi insulta colegii, ignora fiica, sau crizele de isterie sunt aduse des in discutie de apropriatii sai, oferindu-ne o imagine detaliata si complexa asupra sa. Geniul sau a fost de necontestat, dar la fel si personalitatea sa colerica.

Carte: The Fault in Our Stars

Un roman usor, scurt, un pic melodramatic care relateaza o poveste de dragoste neobisnuita intre doi adolescenti pe care viata le-a oferit prea putine posibilitati pentru potentiatulul enorm pe care il au. Romanul ne ofera o perspecitva cruda, o forma a vietii pe care o ignoram sau, de cele mai multe ori, o rezumam la un ghinion al vietii.

A vedea un adolescent suferind de cancer, un suflet tanar obligat sa-si traiasca viata in spitale, sub atenta observatie a medicilor si a parintilor, fara a putea sa-si traiasca viata intr-un mod care sa reflecte varsta si dorinta de realizare este e perspectiva tragica, care creeaza o stare de neliniste si tristete pentru cititor.

Cu toate acestea, exista o speranta, mica si nesemnificativa in fata bolii si durerii, dar ea exista si face toata diferenta, face viata suportabila si ii ofera oportunitatea de a trai la fel ca toti ceilalti. Dragostea adolescentina a cunoscut multe fete de-a lungul timpului, atat in literatura cat si cinema, dar in romanul lui John Green ea capata o importanta cosmica, ea este cea care ofera motivul esential pentru care viata merita traita.

Carte: Inherent Vice

Intotdeauna mi-a placut Pynchon, cumva numele lui a rasunat in mintea mea, iar cand am aflat mai multe despre autor si despre romanele sale m-am adancit in ideea ca este un autor care merita citit si discutat. Nu am fost dezamagit de el, intotdeauna a gasit cate un mic lucru care sa ma fascineze si sa ma tina prins cu cartea in mana pana descopeream cat mai multe despre povestea, stilul si ideea pe care incerca sa le arunce in fata. Nu tot timpul am reusit, este pana la urma un autor extrem de complex care reuseste sa se ascunda foarte bine in spatele unor fraze, de multe ori, indescifrabile.

Am incercat de multe ori sa duc pana la capaut titanica misiune de a-i citi mare roman Curcubeul Gravitatiei, dar de fiecare data m-a pierdut, nu puteam continua. Dar asta nu a stirbit cu nimic dorinta de a descoperi mai multe despre opera lui, asa ca m-am resemnat cu gandul ca nu sunt pregatit de marele roman si trebuie sa ma mai plimb o perioada prin romanele mai accesibilie si, intr-o zi, voi fi pregatit pentru a-l descifra in totalitate.

Inherent Vice este considerat unul din cele mai usoare romane ale lui Pynchon, dar este si cel mai dezamagitor. Un inceput interesant este lasat de izbeliste si nostalgiile si nevrozele lui Pynchon umplu restul romanului facandu-l dens si plictisitor. Ori a tintit prea sus si a pus in ceata ceva extraordinar, ori si-a pierdut, acum la sfarsitul carierei, acel ceva care il facea sa fie cel mai mare romancier experimentalist american.

Romanul nu e prost, dimpotriva, este plin de referinte istorice si culturale si creeaza o atmosfera care capteaza interesul, problema majora a romanului e ca nu arunca in fata nimic nou, doar reia la nesfarsit temele generale ale lui Pynchon si le molfaie fara chef pana devin fara gust si fara sens. Intersul cititoruluie este pus la incercare, rabdarea este un element cheie pentru a duce la capat un astfel de experiment, iar la final devine clar ca rabdarea si interesul nu au ajutat cu nimic, romanul nu are nicio finalitate.

Stilul este acelasi, personajele la fel, autorul nici nu mai are sens sa mentionez. E un roman politist scris de Pynchon, asta ar trebui sa spuna tot. Sau nimic. Undeva intre dezamagire si regurgitare, fara prea multe ifose. Totul este remestecat intr-un alt context, care nu pare atat de diferit. Inca mai am de asteptat, sau poate incerc din nou marele roman. Problema acum e ca poate il inteleg si e fel de dezamagitor.

Carte: Hollywood

Sunt multe ipostaze in care poti sa ti-l imaginezi pe Bukowski, dar nu ca pe o parte a Hollywood-ului; cel putin eu nu as fi putut sa il vad in aceasta postura, asa ca am foarte doritor sa citesc cartea care relata experientele lui in randul producatorilor, actorilor si tuturor celorlalti oameni ai industrei filmului.

Dupa cum stiam, Buk nu se prea simte foarte confortabil in jurul oamenilor, prefera singuratatea duhnitoare de alcool care ii ofera acea durere care il propulseaza in fata tastaturii, unde poate sa-si verse otrava si ura, dar sa si alunge singuratatea cu ajutorul cuvintelor.

E remarcabil faptul ca oamenii din toate clasele sociale il iubeau pe singuraticul autor, multi actori si producatori si-ar fi dorit sa lucreze cu el, multi regizori si-ar fi dorit un scenariu scris de el, unul chiar si-a dorit un scenariu scris de el despre viata lui, despre lunga linie de betii si nopti pline de literatura, foame si pizde.

Desi a devenit scenarist la Hollywood, Bukowski nu si-a pierdut deloc farmecul personal, nu a devenit un alt om doar pentru ca avea mai multi bani. O casa si un BMW nu au fost suficient sa il altereze pe Bukowski in nici un fel, talentul sau a aramas la fel de crud si puternic, a continuat sa scrie poezii, sa bea si sa urasca falsitatea.

Desi e mai mult o mica opera autobiografica, Hollywood e mai degraba un manual, un mod in care unul din extrem de putinii artisti adevarati ne spune cum sa ne comportam in fata faimei si banilor, modul in care putem sa ramanem cine suntem si sa nu ne vindem sufletul pentru iluzia unei vieti fra griji. Multi au de invatat de la marele Hank Chinaski.

Carte: Sarbatoarea continua

Cunoscut ca scriitor de povestiri, iar apoi de romane, Ernest Hemnigway ramane in memoria colectiva prototipul barbatului adevarat: dur, rezistent la bautura, mare fan de vanatoare si coride, soldat, amant. Personajul Hemingway a reusit sa isi ofere o imagine atat de puternica incat si astazi, la aproape un secol departare de  marile lui aventuri il vedem tot ca un model de urmat atunci cand vine vorba de a trai cu adevarat.

Sarbatoarea continua este, aproape, o carte de memorii care ilustreaza viata marelui autor in timpul cat a stat la Paris si a facut parte din elita literara din acea perioada. Prieten cu Joyce, Stein si Fitzgerald, Hemingway ne poarte prin barurile, restaurantele, ideile si mintile marilor intelectuali si artisti ai acelei epoci.

Este o carte scrisa in stilul inconfundabil al lui Hemingway si poarta cu sine o anume doza de melancolie, poate a acelor timpuri pe care noi nu vom mai putea sa le traim niciodata (decat prin scrisul oamenilor din acea vreme) dar, poate este chiar melancolia autorului care a scris aceasta carte la mult timp dupa aventurile sale din Paris, iar de acasa, din Statele Unite, nu putea decat sa isi aduca aminte de vremurile de dinainte.

Daca ar trebui sa descriu cartea intr-un cuvant i-as spune viata, pentru ca asta reprezinta: viata unui om. Un om genial, cu spirit si prestanta, care in gandire a fost cu mult in fata semenilor sai, dar fizic a fost alaturi de ei si s-a bucurat de o bucatica de istorie care va ramane in literatura si ca epoca lui Hemingway.

Carte: Libertate

Viaţa cotidiană modernă implică o mulţime de elemente sociale aflate într-o strînsă legătură cu deciziile personale pe care le luăm într-un mod mai mult sau puţin conştient. Din momentul în care ne trezim pînă în momentul cînd alunecăm din nou în visare, sîntem prizonierii unui labirint pshihologic din care nu putem ieşi decît în momentul în care luăm o hotărîre finală, clară si irevocabilă, asupra oricărei facţiuni care se implică, direct sau indirect, în viaţa noastră. Suma deciziilor noastre, indiferent cît de insignifiante sau gargantueşti ar fi, reprezintă baliza ce delimitează libertatea societăţii în care trăim. În alte cuvinte, sîntem atît martorii cît şi victimele societăţii din care facem parte. Fiecare rezoluţie luată şi asumată, ca persoană sau ca societate, reflectă limita de libertate la care ne aflăm sau, mai bine spus, reflectă nivelul de libertate pe care am hotărît să ni-l acordăm.

Jonathan Franzen, expert în romanul social, explică într-un mod simplu şi coerent efectele libertăţii personale asupra vieţii societăţii din care facem parte. Urmărind povestea unei familii pe parcursul mai multor decenii, autorul ne poartă prin universul schimbărilor radicale influenţate de mişcarea imprevizibilă a balastului libertăţii unei naţiuni. Rezultatul, deloc surprinzător, este că populaţia nu este niciodată conştientă de libertatea sa personală deoarece schimbarile neîncetate, de multe ori facute în direcţii opuse, nu oferă starea de stabilitate atît de necesară reflectării asupra propriei vieţi şi propriilor nevoi.

Carte: Sunca pe paine

De fiecare dată cînd deschid o carte de Charles Bukowski simt cum un fior îmi trece prin coloană şi îmi oferă o senzaţie de disconfort; trupul mă anunţă că voi primi o lovitură, mintea mi se goleşte şi se pregăteşte pentru derularea incontrolabilă a fascinantei vieţi a unui personaj pe care literatura este, înca, prea mică şi prea nepregatită să-l venereze: Henry Chinaski îşi incepe povestirea. Rece, crud, simplu –  te aruncă într-o lume pe care nu vrei să o vezi cu adevărat; micimea noastră în faţa vieţii care ne doboară şi ne striveşte fără să-şi fi dat vreodată seama că am avut tupeul să spunem că, de fapt, noi am trăit este prea evidentă şi prea dureroasă.

Rememorînd primii ani ai vieţii sale, aşa cum în Poşta revedem anii în care a lucrat acolo, aşa cum în Factotum revedem celălalte locuri de muncă pe care le-a avut de-a lungul timpului, aşa cum în Femei revedem toate personajele feminine care i s-au perindat prin faţa ochilor în trecerea anilor, în Şuncă pe pîine revedem imaginea Patriarhului ca un copil şi adolescent, retrăind viaţa de familie, anii de şcoală şi oamenii care s-au aciuat pe lîngă el în acei ani; aici vedem singurătatea si durerea existenţei sale.

Charles Bukowski nu este doar un autor, nu este doar un beţiv afemeiat preocupat doar de cursele de cai. El este Autorul: nimeni nu a trăit literatura aşa cum trăit-o el, nimeni nu a avut vocea lui, nimeni nu a fost strivit mai puternic de soartă şi nimeni nu s-a ridicat mai sus decît el, devenind, fără să-şi fi dat vreodată seama, Patriarhul literaturii contemporane.

Carte: Si caii se impusca, nu-i asa?

Considerat primul roman american existentialist, cartea lui Horace McCoy evoca sentimente puternice in cititor prin folosirea unui scenariu care ofera o imagine a unei Americi in ruine, a unei societati care este in pragul colapsului si, astfel, atrage oamenii obisnuiti dupa ea.

Doar ideea unui concurs epuizant si stupid in care concurentii sunt afisati in fata spectatorilor ca niste animale care se afla acolo doar pentru amuzamentul maselor, fara a lua in considerare nici macar o secunda faptul ca si ei sunt niste fiinte, niste oameni cu sentimente si nevoi. Ideea de exploatare a omului printr-un astfel de mijloc denota o dezumanizare profunda in care persoana nu mai conteaza in sine, ci conteaza doar cat poate sa produca. Un mod foarte materialist si rece de a privi o persoana, mai ales in timpul unei ere in care insasi supravietuirea devenea un chin greu de suportat.

Dar, pana la urma, despre asta este vorba in roman, despre cat ne costa supravietuirea. Nu doar cea materiala ci si cea spirituala. cat de tare sufleteste trebuie sa fii pentru a supravietui intr-o astfel de societate. Iar daca o persoana nu este capabila sa treaca prin aceste incercari, este moral sa o scutim de corvoada vietii? Si nu ma refer la a aplica alte reguli pentru acea persoana, ci ma refer la a-i lua viata ca ea sa nu se mai fie nevoita sa se chinuie. Adica, atunci cand un cal isi rupe piciorul dispunem de umanitatea necesara sa il scutim de durere si sa ii curmam viata, iar daca un animal merita o astfel de mila, un om de ce nu ar merita cel putin acelasi lucru?

Ideea de a lua viata unui om ca un act de binefacere exista de mult timp si este la fel de controversata astazi precum acum cateva secole, pur si simplu nu suntem capabili sa ajungem la concluzia ca o persoana nu poate si nici nu mai vrea sa traiasca (daca e sa vorbim despre existentialism, nu putem sa ignoram si perspectiva lui Camus). Horace McCoy ne pune in fata faptului implinit, viata a fost deja luata, iar noi nu putem sa facem altceva decat sa judecam. Dar pentru a judeca e nevoie sa auzim povestea, dar asta nu e un lucru usor, autorul ne asigura de asta.

Eutanasierea a fost un subiect destul de dezbatut in literatura si in film in ultima vreme, Ian McEwan a vorbit despre asta in Amsterdam iar Al Pacino in You don’t know Jack chiar ne ofera o perspectiva umana a omului care a incercast din rasputeri sa legalizeze aceasta practica si a mers la niveluri extreme pentru a demonstra necesitatea unei astfel de practici. Desi romanul nici nu vorbeste de un personaj la fel de erudit si hotarat precum Jack Kevorkian tot ofera o ambianta sumbra si reuseste sa te puna pe ganduri. Faptul ca putem sa dam noi sentinta nu este deloc un dar ci este una din cele mai mari incercari prin care trebuie sa trecem, iar rezultatul s-ar putea sa nu fie cel pe care il asteptam.

Carte: Factotum

Daca in romanul Femei se prezentau rand pe rand femeile care au facut parte din viata autorului Charles Bukowski, in Factotum ne sunt prezentate in aceeasi masura locurile de munca ale celebrului autor.
In stilul caracteristic, miserupist si original, Bukowski ne prezinta viata lui din perspectiva locurilor in care a lucrat si lucrurile pe care le-a avut de infruntat pana sa i se publice prima povestire si sa devina autor in toata regula. Nu a fost o viata usoara si nu putine lucruri a avut de infruntat pentru a ajunge ceea ce dorea sa fie (si nici ceea ce a dorit sa fie nu i-a facut viata mai usoara). Cu toate astea nu a cedat, cel putin nu a cedat in sensul adevarat al cuvantului. A schimbat o puzderie de joburi si femei, locuri in care a stat si orase in care a locuit, cu toate acestea nu s-a schimbat. A ramas acelasi personaj nonconformist si original care a avut propria sa filosofie a vietii si s-a tinut dupa ea. Daca a fost o filosofie buna sau nu, asta nu e pentru mine sa raspund dar, cu siguranta, pot spune ca a reusit din aceasta filosofie si aceste patanii ale sale sa creeze o literatura minunata. Poata nu una tipica care sa ii aduca succesul si recunoasterea meritata, dar cu siguranta una care l-a facut sa continue, una care i-a oferit ceva in schimbul muncii sale de a ramane la fel, una care i-a permis ca adoarma linistit noaptea si sa ii ingaduie sa se uite in oglinda dimineata fara sa isi reproseze nimic. Fie ca il privim ca pe un ratat sau pe un om cu adevarat remarcabil, Charles Bukowski ramane unul dintre cei mai reprezentativi scriitori au undergroundului american.

Dacian