Category

Filme

Film: Silence

By | Filme | No Comments

Filmul respectă aproape la perfecție romanul, libertățile pe care și le asumă sunt neglijabile: ce e scos nu schimbă cu nimic mesajul inițial iar ce e extra se pliază foarte bine pe subiect, aducându-l cu adevarat în formă cinematografică.

Ce m-a surprins cu adevărat a fost faptul că torturile menționate în carte au fost parcă mai domoale, pe când în film erau duse un pic mai departe – dar probabil asta are de a face cu faptul că o voce interioară trebuie schimbată cu un element vizual, iar durerea este probabil unul din elementele care trebuiesc duse într-un cadru mai extrem pentru a reuși să stârnească aceleași emoții.

Pasul este lent, filmul durează peste 2 ore și 40 de minute, pentru a oferi spectatorului o metamorfoză completă – de la habotnicie fățișă la resemnare și, spre sfârșit, la rezistență silențioasă. Este cu adevărat remarcabil că Martin Scorsese a reușit să transpună într-un film o trecere a timpului credibilă, care reșește să arate cum o personalitate poate fi modelată în timp și cum idealismele tinereții pot fi depaășite de anumite evenimente și de trecerea timpului în general.

Au fost câteva elemente care nu cred că au fost foarte reușite: vocea lui Iisus (atât de absentă în roman, de unde și titlul) și replica preotului Ferreira în care îi explică lui Gonzalez că și Iisus s-ar fi apostaziat pentru a salva pe credincioșii săi – lucru complet neadevărat, Iisus probabil i-ar fi îmbărbătat să treacă cu “demnitate” peste suferință promițându-le viață eternă în dreapta Tatălui (ca în cazul crucificatului de langă el). Deși aceste elemente puteau fi adăugate cu un scop care mie îmi scapă, având in vedere modul în care credința este prezentată și faptul că Biserica Catolică s-a implicat în pregătirea actorilor, tind să cred că au fost decizii greșite.

Per total filmul oferă o ecranizare decentă, interpretarea este bună, iar cinematografia este extraordinară – aumite cadre te țintuiesc în loc cu mirajul lor. Din cauza pasului și a duratei, ca să nu mai menționez de acțiunea în sine, filmul nu a prins la public și va ramâne considerat un film bun, dar neremarcabil.

Film: Câini

By | Filme | No Comments

Ceea ce trebuia să fie doar un film obișnuit într-o seară plicticoasă a devenit o întreagă experiență cinematografică românească – un film original, care reușește extrem de bine să facă ceea ce își propune și care, cumva, evită toate clișeele unui thriller și se înconjoară de un aer plin de maturitate și suspans veritabil. La fiecare pas te face să te gândești la ceea ce urmează – totul este imprevizibil și nici măcar la final nu rămâne în tiparele obișnuite ci, lăsând totul in aer, oferă o experiență cum nici măcar filmele de renume nu îți oferă.

Scenariul aduce aminte de Cormac McCarthy și o oarecare notă de Vestul Sălbatic – atmosferă dezolantă și violență pură trecută printr-un filtru regizoral complex care îți oferă exact imaginea pe care și-o dorește – totul pare gândit până la cel mai mic detaliu, dar care nu te îngrădește, ci te lasă să te crezi liber.

Dragoș Bucur, deși omniprezent în mai toate filmele romănești, reușește de fiecare dată să fie original și să intre în caracter într-un mod verosimil – orice rol își propune îl însușește și-l transpune veritabil pe peliculă – nu ai niciun dubiu că actorul de pe ecran e altcineva decât personajul din film.

Un film reușit, spontan, care nu doar că oferă ceva nou pentru cinematografia românească, ci oferă ceva nou pentru cinema în general – unii il vor considera foarte bun, iar alții dezamăgitor – dar tocmai prin asta își arată valoarea, prin unicitatea sa.

Film: Nymphomaniac (Part 1&2)

By | Filme | No Comments

Sexualitatea este una din marile teme ale artei, a fost dintotdeauna si probabil va continua sa fie o tema din care multi artisti se vor inspira si o vor duce spre alte culmi, mai senzuale sau, de ce nu, mai violente. Lars von Trier este unul din acei autori care expun lumea, atat prin scenariu cat si prin spectrul vizual al marelui ecran, intr-un mod in care prin absurdul situational el devine un malaxor al conditiei umane. Da, este violent. Da, vorbim despre o minoritate care vede lucrurile altfel, dar detalile fine, substanta, pot fi, si sunt,  transpuse in realitatea majoritatii fara ca ele sa fie perceptibile la prima vedere.

Filmul este suprins de reverberatii de geniu, prin anumite locuri paleta de sentimente umane este complesitoare, Lars Von Trier aducand in atentia publicului elemente neverosimile care sunt inradacinate in subconstient, dar care rareori evadeaza mai departe de elucubratiile noastre nocturne. Cu toate acestea fimul esueaza. Isi doreste sa realizeze prea mult cu prea putine consumabile. Umanul este finit, el neputand a fi transmitatorul tuturor elementelor posibile, doar a catorva; este necesar de o paleta umana mult mai vasta pentru a aduce in prim plan toate calitatile emotionale, deviante sau nu.

Per total filmul reuseste sa creeze aceea atmosfera confuza care vorbeste prin diferite forme fiecaruia dintre noi, aduce un aport de comfort viselor de care ne este rusine prin traspunerea lor, violenta, pe ecran. Astfel, vazandu-ne fanteziile expuse, devenim mai intimi si avem o mai mare convingere in propriul eu prin multitonalitatea care, in cor, ne exprima spaimele. Un balans extrem de bine proportinat intre dorinta reprimata si defulare.

Probabil cel mai bine controlat element al filmului este cel al fluiditatii, impartirea filmului in doua parti creeaza senzatia de continuitate, la fel functioneaza si trecerea de la personajul tanar al povestirii la personajul principal. Coloana sonora a filmului este foarte bine aleasa si ofera un mare plus calitatii vizuale. Aceste elemente, impreuna cu un scenariu extrem de bine scris, fac din Nymphomaniac un film independent de neratat.

Film: Cloud Atlas

By | Filme | One Comment

Initial nu credeam ca filmul va reusi sa portretizeze fidel cartea, mai ales avand in vedere ca romanul este foarte complex si anumite instante necesita un volum de munca imens pentru a le explica vizula intr-un mod in care sa ramana fidel ideii romanului. Spre suprinderea mea, regizorii nici nu au vrut sa pastreze linia romului in film ci au creat de la zero un alt mod de a explica viziunea lui David Mitchell.

Daca romanul era format din mai multe povestirii legate intre ele, filmul nu doar ca pastreaza fragmentarea povestirilor dar fragmenteaza si povestirile intr-un mod extrem de ingenios si reuseste creeze ceea ce Mitchell nu a reusit: o tranzitie intre povesti care sa fie imperceptibila la nivelul simturilor si creeaza sentimentul unei continuitati mult mai clara si interesanta.

Filmul a avut parte de 3 regizori (2 din ei au creat Matrix) si fiecare isi aduce aportul la poveste intr-un mod original si contopirea povestilor este extrem de bine realizata, reusind sa creeze o serie de imagini pline de simbolism aducand un aport de calitate si intelegere romanului. Este una din foarte rarele ocazii in care filmul nu concureaza (sau ruineaza) cu romanul ci ii aduce o continuare care ofera o mai buna intelegerea a ideilor prezentate in opera de arta.

Film: 25th Hour

By | Filme | No Comments

Desi nu pot sa spun ca este un film extraordinar de original, pot spune ca e un film cu o distributie extraordinara, modul in care actorii isi imprima pe fata sentimentele personajelor este cu adevarata maginific. La un moment dat in film ajungi sa nu-ti mai dai seama ca te uiti la un film, ai impresia ca urmaresti o particica de realitate. Scena din baie este un adevarat tour de force, un mod unic de a prezenta viziunea unui personaj, cu siguranta unul din cele mai bune momente in cinema pe care le-am vazut vreodata.

Unele scene sunt destul de neverosimile, dar filmul compenseaza cu un scenariu bine gandit si faptul ca ofera o doza consistenta de realism pe langa. Un alt aspect care nu multumeste este faptul ca desi au suficiente momente, personajele secundare nu sunt conturate intru totul, existe elemente cheie care lipsesc din prezentarea lor, ceea ce e suparator dar cumva amplifica neverosimilitatea voita a povestii.

Ca un rezumat: filmul e bun, cu actori excelenti, cu un scenariu superb si un regizor care nu are nevoie de cuvinte de lauda, dar are anumite elemente care il fac sa fie lent si greoi, are o apasare puternica care nu captiveaza, poate deveni plictisitor, mai ales daca este privit la un moment necorespunzator.

Film: Life of Pi

By | Filme | No Comments

Exemplul perfect de ce cartea este mai buna decat filmul. Perspectiva filmului este unidirectionala si nu corespunde atmosferei cartii. Desi o viziune foarte frumoasa asupra povestii, culori vii si o reprezentare cinematografica excelenta, filmul pierde din poveste si, dupa cum spuneam in articolul precedent, cartea nu este chiar atat de grozava.

Interpretarea si adaptarea povestii este foarte buna, regizorul mai salveaza cate ceva din probleme cartii prin omisia unor scene care nu facea decat sa induca lumea in eroare si sa amplifice neverosimilitatea povestii. Calitatea imaginei este cea care salveaza cel mai mult, iar culorile si simbolismul sunt de apreciat, desi nu ajuta la povestire, ele avand un rol strict vizual.

Actorii nu exceleaza, dar nici nu dezamagesc, singurul lucru la care ma gandeam in timp ce priveam filmul e ca 2 dintre actorii au jucat si in The Namesake, care a fost un film net superior, desi ambele se bazeaza pe romane care au castigat importante premii literare.

Per total, filmul este bun si interesant, povestea este scurtata si este mai aproape de ceea ar fi trebuit sa fie romanul, culorile si simbolismul sunt un mare plus care transforma filmul intr-o opera de arta, singurele elemente, din punctul meu de vedere, care fac filmul atat de apreciat si premit, avand in vedere ca scenariul este adaptarea unui roman care lasa foarte mult de dorit.

Film: Argo

By | Filme | No Comments

Ca de obicei, filmul care ia premiul Oscar pentru Cel mai bun film al anului este, intr-un fel sau altul, supus unei tirade a criticilor care il catalogheaza dupa o sumedenie de criterii. Cea mai auzita voce este aceea in care se tot repeta la infinit ca povestea ilustrata in film este una total diferita de ceea ce s-a intamplat in realitate, desi filmul isi aroga o doza foarte mare de realism. Nu vreau sa fiu partinitor, dar si Troy se credea destul de apropiat de Iliada, dar asta e alta poveste…

Normal ca vor fi diferente, normal ca se vor folosi o sumedenie de tehnici, de la cele de regie, la scenariu, la montaj, etc, si se va folosi tehnica care va prinde cel mai bine la public. Nu a fost de fapt acel personaj care a facut toate astea? A avut ajutor? Nu au fost de fapt americanii? Nu conteaza! Ideea e sa creeam un film pe care lumea sa vrea sa-l vada. Daca il facem si bine si luam si niste premii, e perfect.

Filmul se foloseste de niste tehnici destul de evidente de a tine publicul in suspans, trebuie sa fii un pic idiot sa crezi ca toate acele lucruri s-au intamplat in realitate, e complet neverosimil, dar asta nu ia nimic din suculenta actiunii filmului. Faptul ca si-au luat prea multe libertatti e deja demonstrat si nu are niciun sens sa mai batem toba in targ pe tema asta, dar chiar daca o facem, poate ar trebui sa dam si filmului ce i se cuvina: e un film bun!

Actorii fac un rol bun si scenariul este ok, Ben Affleck, desi nu este un mare regizor (sau actor), reuseste sa spuna o poveste intr-un mod coerent si interesant care te va face sa te interesezi mai mult despre ceea ce s-a intamplat in aceea perioada. Este un mod foarte bun de plecare, filmul reuseste sa iti starneasca interesul despre istoria recenta care, intr-un alt mod, nu ai fi fost prea inclinat sa o cercetezi. Argo este un film care ofera doze echilibrate de actiune, umor si istorie recenta, iar cel mai mare plus este ca te face sa te gandesti asupra unui subiect si, in mod ideal, te va face sa vrei sa te interesezi mai amununtit asupra evenimentului.

Film: Lincoln

By | Filme | No Comments

Ideea de baza e urmatoarea: se hotaraste, tarziu, ca America nu mai poate tolera sclavia si trebuie sa o scoata inafara legii, dar avand in vedere gandirea ingusta de atunci (chiar abolitionistii considerau ca negrii le sunt inferiori) si economia de atunci (cele mai mari averi erau a stapanilor de sclavi) s-a dovedit un lucru foarte greu, dar o mana de oameni foarte capabili si cu intentii bune au reusit, cu foarte mari sacrificii, sa duca la indeplinirea abolirea sclaviei.

Personajul central al acestei lupte impotriva mentalitatii timpului si locului a fost Abraham Lincoln, probabil unul dintre cei mai importanti lideri ai Americii si unul din cei mai mari conducatori si retori a timpului sau. Prin utilizarea a multor tertipuri a reusit sa adune suficiente voturi pentru a adunce un amendament constitutiei (faimosul al 13-lea amendament) si sa scoata sclavia inafara legii. A fost o lupta crancena intre Nord si Sud si a adus mari prejudicii Statelor Unite dar, in schimb, a schimbat lumea spre bine.

Filmul ne ofera o imagine asupra zilelor in care aceasta problema ajunge la sfarsit, in momentul in care se incearca pentru a doua oara sa fie adoptat al 13-lea amendament si toate lucrurile marunte care au dus spre acel punct si au facut ca, pana la urma, legea sa fie votata. Este o foarte buna lectie de istoria care contrar criticilor este utila nu doar americanilor ci tuturor. Intr-o lume in care coruptia si doar binele sinelui conteaza este bine sa ne amintim ce sacrificii au facut anumiti oameni pentru binele comun.

Filmul este tipic lui Spielberg, acel pan in folosit atat de des in filmele lui este folosit si aici si desi il observi nu e deloc deranjant, ti se pare normal ca unii oameni sa fie adusi in prin plan si acest procedeu te ajuta sa te pregatesti pentru replicile care vin. Marele plus al filmului este scenariul: este foarte bine scris si aduce in prim plan cele mai importante discursuri si citate ale lui Abraham Lincoln, care doar in sine sunt niste mari lectii de istorie.

Film: Django Unchained

By | Filme | No Comments

Probabil cel mai controversat film al anului 2012, Django Unchained explora prin viziunea lui Quentin Tarantino Sudul American de dinainte de razboiul civil. Un film violent cu un scenariu care te va cutremura si o interpretare absolut impresionanta, mai ales din partea lui Christoph Waltz, Jamie Foxx si Leonardo DiCaprio.

Ca filmul e violent se stia inca de cand s-a auzit numele regizorului, lui Quentin Tarantino ii plac filmele violente si le face bine, fara exceptie. Toata filmele lui Tarantino mi-au placut, de la cel mai mic la cel mai mare. Omul stie cum sa spuna o poveste, stie cum sa te tina in suspans si in astepare, iar asta e unul din lucrurile care il fac un mare regizor. Aceeasi senzatie am avut-o si la Django, desi stiam la ce sa ma astept dupa toata tevatura prin presa, tevatura creata si de Spike Lee dar si de Tarantino insusi prin modul lui necomercial de a face reclama la un film. Dupa cateva minute de privit relaxat povestea m-a prins, simteam cum ma imping in fata, sa vad mai bine, sa observ detalile fine ale acestei capodopere.

Desi controversa vine din partea portretizarii rasiale ale filmului, trebuie sa recunosc ca mi s-a parut un film foarte echilibrat. Nu a fost un surplus de nimic (poate doar de sange, un pic) care sa te faca sa consideri filmul deranjant. Actiunea, limbajul, drama, interpretarea personajelor, durata scenelor, pasul in care e filmat, toate au un echilibru pe care rar mi-a fost dat sa il vad la un film. Sa nu mai vorbim cat de distrativ a fost ca nu am simtit cele mai bine de 2 ore jumate ale filmului. I-a iesit si de data asta, ce sa mai…

Pe langa cele enumerate mai sus trebuie sa mai adaug si coloana sonora care a fost fara doar si poate lucrul care mi-a placut cel mai mult la film. A fost superba. A fost exact ce avea nevoie acest film, acel mix de sunete care aducea un plus violentei si suferintei portretizate in film. Nici acum nu-mi revin cat de bine a fost aleasa muzica si ce efect puternic a avut asupra vizionarii filmului.

Ca minus as adauga finalul. Un pic prea sangeros si ultimele scene au fost facute de dragul de-a le face. Nu era nevoie de asemenea scene ridicole. Chiar si bucuria de la final mi s-a parut un pic deplasata, adica era normal sa fie fericiti, doar erau din nou impreuna, dar filmul a tintit mai sus, povestea nu era doar despre ei doi ci despre mult mai mult. Sclavia nu se incheiase la sfarsitul filmului (asa cum se incheiase razboiul la finalului lui Inglorious Basterds, desi fictional) si cred ca era nevoie de o doza de “vindication” un pic mai mare. In plus, mentorul sau murise, avea pe constiinta viata unui om care a murit in chinuri sfartecat de caini. Desi ii razbunase intr-un fel sau altul, nu cred ca a fost tocmai realista atitudinea lui. Poate cer prea mult dar la cat de realist a fost portretizata gandirea oamenilor din timpul acela se putea pastra o seriozitate mai mare la sfarsit.

Pe final nu am decat sa termin cu o recomandare de a vedea filmul, este extraordinar. Desi finalul nu este neaparat pe placul meu, restul filmului este impecabil si chiar va avea un efect asupra privitorului. Nu e nevoie de atata discutie asupra violentei vizuale si auditive, si nici cea a dreptului rasial de a portretiza un adevarat holocaust, filmul face dreptate atat genului cinematografic cat si acuratetei istorice (in limitele bunului simt, desigur) si doza de echilibru pe care Tarantino reuseste sa o transpuna pe ecran este cu adevarat ceva special.

Film: The Name of the Rose

By | Filme | No Comments

Un film sec si destul de prost. Nu se compara deloc cu marele roman care este Numele Trandafirului de Umberto Eco. Stiu ca romanul a avut n succes enorm, clasandu-se printre cele mai mari bestseller-uri din toate timprile, dar chiar era necesara o implicare mai mare cand a venit vorba de film.
Probabil s-au grabit sa scoata niste bani de pe urma succesului cartii si nu s-au gandit prea mult la realizarea lui. Poate nu le-a pasat. Poate doar atata pot. Poate.
Nici macar Sean Connery nu salveaza filmul. Chiar este atat de prost facut, desi are o distributie de exceptie. Stiu ca de-a lungul timpului a fost laudat de mai multi cunoscuti, dar am impresia ca a fost recomandat doar pe baza faptului ca este ecranizarea unui mega-roman care a dat o noua fata postmodernismului literar.
Un mare roman, un film execrabil.