Scrisa pe mai multe planuri, unul al singuratatii interioare si unul al peisajului istoric al Africii de Sud, romanul lui Coetzee surprinde printr-o voce extrem de puternica chinurile interioare ale sufletului uman, al lui Michael K. in detaliu.

Realismul prezentat in roman este extrem de crud si lipsit de mila, viata personajului nu este crutata de nimic, el primeste palma dupa palma fara a avea un moment de respiro, un chin nesfarsit intr-o lume de hazard care refuza sa ofere o clipa de liniste. Michael K. este o drama pe care multi o resimtim, dar foarte putini o experimentam, doar o parte din noi suntem trasi in in haosul unei lumi pe care nu mai avem nicio putere sa o controlam. Lipsa moralitatii este desavarsita, ideea de compasiune este stearsa definitiv.

Ca o umbra, in permanenta salasluieste o mica urma de speranta, prea indepartata si prea lipsita de sens, dar care ofera puterea necesara de a continua, de a merge mai departe intr-o lume care te omoara putin cate putin. Speranta este omniprezenta dar ea nu se prezinta niciodata, nu se manifesta nici cand personajul este la limita subzistentei. Speranta functioneaza pe baza credintei, dar una falsa, care te consuma in loc sa te elibereze.

Leave a Reply