Tag

J. M. Coetzee

Carte: Life & Times of Michael K.

By | Cărți | No Comments

Scrisa pe mai multe planuri, unul al singuratatii interioare si unul al peisajului istoric al Africii de Sud, romanul lui Coetzee surprinde printr-o voce extrem de puternica chinurile interioare ale sufletului uman, al lui Michael K. in detaliu.

Realismul prezentat in roman este extrem de crud si lipsit de mila, viata personajului nu este crutata de nimic, el primeste palma dupa palma fara a avea un moment de respiro, un chin nesfarsit intr-o lume de hazard care refuza sa ofere o clipa de liniste. Michael K. este o drama pe care multi o resimtim, dar foarte putini o experimentam, doar o parte din noi suntem trasi in in haosul unei lumi pe care nu mai avem nicio putere sa o controlam. Lipsa moralitatii este desavarsita, ideea de compasiune este stearsa definitiv.

Ca o umbra, in permanenta salasluieste o mica urma de speranta, prea indepartata si prea lipsita de sens, dar care ofera puterea necesara de a continua, de a merge mai departe intr-o lume care te omoara putin cate putin. Speranta este omniprezenta dar ea nu se prezinta niciodata, nu se manifesta nici cand personajul este la limita subzistentei. Speranta functioneaza pe baza credintei, dar una falsa, care te consuma in loc sa te elibereze.

Carte: Disgrace

By | Cărți | No Comments

Am descoperit romanul din intamplare, mai intai l-am vazut la o prietena iar apoi la o taraba de carti. L-am cumparat si am sarit sa-l citesc. Nu aveam de unde sa stiu peste ce voi da, nu stiam cine e autorul si nici nu auzisem despre ce e vorba in roman. Descoperirea a fost uimitoare si coplesitoare. In 200 de pagini am regasit o poveste mai cuprinzatoare decat Fratii Karamazov, un limbaj extraordinar si atat de multe dileme ca nici nu as putea sa le enumar.
Povestea unui profesor universitar din Africa de Sud post-apartheid care seduce o tanara studenta (mai mult sau mai putin precum in Animal pe moarte) iar cand fapta se afla, el hotaraste sa nu se apere in fata acuzatiilor si sa-si accepte soarta, aceea de a fi dat afara din invatamant, din locul pe care l-a slujit cu indarjire, de a fi luat din fata studentilor sai pe care ii invata cu drag viata si operelor marilor poeti romantici englezi.
Aflandu-se in aceasta situatie, el hotaraste sa mearga in vizita la fiica sa: o lesbiana care traieste singura in partea rurala a Africii de Sud, crescand flori pe terenul ei; flori din care isi castiga existenta, vanzandu-le la piata. Aici, David Lurie afla o alta fata a vietii, una care ii este necunoscuta. Nu il mai poate folosi pe Byron pe post de protector. Nu mai are partea de viata protejata a sistemului universitar, ci este aruncat direct in viata cruda si nemiloasa, grea si coplesitoare. Hotarat sa petreaca timpul cu fiica sa, se ofera voluntar la clinica veterinara din sat, ajutand la eutanasierea cainilor.
In timpul vizitei sale acolo se intampla o nenorocire: fiica sa este violata de 3 negri si ramane insarcinata in urma violului, lucru pe care ea il accepta fara sa schiteze prea multe emotii si sentimente. Frustrarea lui David in momentul in care realizeaza ca totul este peste puterea lui creste semnificativ si hotaraste sa se intoarca din nou la viata sa din Cape Town. In oras el realizeaza ca evenimentele din viata lui au un scop iar el nu trebuie sa fuga, sa renunte, sa cedeze; el trebuie sa persevereze la fel ca oamenii pe care i-a vazut, chiar daca nu exista nicio recompensa pentru suferintele pe care trebuie sa le indure. David se intoarce in mediul rural, isi reia activitatea ca ajutor in eutanasierea caninilor si isi gaseste propriul loc, oferindu-i fiicei sale spatiul si independenta necesara fara a se departa de ea.
Plin de dileme care de care mai complexe: criza varstei mijlocii, sexualitate, rasism, homosexualitate, ateism, drepturile animalelor, Africa de Sud post-apartheid; romanul se incadreaza ca fiind unul din cele mai importante lucrari de fictiune a ultimei generatii. Stilul si tonul nemilos care ofera o senzatie de raceala absoluta, de parca autorul ar fi total lipsit de emotii legate de personajele sale, sunt doar unul din multele tehnici de a oferi cititorului o alta senzatie: mai produnda, mai clara, mai aproape de adevar. Fara melodramatism, fara subiectivism si lobby, romanul cucereste prin claritate si forta. O experienta unica si incantatoare!