Povestea, care de fapt este o legenda, are la baza o intamplare reala si, probabil, este una din cele mai faimoase si mai reprezentative legende ale Japoniei. Povestea samuraiului Oishi si a oamenilor sai este inca vie in mintea japonezilor contemporani si inca este privita ca o carte a carui reguli trebuiesc urmate.
Povestea este despre samuraiul Oishi si despre oamenii sai care se trezesc ronini (samurai fara stapan) pentru ca stapanul lor este provocat de unul din servitorii shogun-ului si este nevoit sa isi apere demnitatea, insa el scoate sabia in curtea shogun-ului, lucru interzis, si este obligat sa-si faca seppuku (ritualul sinuciderii). Oishi si oamenii sai, potrivit traditiei si legii, sunt nevoiti sa isi razbune stapanaul prin a-l ucide pe cel care l-a ofensat si asa incepe o poveste despre prietenie, tradare, dragoste, furie si implinire.
Oishi trece prin multe incercari pentru a ajunge sa-si atinga telul, el fiind nevoit sa aiba grija de fiica stapanului sau, sa predea castelul, sa se desparta de oamenii sai, sa isi pareseasca sotia, sa se comporte intr-o maniera jignitoare si multe altele, acest lucru fiind cel care starneste uimirea si respectul cititorului afland prin cate e nevoie sa treci pentru a-ti aduce la bun sfarsit datoria.
Dupa cum spuneam, aceasta legenda este una extrem de respectata si una care arata din plin spiritualitatea japoneza, astazi este probabil una din cele mai cunoscute povestiri japoneze fiind puse la un loc cu invataturile lui Confucius (care este citat destul de des in legenda) si aventurile mult prea celebrului samurai Musashi. Pentru cei ce vor sa cunoasca mai indeaproape cultura si spiritualitatea japoneza lecturarea acestei carti este obligatorie.