Aug 02
0

o surpriza placuta

By | Gânduri | No Comments

De foarte mult timp ma uit aproape in fiecare zi pe IMDb. Mi-am creat un obicei din a vedea noi informatii despre filme si actori. Imi place sa citesc mini biografiile diferitelor personaje care isi au loc prin celebrul site.
Astazi, spre seara, am observat ca e schimbat. Am fost destul de mirat dar apoi am fost foarte placut surprins ca s-a imbunatatit. Parca a intrat intr-o noua era.
Informatiile sunt mai relevante si mai accesibile, e mai dinamic si mai usor de folosit. Chiar a fost o surpriza placuta.
Cred ca imi va face si mai mare placere sa ma uit peste el de acum incolo.

P.S. Da, chiar am fost atat de impresionat incat m-am gandit sa scriu un articol despre asta.

Aug 02
0

Film: The Name of the Rose

By | Filme | No Comments

Un film sec si destul de prost. Nu se compara deloc cu marele roman care este Numele Trandafirului de Umberto Eco. Stiu ca romanul a avut n succes enorm, clasandu-se printre cele mai mari bestseller-uri din toate timprile, dar chiar era necesara o implicare mai mare cand a venit vorba de film.
Probabil s-au grabit sa scoata niste bani de pe urma succesului cartii si nu s-au gandit prea mult la realizarea lui. Poate nu le-a pasat. Poate doar atata pot. Poate.
Nici macar Sean Connery nu salveaza filmul. Chiar este atat de prost facut, desi are o distributie de exceptie. Stiu ca de-a lungul timpului a fost laudat de mai multi cunoscuti, dar am impresia ca a fost recomandat doar pe baza faptului ca este ecranizarea unui mega-roman care a dat o noua fata postmodernismului literar.
Un mare roman, un film execrabil.

Jun 26
0

Carte: Numele Trandafirului

By | Cărți | One Comment

Cand vorbim despre primul roman al lui Umberto Eco nu putem sa nu observam ca e, probabil, unul din cele mai mari best seller-uri din literatura postmoderna. Priza sa la cititorul de rand cat si la criticul literar a depasit orice imaginatie posibila. Nu glumesc, e un mega roman ce a starnit un interes greu de explicat si, mai ales, greu de mentinut, dar a reusit.
Actiunea se petrece intr-o manastire italiana in sec. XIV unde o serie de crime au loc. Anumiti calugari sunt ucisi in ceea ce pare un act ritualic, demonic. Fiind prezent in zona pentru a lua parte la o intrunire intre calugari, William din Baskerville (un calugar cu un extraordinar simt al deductiei, care preia o buna parte din caracteristicile celuilalt mare detectiv din Baskerville: Sherlock Holmes) este rugat sa inceapa o investigatie in abatie pentru a elucida misterul inainte de asa-zisa intrunire.
Plin de jocuri si ghicitori, romanul este minutios contruit pentru a oferi cititorului o senzatie unica, iar faptul ca, de cele mai multe ori, actiunea este lasata deschisa si poate fi continuata de insusi cititor ofera o perspectiva extraordinara asupra actiunii. Eco, in infinita lui maiestrie, foloseste o gama larga de tehnici narative si personaje ca sa ofere un spectru complex si compact care, la randul lor, ofera o veridicitate actiunii romanului. Multe din personaje sunt persoane reale, cu mici modificari pentru a-si intra in rolul fictiv mai natural, si sunt prezentate sub forma caracteristicilor lor reale. Prin prisma romanului ajungem sa cunoastem volumul imens al inteligentei autorului, parcurgand o suma de opere si personalitati.
Intr-o atmosfera sumbra de abatie benidictina regasim pasaje si opere pierdute, autori si personalitati azvarliti in abisul uitarii care inca mai au ceva de zis. Eco invie probleme si dileme majore in societatea antica si contemporana printr-un stil nu mai putin decat magnific. Modul in care isi foloseste principala sa arma, semiotica, nu poate fi descris decat prin opera de arta.
Desi stilul si actiunea sunt ireprosabile pot sa atrag atentia asupra unor mici defecte, mai ales din punct de vedere al traducerii si editarii. Daca cititi versiunea in romana veti avea surpriza neplacuta de a constata ca traducatorul nu a tradus citatele din latina, lucru facut intentionat pentru ca, se scuza el insusi, nu ar fi avut relevanta deoarece sensul lor se gaseste in paragrafele de dinainte sau de dupa citat. Nu sunt de acord si consider ca s-a pierdut foarte mult prin acest lucru. Desi am terminat Latina , am avut mari probleme in descifrarea anumitor pasaje. Daca e sa mai adaug ca unele sunt din Toma din Aquino sau Sf. Augustin atunci chiar putem spune ca s-a facut o eroare majora la traducere; aceste pasaje trebuie traduse si interpretate corect pentru ca ele sunt niste vorbe de o importanta vitala atat pentru intelegerea religiei, la care se face referire in text, dar si pentru opera in sine care e construita, mai mult sa mai putin, in jurul acestor pasaje care fac parte din niste opere esentiale.
Problemele religioase pe care Umberto Eco le ridica sunt foarte importante; modul in care este privita religia, modul in care se comporta religia, viata anumitor personalitati religioase din aceea vreame, modul de gandire religios, problema dintre dominicani si franciscani, etc. Seriile de intrebari si dileme ridicate de acest mare roman il transforma nu doar intr-o mare opera de fictiune ci intr-un tratat de investigatie psihologica si religioasa determinata, la fel ca William din Baskerville, sa descopere adevarul. Si totusi, intrebat de ce a scris acest roman, Umberto Eco a raspuns: Pur si simplu am vrut sa ucid un calugar.

May 02
0

Carte: Man in the Dark

By | Cărți | No Comments

Un om in intuneric, imobilizat la pat, isi suprima gandurile prin povesti. Isi spune povesti lui insusi, fara sa-i pese de rezultatele povestilor sale atata timp cat rezultatul final este sa nu se gandeasca la viata sa. Rece, cinic, fara emotie, el ne poarta intr-alta lume. O lume rece, o lume imposibila, o lume care seamana foarte mult cu lumea noastra. Experiment ratat.
Roman metafictional, plin pana la refuz de stilul inconfundabil al lui Auster, el ne prezinta batalia dintre imaginar si real. Explozia profunda dintre o poveste reala si o poveste imaginara. Amandoua lumi exista, doar ca una exista in mintea personajului iar cealalta este prea dura pentru a fi imaginata.
Paul Auster si-a gasit stilul, el poate sa scrie despre orice atata timp cat isi mentine acest stil echilibrat si usor care te face sa crezi ca lumea adevarata este lumea personajului si lumea imaginara este cea pe care personajul si-o inchipuie. Uiti ca amandoua sunt imaginare. Sau sunt amandoua reale?
O lumea in care America este in razboi cu ea insusi. O lume in care un personaj inventat are misiunea de a-l asasina pe cel care l-a creat. O lume in care oameni nevinovati sunt executati la televizor. O lume in care suferinta este atat de adanca incat singura metoda de a scapa de ea este de-a o uita, de-a o inlocui cu o poveste, cu o fabulatie. Unde e realul? Unde e imaginarul?

Apr 18
0

timpul nostru

By | Gânduri | One Comment

Stau. Ganduri imi inunda mintea, soarele imi bate pe chip si imi amorteste simturile, vantul iti zburleste parul si imi ofera o senzatie de liniste. Linistea e distrusa de baietii de liceu care joaca fotbal in spatele meu. Mingea zboara peste gard. Cainii din curte latra la trecatori, dar la noi nu. Noi nu suntem a timpului astuia, noi suntem de altundeva, nu apartinem.
Deschizi ochii si zambesti dar dupa 3 secunde zambetul ti se schimba, nu mai e zambetul tau. Trebuie sa pleci. Trebuie sa revii la viata ta, sa revenim la viata noastra, la oamenii care sunt din timpul corect si ne obliga si pe noi sa fim in timpul lor. Nu vad ca noi nu suntem ai lor? Ca noi nu vom fi niciodata acolo unde vor ei sa fim? Nu.
Te vad ca pe un sonet de Shakespeare, diferit fata de tot ce este pe lumea asta. Poate sunt poezii mai frumoase, mai bine scrise, mai bine gandite, mai profunde, mai sentimentale, dar niciunul nu e mai adevarat, niciunul nu te face sa simti poezia mai bine. Dar sonetele lui Shakespeare nu sunt in timpul asta, sunt din alt timp pentru alt timp. Nu ne intersectam cu el, chiar daca am vrea.
Esti suparata. Trebuie sa pleci, ma gandesc la cealalta, ne gandim la vara. Ce va fi? Unde ne vom intalni cand drumul nu va mai fi acolo? Vom sti sa ajungem acasa? Nici nu stiu unde e acasa, nu stiu ce mai inseamna cuvantul ala, nu mai are sens si nici logica, devine doar un cuvant dintr-o lume cufundata in bezna in care se loveste de alte cuvinte la fel de oarbe. Ochii iti stralucesc, imi vad chipul in ei. Incerc sa rad dar parca n-as vrea. Nu merit.
Ne ridicam. Incepem sa mergem spre despartire. Gandurile noastre sunt un flux continuu, nu pot fi oprite; si totusi sunt. Cineva imi cere un foc. Nu stie sa puna piedica. Il ajut. Mergem mai departe. Ajungem la semafor. Pana aici. Ne sarutam, ne promitem unul altuia ca vom vorbi, ca totul va fi bine. Plecam. Dupa zece pasi ma intorc sa te mai vad o data. Deja ai telefonul scos din geanta si suni pe cineva. Nu mai esti cu mine, esti deja in lumea cealalta; a timpului lor.

Feb 28
0

Carte: Tropic of Cancer

By | Cărți | No Comments

Henry Miller si-a trait viata cu o viteza absolut incredibila, trecand prin diferite stadii ale vietii si prin diferite locuri ale lumii. Tropicul Cancerului incearca (si reuseste) sa exploreze viata scriitorului american pe cand traia in Paris dand o alta insemnatate locului si oamenilor decat o dau romanele altor mari scriitori americani plecati acolo.
Miller nu este Hemingway, sau Fitzgerald. Nu e nici Bukowski (dupa cum am fost informat, aici, pe blog). Henry Miller este un scriitor extrem de talentat, cult si ingenios. Lipsit de scrupule, el incearca sa-si traiasca viata asa cum stie, asa cum poate; la fel ca noi toti, probabil. Nu a incercat sa redea o lume utopica (pe care nu o vedea sau credea) ci a redat viata lui, asa cum a fost: trista, plina de femei, nervi si foame.
Da, a scris pornografie. Si ce? A fost parintele revolutiei sexuale, a fost omul care a dat drumul emotiilor si nevoilor sexuale reprimate si a facut-o intr-un mod superb. Nu poate fi condamnat, doar apreciat. Omul acesta a reusit un lucru uimior dar nu pentru asta il admir, ci pentru faptul ca a resuit fara sa cedeze.
Urmarind viata lui Miller in Paris, Tropicul Cancerului este un roman destul de abundent in detalii. Din prima clipa observi ca nu este un roman obisnuit, nici prin descrieri si nici prin stil. Ambele sunt ceva nou, ceva uimitor, ceva genial. M-a prins si m-a tinut acolo atat cat a vrut, putine romane reusesc asta.
Nu il consider pornografic, nu am de ce. Nu despre asta este vorba in roman, ci despre experiente mai mult sau mai putin sexuale. este viata lui, asa cum este, asa cum a fost. Nu poti sa-l condamni dar nici nu poti sa-l ridici in slavi. Eu prefer sa-i admir onestitatea. Nu cea morala, desigur, dar cea confesionala.
Acesta este Henry Miller: un om care poate fi considerat imoral, insa nu poate fi condamnat pentru asta. Si-a recunoscut vina dar nu intr-un mod in care te-ai astepta sa o faca.

Jan 03
0

Carte: Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg

By | Cărți | One Comment

Titlul, dupa cum se poate observa, nu ofera loc pentru imaginatie si ne arata din start ce este acest volum. Insa la prima vedre este suprinzator, mai ales pentru cei care il cunosc pe Kazuo Ishiguro. De la Japonia natala si ale ei probleme post razboi, sau de la onoarea majordomului britanic pana la povestiri despre muzica si muzicieni este drum lung si, oarecum, suprinzator.
Cele cinci povestiri care, desi sunt diferite, se invart asupra aceleliasi teme, sau mai bine spus: asupra aceluiasi tip de oameni. Dar nu alegerea subiectului atrage, nici macar personajele ci naratiunea: naratinea la persoana I. Intram in mintea muzicianli si a omului iubitor de muzica. Vedem prin ochii lor culorile muzicii, gustul rafinat al artei sunetului, efectele pe care muzica le poate provoca sufletului uman.
Tipic lui Ishiguro, totul se petrece foarte elegant, niciun cuvant nu este prost plasat, nicio propozitie nu se abate de la rolul ei declarat, totul este precis si armonios, ca o opera, ca un joc foarte bine gandit cu toate variabilele asamblate in asa fel incat nu ne dedicam decat acestei superbe opere.
Oamenii sunt atat de vii, intamplarile atat de reale, gandurile atat de sincere, viata atat de frumoasa iar amurgul si muzica sunt atat de sublime, atat de pline de inteles, atat de profunde incat suntem prinsi, fara scapare, in aceasta lume atat de reala si atat de minunata. Muzica eclipseaza mediocritatea vietii cotidiene si acapareaza tot ce este impur transformand totul in arta.
Pentru a intelege mai bine muzica sau efectul pe care aceasta il are asupra omului aceasta carte este exact ceea ce avem nevoie. Va surprinde si va bucura pana acolo incat nu vom indrazni sa sa o lasam din mana pana nu va fi savurat fiecare cuvintel, fiecare propozitie.

Jan 01
0

Carte: Si hipopotamii au fiert in bazinul lor

By | Cărți | No Comments

Scris in 1945, nepublicat, gasit dupa multe decenii. Scris de doua din cele mai mari nume ale generatiei beat: Jack Kerouac si William S. Burroughs. Capitolele sunt scrise alternativ, unele de Jack Kerouac care isi ia numele de Mike Ryko iar celalalte de Burroughs care isi ia numele de Will Dennison.
Romanul imi aduce aminte de Trainspotting, chiar daca romanul a fost scris cu mult timp inainte. Patru prieteni care formeaza un grup ciudat, nelalocul lui. Homosexualitatea, drogurile, somajul si crima se invart ca teme ale prieteniei lor si, in acelasi timp, al romanului insusi. Ele find cauzele si efectele actiunilor personajelor romanului.
Scris intr-un limbaj simplu, necomplicat, romanul arata viata celor patru din 2 perspective mai mult sau mai putin diferite: cele ale autorilor, care ei insisi sunt 2 din cei 4 prieteni.
Romanul, ca multe altele de genul aceasta, arata un singur lucru: viata nu e o linie dreapta, nu e doar alb si negru, e mai mult. Viata inseamna mai mult. E mai complicata, mai colorata, de necontrolat.
Nu m-a atras foarte mult, motivul principal pentru care am vrut sa o citesc a fost titlul (care mi-a placut din motive pur subiective) care, dupa cum am aflat in roman, nu are nicio legatura cu povestea in sine. Doar un eveniment ce s-a intamplat in timp ce actiunea propriu zisa a romanului se desfasura.
Mi-a placut dubla viziune asupra intamplarilor din roman, fapt care aduce un plus cand vine vorba de descrierea personajelor si de conceptul individualitatii artistice. Nu stiu cat de experimentala se mai poate numi tehnica folosita dar cu siguranta se poate numi placuta, nu oboseste ci doar atata interesul.

Dec 30
0

Carte: Marele Gatsby

By | Cărți | No Comments

Considerat o capodopera a secolului XX, romanul lui F. Scott Fitzgerald este o portretizare fidela a Statelor Unite ale Americii a anilor ’20. A epocii Jazz-ului, a epocii prohibitiei, a unei epoci care nu mai exista astazi decat in filme nostalgice.
Desi adulat, romanul are niste lacune enorme din punctul meu de vedere. Personajele sunt neverosimile si slab construite, actiunea este schitata prost iar coincidentele(de care romanul e plin) sunt de-a dreptul penibile. Romanul nu prezinta nimic spectaculos in sine dar, in acelasi timp, prezinta niste elemente care ii ofera o nota de credibilitate.
Elementele care salveaza acest roman sunt stilul autorului, care nu exceleleaza dar da impresia de un scriitor bun, si imaginea omului venit la oras. Vocea lui Fitzgerald este simpatica si placuta si intr-o mare masura salveaza, in ochii mei, o mare parte din roman, lasandu-l sa supravietuiasca. Cel mai important lucuru, insa, este viziunea lui Nick Carraway asupra lucrurilor pe care le vede si le ia la cunostinta. Prin ochii lui vedem, de fapt, grandoarea acestui roman, prin el vedem maretia, sau mai degraba lipsa de maretie, a epocii lui Fitzgerald.
Visul american este ruinat, nu poate fi atins decat prin masacrarea principilor. Telul atat de mult visat, de o stralucire pura este patat, nu se mai poate ajunge la el. Pentru a ajunge sus tebuie sa te omori pe tine.
Acel “mare” nu exista.

Nov 27
0

Carte: Colectionarul

By | Cărți | No Comments

Primul roman publicat al unuia dintre cei mai buni si experimentalisti autori britanici postmoderni. Un adevarat simbol al puterii literaturii si al stilului in care informatie este oferitat cititorului, o stilizare a naratologiei care ofera o esenta aparte fictiunii.
Lasand deoparte toate conceptele stilistice, Colectionarul este un roman fantastic, o adevarata fereastra in mintea unor oameni, care pot dar, in acelasi timp, nu pot intra in niste stereotipuri. O poveste interesanta care poate fi privita din foarte multe unghiuri si care ofera, pe langa actiunea propriu zisa a romanului, si niste idei de ansamblu despre literatura epocii in care romanul a fost scris.
John Fowles a fost, pentru mine, un autor care m-a prins in jocurile lui, desi stiu ca isi propune mereu sa isi tortureze cititorul, sa il epuizeze psihic, sa il rasuceaca in toate partile si sa il chinuie pana aproape de momentul cedarii, iar acest roman nu face exceptie. Probabil doar in Magicianul a putut sa ofere un spectacol mai grandios decat aici.
Faptul ca mania personajului sau a determinat labili psihici sa ii urmeze exemplul este un act care nu desfiinteaza sub nicio forma importanta si celebritatea scrierii sale. Nu este el de vina ca niste idioti au rapit si au omorat femei precum face personajul principal din roman, desi nu cred ca rapitorul este personajul principal ci Miranda, fata rapita.
Este foarte greu de spus pe cine este focalizata actiunea: pe rapitor sau pe cel rapit? Care are avantajul in fata cititorului? Eu cred ca amandoi au un impact egal. Nebunia si snobismul, ignoranta si intelectualismul sunt niste factori complementari care prind foarte bine si ofera un amalgam de culori vii care nu fac altceva decat sa ofere o finete fara de asemanare ideilor lui Fowles.
Daca doriti un roman cu niste urme subtile de thriller, daca doriti un roman care sa analizeze psihicul uman, daca doriti sa cititi un roman care o gama vasta de stiluri, daca pur si simplu doriti un roman care sa va tina cu sufletul la gura de la inceput pana la sfarsit, cititi Colectionarul.