Considerat primul roman american existentialist, cartea lui Horace McCoy evoca sentimente puternice in cititor prin folosirea unui scenariu care ofera o imagine a unei Americi in ruine, a unei societati care este in pragul colapsului si, astfel, atrage oamenii obisnuiti dupa ea.
Doar ideea unui concurs epuizant si stupid in care concurentii sunt afisati in fata spectatorilor ca niste animale care se afla acolo doar pentru amuzamentul maselor, fara a lua in considerare nici macar o secunda faptul ca si ei sunt niste fiinte, niste oameni cu sentimente si nevoi. Ideea de exploatare a omului printr-un astfel de mijloc denota o dezumanizare profunda in care persoana nu mai conteaza in sine, ci conteaza doar cat poate sa produca. Un mod foarte materialist si rece de a privi o persoana, mai ales in timpul unei ere in care insasi supravietuirea devenea un chin greu de suportat.
Dar, pana la urma, despre asta este vorba in roman, despre cat ne costa supravietuirea. Nu doar cea materiala ci si cea spirituala. cat de tare sufleteste trebuie sa fii pentru a supravietui intr-o astfel de societate. Iar daca o persoana nu este capabila sa treaca prin aceste incercari, este moral sa o scutim de corvoada vietii? Si nu ma refer la a aplica alte reguli pentru acea persoana, ci ma refer la a-i lua viata ca ea sa nu se mai fie nevoita sa se chinuie. Adica, atunci cand un cal isi rupe piciorul dispunem de umanitatea necesara sa il scutim de durere si sa ii curmam viata, iar daca un animal merita o astfel de mila, un om de ce nu ar merita cel putin acelasi lucru?
Ideea de a lua viata unui om ca un act de binefacere exista de mult timp si este la fel de controversata astazi precum acum cateva secole, pur si simplu nu suntem capabili sa ajungem la concluzia ca o persoana nu poate si nici nu mai vrea sa traiasca (daca e sa vorbim despre existentialism, nu putem sa ignoram si perspectiva lui Camus). Horace McCoy ne pune in fata faptului implinit, viata a fost deja luata, iar noi nu putem sa facem altceva decat sa judecam. Dar pentru a judeca e nevoie sa auzim povestea, dar asta nu e un lucru usor, autorul ne asigura de asta.
Eutanasierea a fost un subiect destul de dezbatut in literatura si in film in ultima vreme, Ian McEwan a vorbit despre asta in Amsterdam iar Al Pacino in You don’t know Jack chiar ne ofera o perspectiva umana a omului care a incercast din rasputeri sa legalizeze aceasta practica si a mers la niveluri extreme pentru a demonstra necesitatea unei astfel de practici. Desi romanul nici nu vorbeste de un personaj la fel de erudit si hotarat precum Jack Kevorkian tot ofera o ambianta sumbra si reuseste sa te puna pe ganduri. Faptul ca putem sa dam noi sentinta nu este deloc un dar ci este una din cele mai mari incercari prin care trebuie sa trecem, iar rezultatul s-ar putea sa nu fie cel pe care il asteptam.
A început frumos: o poveste tipic britanică care părea înrădăcinată în acel aspect rural atât de predictibil și de idilic. Dar nu avea să se rezume la o relatare despre o țară de la care, parcă, nu ne mai așteptăm la prea multe, ci o istorie care te lasă pe gânduri mult timp după ce ai lăsat-o din mână.
Daca in romanul
Am descoperit romanul din intamplare, mai intai l-am vazut la o prietena iar apoi la o taraba de carti. L-am cumparat si am sarit sa-l citesc. Nu aveam de unde sa stiu peste ce voi da, nu stiam cine e autorul si nici nu auzisem despre ce e vorba in roman. Descoperirea a fost uimitoare si coplesitoare. In 200 de pagini am regasit o poveste mai cuprinzatoare decat
Cand vorbim despre primul roman al lui Umberto Eco nu putem sa nu observam ca e, probabil, unul din cele mai mari best seller-uri din literatura postmoderna. Priza sa la cititorul de rand cat si la criticul literar a depasit orice imaginatie posibila. Nu glumesc, e un mega roman ce a starnit un interes greu de explicat si, mai ales, greu de mentinut, dar a reusit.
Un om in intuneric, imobilizat la pat, isi suprima gandurile prin povesti. Isi spune povesti lui insusi, fara sa-i pese de rezultatele povestilor sale atata timp cat rezultatul final este sa nu se gandeasca la viata sa. Rece, cinic, fara emotie, el ne poarta intr-alta lume. O lume rece, o lume imposibila, o lume care seamana foarte mult cu lumea noastra. Experiment ratat.
Henry Miller si-a trait viata cu o viteza absolut incredibila, trecand prin diferite stadii ale vietii si prin diferite locuri ale lumii. Tropicul Cancerului incearca (si reuseste) sa exploreze viata scriitorului american pe cand traia in Paris dand o alta insemnatate locului si oamenilor decat o dau romanele altor mari scriitori americani plecati acolo.
Titlul, dupa cum se poate observa, nu ofera loc pentru imaginatie si ne arata din start ce este acest volum. Insa la prima vedre este suprinzator, mai ales pentru cei care il cunosc pe Kazuo Ishiguro. De la Japonia natala si ale ei probleme post razboi, sau de la onoarea majordomului britanic pana la povestiri despre muzica si muzicieni este drum lung si, oarecum, suprinzator.
Scris in 1945, nepublicat, gasit dupa multe decenii. Scris de doua din cele mai mari nume ale generatiei beat: Jack Kerouac si William S. Burroughs. Capitolele sunt scrise alternativ, unele de Jack Kerouac care isi ia numele de Mike Ryko iar celalalte de Burroughs care isi ia numele de Will Dennison.
Considerat o capodopera a secolului XX, romanul lui F. Scott Fitzgerald este o portretizare fidela a Statelor Unite ale Americii a anilor ’20. A epocii Jazz-ului, a epocii prohibitiei, a unei epoci care nu mai exista astazi decat in filme nostalgice.
Comentarii recente