Printr-o mișcare de-a dreptul impresionantă, Salman Rushdie se expune pe foaie așa cum nu a mai facut-o niciodată: o carte de memorii. În Joseph Anton el se reprezintă pe sine, vorbind despre o viață care a fost mult prea crudă cu el, dar pe care a trait-o cu, mai mult sau mai puțin, stoicism. Încercînd sa rămînă obiectiv, detașîndu-se de sine (printr-o minunată persoană a 3-a) ne povestește viața omului care a luptat pentru existență și dreptul la liberă exprimare.
Nu sîntem cruțați de nimic: aflăm despre cum a fost la școală (departe de familie și țara natală); despre viața de copywriter (Naughty, but nice!); cum a început aventura literară; cum a fost condamnat la moarte și a fost nevoit să stea ascuns și să sufere în tăcere în timp ce alții zbierau din toti plămînii la televizor cerînd moartea sa; despre cum și-a cunoscut, iar apoi divorțat, soțiile; despre cei doi copii ai săi și, în același timp, despre toți oamenii minunați care i-au fost alături cu o vorbă bună, un articol favorabil sau o casă conspitativă atunci cînd a avut nevoie. Îi trăim viaţa, gîndurile, dragostea, tragedia, durerea, frica, coşmarurile!
Sîntem obișnuiți ca Sir Salman Rushdie să ne spună basme moderne, pentru adulți dar şi pentru copiii din noi, pline de aventură și umor, dar nu am fi crezut că însuși viața marelui scriitor a fost un basm, poate prea modern, o parabolă tristă, dar cu un final, sperăm, fericit.
Comentarii recente