Tag

literatura italiana

Carte: Numele Trandafirului

By | Cărți | One Comment

Cand vorbim despre primul roman al lui Umberto Eco nu putem sa nu observam ca e, probabil, unul din cele mai mari best seller-uri din literatura postmoderna. Priza sa la cititorul de rand cat si la criticul literar a depasit orice imaginatie posibila. Nu glumesc, e un mega roman ce a starnit un interes greu de explicat si, mai ales, greu de mentinut, dar a reusit.
Actiunea se petrece intr-o manastire italiana in sec. XIV unde o serie de crime au loc. Anumiti calugari sunt ucisi in ceea ce pare un act ritualic, demonic. Fiind prezent in zona pentru a lua parte la o intrunire intre calugari, William din Baskerville (un calugar cu un extraordinar simt al deductiei, care preia o buna parte din caracteristicile celuilalt mare detectiv din Baskerville: Sherlock Holmes) este rugat sa inceapa o investigatie in abatie pentru a elucida misterul inainte de asa-zisa intrunire.
Plin de jocuri si ghicitori, romanul este minutios contruit pentru a oferi cititorului o senzatie unica, iar faptul ca, de cele mai multe ori, actiunea este lasata deschisa si poate fi continuata de insusi cititor ofera o perspectiva extraordinara asupra actiunii. Eco, in infinita lui maiestrie, foloseste o gama larga de tehnici narative si personaje ca sa ofere un spectru complex si compact care, la randul lor, ofera o veridicitate actiunii romanului. Multe din personaje sunt persoane reale, cu mici modificari pentru a-si intra in rolul fictiv mai natural, si sunt prezentate sub forma caracteristicilor lor reale. Prin prisma romanului ajungem sa cunoastem volumul imens al inteligentei autorului, parcurgand o suma de opere si personalitati.
Intr-o atmosfera sumbra de abatie benidictina regasim pasaje si opere pierdute, autori si personalitati azvarliti in abisul uitarii care inca mai au ceva de zis. Eco invie probleme si dileme majore in societatea antica si contemporana printr-un stil nu mai putin decat magnific. Modul in care isi foloseste principala sa arma, semiotica, nu poate fi descris decat prin opera de arta.
Desi stilul si actiunea sunt ireprosabile pot sa atrag atentia asupra unor mici defecte, mai ales din punct de vedere al traducerii si editarii. Daca cititi versiunea in romana veti avea surpriza neplacuta de a constata ca traducatorul nu a tradus citatele din latina, lucru facut intentionat pentru ca, se scuza el insusi, nu ar fi avut relevanta deoarece sensul lor se gaseste in paragrafele de dinainte sau de dupa citat. Nu sunt de acord si consider ca s-a pierdut foarte mult prin acest lucru. Desi am terminat Latina , am avut mari probleme in descifrarea anumitor pasaje. Daca e sa mai adaug ca unele sunt din Toma din Aquino sau Sf. Augustin atunci chiar putem spune ca s-a facut o eroare majora la traducere; aceste pasaje trebuie traduse si interpretate corect pentru ca ele sunt niste vorbe de o importanta vitala atat pentru intelegerea religiei, la care se face referire in text, dar si pentru opera in sine care e construita, mai mult sa mai putin, in jurul acestor pasaje care fac parte din niste opere esentiale.
Problemele religioase pe care Umberto Eco le ridica sunt foarte importante; modul in care este privita religia, modul in care se comporta religia, viata anumitor personalitati religioase din aceea vreame, modul de gandire religios, problema dintre dominicani si franciscani, etc. Seriile de intrebari si dileme ridicate de acest mare roman il transforma nu doar intr-o mare opera de fictiune ci intr-un tratat de investigatie psihologica si religioasa determinata, la fel ca William din Baskerville, sa descopere adevarul. Si totusi, intrebat de ce a scris acest roman, Umberto Eco a raspuns: Pur si simplu am vrut sa ucid un calugar.

Carte: Infernul

By | Cărți | No Comments

Opera capitala a literaturii italiene si un esalon al literaturii mondiale si universale. Infernul, prima parte a Divinei Comedii, a fost, este si va ramane una din cele mai citate si inspirationale texte literare din istoria literaturii mondiale.
Pe langa toate laudele care i se pot aduce, atat din punct de vedere literar, religios si multe altele trebuie tinut in minte ca este o carte si nimic mai mult. Motivele pentru care ea a fost scrisa, tehnica, stilistica, simbolistica sunt lucruri esentiale dar nu depasesc valoarea ei literara in ochii unui cititor.
Ideea este fabuloasa si tot textul te tine in fata cartii obligandu-te sa ii acorzi respectul cuvenit. Nu poti trece peste faptul ca e o vizita in infern a insusui autorului carii calauzit de marele scriitor latin Vergiliu. Desi nu e prima vizita literara in Infern (nu stiu alte vizite inafara de cele literare), Homer si Vergiliu facand-o cu mult inainte de Dante, ea este cea mai complexa si detaliata pe care o putem citi astazi.
Personajele pe care Dante le arunca in diferite stadii ale Infernului sunt de cel mai felurite, judecand nu dupa religie sau nationalitate ci dupa calitatea omului, pacatele sunt ceva cu totul si cu totul subiectiv pentru Dante, el nevazand unele lucruri la unii dar o cercetare extrem de amanuntita la altii. De fapt asta si este Divina Comedie, o forma literara de subiectivism, nu am mai intalnit o carte care sa aiba o asemenea incarcatura de subiectivism. Lucru care ma intriga si ma multumeste in acelasi timp, este de netrecut originalitatea cu care ma confrunt privind acele versuri.
Desi sunt destul de multumit de locul pe care anumiti oameni il ocupa in Infern sunt extrem de curios de faptul ca Dante pune in Infern oameni care nu au murit inca. Lucru care nu dovedeste decat originalitatea si subiectivismul de care vorbeam mai inainte, este ceva fabulos. Partea amuzanta e ca Dante pune in Infern doar oamenii pe care el nu ii sufera, Personaje ale antichitatii sau personaje contemporane cu Dante caruia autorului nu ii sunt pe plac se afla, fara discutie, in Infern.
Faptul ca Dante ofera un loc special pentru cele mai importante figuri ale antichitatii este un compromis foarteinteligent care, personal, ma multumeste foarte tare. Faptul ca Vergiliu, Homer, Ulise etc. se afla intr-un loc in afara infernului, intr-un loc numit preinfern, da dovada de respect pentru mentorii sai.
Versificatia este una din cele mai bine realizate din intreaga istorie a operelor in versuri, singurul care, poate, i-ar fi fost un adversar ar fi fost marele poet latin Ovidiu. Vorbind insa de latinitate, Divina Comedie are o importanta fara de margini pentru ca reprezeinta o realiazare edxtraordinara a limbii italiene, ea este cu adevarat opera care realizeaza trecerea de la limba latina la limba italiana, cu Divina Comedie putem spune ca trecem intr-o noua era.
Singurul lucru care m-a nemultumit cat de cat a fost traducerea, desi George Cosbuc este un autor extrem de talentat si ,fara indoiala, un traducator foarte bun, stilistica care el o foloseste incercand, parca, sa dea o insufletire textului, de care el nu are nevoie, este un experiment esuat.