Film: Câini

Ceea ce trebuia să fie doar un film obișnuit într-o seară plicticoasă a devenit o întreagă experiență cinematografică românească – un film original, care reușește extrem de bine să facă ceea ce își propune și care, cumva, evită toate clișeele unui thriller și se înconjoară de un aer plin de maturitate și suspans veritabil. La fiecare pas te face să te gândești la ceea ce urmează – totul este imprevizibil și nici măcar la final nu rămâne în tiparele obișnuite ci, lăsând totul in aer, oferă o experiență cum nici măcar filmele de renume nu îți oferă.

Scenariul aduce aminte de Cormac McCarthy și o oarecare notă de Vestul Sălbatic – atmosferă dezolantă și violență pură trecută printr-un filtru regizoral complex care îți oferă exact imaginea pe care și-o dorește – totul pare gândit până la cel mai mic detaliu, dar care nu te îngrădește, ci te lasă să te crezi liber.

Dragoș Bucur, deși omniprezent în mai toate filmele romănești, reușește de fiecare dată să fie original și să intre în caracter într-un mod verosimil – orice rol își propune îl însușește și-l transpune veritabil pe peliculă – nu ai niciun dubiu că actorul de pe ecran e altcineva decât personajul din film.

Un film reușit, spontan, care nu doar că oferă ceva nou pentru cinematografia românească, ci oferă ceva nou pentru cinema în general – unii il vor considera foarte bun, iar alții dezamăgitor – dar tocmai prin asta își arată valoarea, prin unicitatea sa.

Carte: Scrisoare către tata

L-am descoperit pe Kafka în facultate când am citit pentru prima oară Metamorfoza – cred, dacă mai țin bine minte, că mi s-a părut un pic plictisitor – erau alți autori care mi-au atras atenția mai mult, Kafka era mult prea anost pentru puștanul student la litere care credea că le știe pe toate. Au urmat America și Procesul care, din nou, nu mi-au atras atenția prea mult – erau interesante, dar parcă mai puțin pe langă ce citeam la vremea respectivă – Rushdie, Marquez și ceilalți postmoderni mi-erau mai dragi decât simplii moderni precum Thomas Mann și Franz Kafka.

Lucrurile s-au schimbat cu Colonia Penitenciară – vroiam ceva scurt care să mă țină ocupat o seară, nimic spectaculos, dar am rămas absolut uimit de poveste. O claritate ireproșabilă, o voce puternică și neagră care m-a făcut să-mi ies din starea de cititor plictisit – am citit-o cu nesaț.

Despre Scrisoare către tata am auzit tot in facultate, la un curs de literatură comparată ținut de Adriana Babeți, și țin minte ca mi-a atras atenția, doar că, din nou, ideile de atunci m-au dus spre alte lecturi și am uitat complet de scrisoarea celebră care ne-a fost atât de recomandată de profesori. Am redescoperit-o când s-a retipărit la Humanitas și am avut-o în mână – curiozitatea de atunci s-a redeclanșat. Mi s-a părut scurtă pentru o carte, dar lungă pentru o scrisoare – un alt motiv care m-a făcut să vreau sa o citesc imediat – oare ce va putea un fiu să îi spună tatălui? Suficient de multe aparent, dar oare va fi la fel de tranșantă precum Colonia Penintenciară?

Citind-o l-am redescoperit pe Kafka – după ce am citit Colonia Penitenciară am citit din nou Procesul și l-am văzut cu totul alți ochi – vocea inconfundabilă era acolo, doar că acum nu mai mergea spre absurd, ci vorbea însuși de el și familia lui – dintr-o dată am devenit spectator la un realism deloc imaginar, un realism, daca mi se va ierta, real.

Angoasa autorului e aproape perceptibilă – îi auzi durerea prin tonul vocii ce ți se rulează prin minte, devine un condamnat aflat pe patul de moarte – doar că unul care durează toată viața și nu doar câteva momente de agonie. O durere sur care l-a ros o viață întreagă – slabul fiu al tatălui puternic – acela ce nu va putea niciodata să se compare, cel căruia aripile i-au fost taiate și e forțat să nu se aventureze niciodată către soare.

Scrisoarea poate fi privită prin o mulțime de unghiuri, care de care mai interesante, dar una ramâne clară: aceea a anxietății și depresiei – a așteptării unui raspuns din partea tatălui și a stării de inferioritate care îl face să se simtă nedemn – nimic nu e un spectru mai puternic în mintea autorului. Scrisoarea insăși este dată mamei, autorul nu și-a gasit curajul să i-o inmâneze personal tatălui, iar ea nu i-o va da niciodată – marea reușită în a-și face chinuita voce auzită nu ajunge la destinatar, ne ramâne doar nouă, posteriorității, ca document al motivului din spatele celor mai importante lucrări ale literaturii moderne.

Carte: Stalin

Marele monstru din est nu ne vine in minte foarte des, desi poate mai des decat ar trebui; trebuie sa traim cu ideea ca in lume exista oameni care ii seamana, care ii copiaza ideile si transforma lumea intr-un infern. O carte despre Stalin e necesara, trebuie investigata viata sa pentru a invata de unde a provenit si daca a exista ceva care l-a transformat in bestia care a fost, si daca da sa o putem elimina ca sa nu mai poata contagia si pe altii.

Prin paginile lui Paul Johnson aflam o sumedenie de lucruri despre Stalin, cum ca ii era teama sa plece in afara teritoriului URSS, sau ca a avut o vocatie teologica in tinerete, renegata la maturitate pentru a intra in gratiile partidului comunist care avea o directie  atee. Personajul Stalin a fost complex, multe mici detalii l-au marcat si i-au dictat comportamentul pe care astazi il cunoastem, dar la radacina el a ramas mereu la fel: nemilos si bolnav dupa putere.

Biografia e scrisa succint, fara prea multe detalii, destul de subiectiva, dar care aduce niste informatii despre Stalin care poate ne-au scapat la lectiile de istorie, are un iz de reamintire si reuseste sa aduca in prim plan exact lucrurile pe care ar trebui sa le depistam astazi si la alti conducatori pentru a nu le oferi aceleasi unelte de a deveni ceva de care nu mai putem scapa si care ne va urmari pentru tot restul vietii.

Carte: Flowers for Algernon

Scris intr-un mod simplu si direct, dar pastrandu-si anumite elemente de stilistica mai putin intalnite care ofera un plus de claritate, romanul este extrem de puternic in elaborarea naratiei si evoca sentimente profunde fata de umanitate si viitorul ei.

Desi se doreste a face parte mai mult din sfera literaturii stiintifico-fantastice,  romanul aduce in discutie o sumedenie de dileme morale pe care le dezbate (unilateral!) pentru a propulsa viziunea autorului despre timpurile ce vor veni si modul in care le vom outea face fata.

Nu totul este foarte bine pus la punct in roman, ideile sunt supra explicate, nelasand nici macar o farama de imaginatie de patrunda; totul este explicat. Daniel Keyes picteaza un tablou in care doar el este creatorul, nimeni nu are voie sa interpreteze diferit viziunea sa.

Per total romanul este genul de lectura scurta si usoara, cu o actiune liniara si interesanta, care ofera o serie de dileme morale care sa tina autorul prins in naratiune si care sa ii ofere o serie de intrebari la care sa raspunda dupa ce lectura s-a sfarsit.

 

Carte: Tigrul Alb

Printr-o serie de scrisori trimise prim-ministrului Chinei, care se pregateste sa faca o vizita in India, personajul principal al romanului isi povesteste viata, ajunsa acum intr-un punct de avengura, si, in acelasi timp, picteaza portretul Indiei moderne, o tara ajunsa intr-un punct de bogatie si reforma, dar care isi pastreaza vechiile traditii, imbinanad noul si vechiul intr-un dans pasionant, dar, in cele din urma, trist.

Balram Halwai se naste intr-o familie saraca, retras de la scoala pentru a se duce la munca, stergand mese, pentru a castiga un venit, visand la un post de sofer – nivelul maxim pe scara sociala pe care el si-l poate imagina. Odata ajuns in pozitia mult dorita un sir de aventuri ni se desfasoara in fata ochiilor aratandu-ne viata in India de zi cu zi, o lume a celor bogati si corupti, o lume a oamenilor care au gasit o noua oportunitate prin centrele de call center noi deschise in marile orase, dar si viata celor saraci, needucati, care nu pot scapa de casta din care fac parte si soarta nefericita ce le-a fost data.

Desi Balram in final scapa de saracie si ajunge un interprinzator de succes, modul in care a ajuns aici este unul nefericit, autorul oferindu-ne o pilda trista: nu exista prea multe moduri de a scapa de saracia din care societatea te-a bagat, iar una din metode este, probabil, cel putin nedezirabila.

Carte: Steve Jobs

Steve Jobs a devenit pentru multi imaginea unei companii care produce calculatoare, tablete si telefoane; un om care reusea sa isi prezinte produsele intr-un mod atat de atragator incat a resuscitat o industrie, aducand in casele si mainile oameniilor cea mai avansata tehnologie si, din cauza maniei sale, un design minimalist care a conferit o adevarata aura pentru produsele Apple.

Imaginea sa era a unui om extrem de pasionat de ceea ce face, nu de putine ori mergand pana la ridicol pentru a aduce un produs nou care ne va revolutiona modul in care interactionam cu tehnologia, modul in care ascultam muzica sau cum ar trebui sa arate produsele pe care le folosim in fiecare zi. Imaginea proiectata de media despre persoana sa coincide cu cine a fost in persoana, nu multi oameni apropriati au contrazis aceasta ipoteza ci majoritatea chiar au intarit-o prin exemple ale maniei sale care il consuma si il facea sa devina om foarte strict si arogant. Pe langa ca a revolutionat industria calculatoarelor personale prin produsele Apple, dar a adus si un urias aport industriei filmelor animate prin compania Pixar pe care a detinut-o.

Steve Jobs a fost un om remarcabil pe scena, dar nu intotodeauna in afara ei. Momentele in care isi insulta colegii, ignora fiica, sau crizele de isterie sunt aduse des in discutie de apropriatii sai, oferindu-ne o imagine detaliata si complexa asupra sa. Geniul sau a fost de necontestat, dar la fel si personalitatea sa colerica.

Carte: The Fault in Our Stars

Un roman usor, scurt, un pic melodramatic care relateaza o poveste de dragoste neobisnuita intre doi adolescenti pe care viata le-a oferit prea putine posibilitati pentru potentiatulul enorm pe care il au. Romanul ne ofera o perspecitva cruda, o forma a vietii pe care o ignoram sau, de cele mai multe ori, o rezumam la un ghinion al vietii.

A vedea un adolescent suferind de cancer, un suflet tanar obligat sa-si traiasca viata in spitale, sub atenta observatie a medicilor si a parintilor, fara a putea sa-si traiasca viata intr-un mod care sa reflecte varsta si dorinta de realizare este e perspectiva tragica, care creeaza o stare de neliniste si tristete pentru cititor.

Cu toate acestea, exista o speranta, mica si nesemnificativa in fata bolii si durerii, dar ea exista si face toata diferenta, face viata suportabila si ii ofera oportunitatea de a trai la fel ca toti ceilalti. Dragostea adolescentina a cunoscut multe fete de-a lungul timpului, atat in literatura cat si cinema, dar in romanul lui John Green ea capata o importanta cosmica, ea este cea care ofera motivul esential pentru care viata merita traita.

Film: Nymphomaniac (Part 1&2)

Sexualitatea este una din marile teme ale artei, a fost dintotdeauna si probabil va continua sa fie o tema din care multi artisti se vor inspira si o vor duce spre alte culmi, mai senzuale sau, de ce nu, mai violente. Lars von Trier este unul din acei autori care expun lumea, atat prin scenariu cat si prin spectrul vizual al marelui ecran, intr-un mod in care prin absurdul situational el devine un malaxor al conditiei umane. Da, este violent. Da, vorbim despre o minoritate care vede lucrurile altfel, dar detalile fine, substanta, pot fi, si sunt,  transpuse in realitatea majoritatii fara ca ele sa fie perceptibile la prima vedere.

Filmul este suprins de reverberatii de geniu, prin anumite locuri paleta de sentimente umane este complesitoare, Lars Von Trier aducand in atentia publicului elemente neverosimile care sunt inradacinate in subconstient, dar care rareori evadeaza mai departe de elucubratiile noastre nocturne. Cu toate acestea fimul esueaza. Isi doreste sa realizeze prea mult cu prea putine consumabile. Umanul este finit, el neputand a fi transmitatorul tuturor elementelor posibile, doar a catorva; este necesar de o paleta umana mult mai vasta pentru a aduce in prim plan toate calitatile emotionale, deviante sau nu.

Per total filmul reuseste sa creeze aceea atmosfera confuza care vorbeste prin diferite forme fiecaruia dintre noi, aduce un aport de comfort viselor de care ne este rusine prin traspunerea lor, violenta, pe ecran. Astfel, vazandu-ne fanteziile expuse, devenim mai intimi si avem o mai mare convingere in propriul eu prin multitonalitatea care, in cor, ne exprima spaimele. Un balans extrem de bine proportinat intre dorinta reprimata si defulare.

Probabil cel mai bine controlat element al filmului este cel al fluiditatii, impartirea filmului in doua parti creeaza senzatia de continuitate, la fel functioneaza si trecerea de la personajul tanar al povestirii la personajul principal. Coloana sonora a filmului este foarte bine aleasa si ofera un mare plus calitatii vizuale. Aceste elemente, impreuna cu un scenariu extrem de bine scris, fac din Nymphomaniac un film independent de neratat.

Carte: The Missionary Position. Mother Teresa in theory and practice

O carte cu tenta polemica despre Maica Tereza pare de la bun inceput un proiect esuat, nimeni nu se va gandi de 2 ori ca o femeie care este faimoasa pe tot globul poate fi acuzata de orice infara de a fi o persoana de o calitate morala ireprosabila. Dar Hitchens o face, o ataca dur si cu argumente fara a-i pasa de repercusioni sau de cum sfera publica va reactiona.

Odata trecut de indoiala ca lucrarea ar putea fi scrisa doar pentru efectul de scandal si/sau umoristic desperi ca lucrurile mentionate sunt serioase si extrem de bine documentate. De la a accepta bani de la diversi dictatori care astazi sunt cunoscuti ca fiind criminali, de la a-si aroga o imagine de sfanta care nu o reprezinta in niciun fel, de la a actiona intr-un mod indoielnic si a promova ideea cum ca anticonceptionalele sunt echivalentul crimei; lucrurile incep sa se schimbe si modul in care o privim pe aceasta femeie sufera unele modificari serioase.

Maica Tereza, dupa cum spune si Hitchens, nu a fost prietena suferinzilor ci a suferintei. Ea a trait intr-un mod in care a adulmecat cat mai multa faima, cat mai multa stima si cat mai multa expunere; toate facand parte din planul ei de a crea un ordin de maici care sa-i poarte numele si astfel sa revulutioneze istoria, doar ca nu intr-un mod crestinesc, ci doar economic si suficient de puternic cat sa influenteze diversi oameni politici sa adere la cauza ei, si intrisec, la planul ei.

Faptul ca o persoana este diferita fata de persoana pe care perceptia publica o arata a fi nu este o noutate, campanii de PR se fac in fiecare zi si cu tot mai mare succes. Dar atunci cand vorbim despre o persoana a carei reputatie o depaseste, o persoana care a luat premul Nobel pentru pace, lucrurile devin un pic mai interesante. De la maicuta smerita la celebritatea care isi oferea propria imagine unor tirani, la femeia care desconsidera alte femei aflate in situatii critice de a fi legate de casa si obidite de societate si barbati, la o calugarita care s-a lepadat de bunurile materiale dar conducea campanii imense de a strage fonduri pentru saraci pe care nu le folosea niciodata si pe care nici azi nu li se mai da de urma, la sfanta care a scris o scrisoare unui judecator sa aiba mila fata de un om care a furat milioane de la oameni care au avut incredere in el; nemernicia nu cunoaste limite.

Carte: Life & Times of Michael K.

Scrisa pe mai multe planuri, unul al singuratatii interioare si unul al peisajului istoric al Africii de Sud, romanul lui Coetzee surprinde printr-o voce extrem de puternica chinurile interioare ale sufletului uman, al lui Michael K. in detaliu.

Realismul prezentat in roman este extrem de crud si lipsit de mila, viata personajului nu este crutata de nimic, el primeste palma dupa palma fara a avea un moment de respiro, un chin nesfarsit intr-o lume de hazard care refuza sa ofere o clipa de liniste. Michael K. este o drama pe care multi o resimtim, dar foarte putini o experimentam, doar o parte din noi suntem trasi in in haosul unei lumi pe care nu mai avem nicio putere sa o controlam. Lipsa moralitatii este desavarsita, ideea de compasiune este stearsa definitiv.

Ca o umbra, in permanenta salasluieste o mica urma de speranta, prea indepartata si prea lipsita de sens, dar care ofera puterea necesara de a continua, de a merge mai departe intr-o lume care te omoara putin cate putin. Speranta este omniprezenta dar ea nu se prezinta niciodata, nu se manifesta nici cand personajul este la limita subzistentei. Speranta functioneaza pe baza credintei, dar una falsa, care te consuma in loc sa te elibereze.

Dacian