Carte: Punctul Omega

By | Cărți | No Comments

La prima vedere nu pare un roman interesant, chiar deloc. Pare anost și fără speranță – două povești fără substanță care se unesc într-un mod simplist. Noroc că e scurt, dar și aia e o problemă – povestea nu are timp să se dezvolte, rămâi la sfârșit cu o narațiune neterminată.

Cu toate acestea romanul are ceva de zis, și o zice chiar de la început când povestește despre instalația artistică creată de Douglas Gordon numită 24 Hour Psycho – filmul Psycho regizat de Alfred Hitchcock făcut să dureze 24 de ore – cadre încetinite care te fac să absorbi povestea într-un cu totul alt mod. Read More

Carte: Fiarele n-au patrie

By | Cărți | No Comments

Când mă gândesc la război de obicei îmi vin în minte imagini cu cel de-al doilea război mondial, sau războiul din Irak pe care l-am vazut și eu la televizor. Cel mai des probabil mă gândesc la filme precum Saving Private Ryan sau Full Metal Jacket. Dar toate gândurile mele merg in aceeasi directie: bărbati, pregătiți mai mult sau mai puțin, uniforme și un adversar real – o țintă clară.

Fiarele n-au patrie schimbă acest lucru: vorbim de copii luați de pe stradă sau de lângă familii și obligați, cu riscul pierderii vieții, de un comandant rebel să omoare cetățenii aceleiași țări. Nu au uniforme, de multe ori nu au nici arme, și nici o țintă clară – merg din sat în sat să omoare și să gasească mâncare.

Ticăloșenia umană poate lua multe forme, iar în vremuri de război cele mai odioase gânduri și atitudini se arată. Romanul nu cruță nimic – copii care văd cum parinții lor sunt asasinați. abuz sexual și, mai ales, gândurile neîncetate care îi macinăștiu că nu e bine că omoară, dar nu văd altă posibilitate; se roagă ca războiul să înceteze și să ducă o viață liniștită – vor să devină doctori sau ingineri, și astfel să aducă un beneficiu oamenilor din jur și să fie iertați de crimele pe care au fost nevoiți să le comite.

Deși e un roman de debut are toate calitățile unui roman serios, scris cu intenție și lucrat intens la a crea o lume verosimilă care poate absorbi citititorul – povestea e scurtă dar plină de motive care dăinuie destul de mult după ce ai citit ultima pagină.

Film: Silence

By | Filme | No Comments

Filmul respectă aproape la perfecție romanul, libertățile pe care și le asumă sunt neglijabile: ce e scos nu schimbă cu nimic mesajul inițial iar ce e extra se pliază foarte bine pe subiect, aducându-l cu adevarat în formă cinematografică.

Ce m-a surprins cu adevărat a fost faptul că torturile menționate în carte au fost parcă mai domoale, pe când în film erau duse un pic mai departe – dar probabil asta are de a face cu faptul că o voce interioară trebuie schimbată cu un element vizual, iar durerea este probabil unul din elementele care trebuiesc duse într-un cadru mai extrem pentru a reuși să stârnească aceleași emoții.

Pasul este lent, filmul durează peste 2 ore și 40 de minute, pentru a oferi spectatorului o metamorfoză completă – de la habotnicie fățișă la resemnare și, spre sfârșit, la rezistență silențioasă. Este cu adevărat remarcabil că Martin Scorsese a reușit să transpună într-un film o trecere a timpului credibilă, care reșește să arate cum o personalitate poate fi modelată în timp și cum idealismele tinereții pot fi depaășite de anumite evenimente și de trecerea timpului în general.

Au fost câteva elemente care nu cred că au fost foarte reușite: vocea lui Iisus (atât de absentă în roman, de unde și titlul) și replica preotului Ferreira în care îi explică lui Gonzalez că și Iisus s-ar fi apostaziat pentru a salva pe credincioșii săi – lucru complet neadevărat, Iisus probabil i-ar fi îmbărbătat să treacă cu “demnitate” peste suferință promițându-le viață eternă în dreapta Tatălui (ca în cazul crucificatului de langă el). Deși aceste elemente puteau fi adăugate cu un scop care mie îmi scapă, având in vedere modul în care credința este prezentată și faptul că Biserica Catolică s-a implicat în pregătirea actorilor, tind să cred că au fost decizii greșite.

Per total filmul oferă o ecranizare decentă, interpretarea este bună, iar cinematografia este extraordinară – aumite cadre te țintuiesc în loc cu mirajul lor. Din cauza pasului și a duratei, ca să nu mai menționez de acțiunea în sine, filmul nu a prins la public și va ramâne considerat un film bun, dar neremarcabil.

Carte: Tăcere

By | Cărți | No Comments

Una din cele mai importante lecții offerte de literatură sunt acele momente când o anumită bucățică uitată de istorie este readusă în atenția publicului larg, când redescoperim anumite episoade marcante ale istoriei în cărticele pe care nu de multe ori le ignorăm până când un anumit eveniment, cum ar fi un film, ni le aduc in față și ne oferă șansa de a le retrăi și asimila.

Este cazul de față cu romanul Tăcere – o carte cu un număr modest de cititori care a fost readusă în prim plan îndeosebi de recenta ecranizare a acesteia de către Martin Scorsese, un proiect pe care l-a derulat pe parcursul mai multor ani, dar care doar recent a fost preluat de mass-media.

Jumătate scris in stil spistolar si jumătate in narațiune la persoana a 3-a, romanul ilustrează experiența misionară a preotului Rodriguez în anul 1639 în Japonia pentru a da de urma mentorului său, preotul Ferreira, și soarta japonezilor creștinați de acesta care sunt persecutați de noii conducători japonezi.

Romanul oferă o viziune destul de violentă a experiențelor călugărilor misionari catolici și a japonezilor creștinizați de ei, mai ales prin prisma personajului principal, preotul Rodriguez. Prin vocea lui trăim o experiență, subiectivă desigur, sumbră și dezolantă a ceea ce înseamnă să vrei să trăiești în modul în care ți-ai propus într-o lume căreia nu-i pasă de preferințele tale personale, unde doar legea, haotică si opresivă, dictează toate aspectele vieții publice și personale.

Torturile și suferințele sunt tratate cu mult bun simț, probabil și pentru că sunt relatate de un preot cu adevărat pios, dar și pentru efectul cu mult sporit al indignării cititorui în aceasta formă. Efectul rezultat este exact ce autorul dorește – printr-o încheiere de fază extrem de liniștită oripilarea cititorului este garantată, o metodă excelentă de a crea o atmosferă de contemplație și reflectare a unui episod istoric atât de relevant în secolul XX.

Adevăratul mesaj al romanului este, însă, de ordin religios: de ce credem cu atâta tărie într-un Dumnezeu care tace in fața suferințelor celor care cred în el și, pe deasupra, deși este atotputernic, preferă să sufere lăngă ei în loc de a riposta?

Carte: Spovedania unui preot ateu

By | Cărți | No Comments

Majoritatea cărților despre religie, în special despre religia ortodoxă, sunt extrem de serioase și greoaie. De la lucrările de specialitate la critici aduse dogmei și practicii, cum ar fi Spovedanie la Tanacu, subiectul este tratat cu multă seriozitate și îi lipsesc orice fel de farmec și, mai ales, de umor. Cumva, totul in literatura Română legat de subiect s-a accentuat pe latura sobrului ca și cum de la sine înțeles este un subiect care merită respect.

Exact acest subiest este ce se vrea nou în această cărțulie de câteva pagini care, prin ochii unui preot, ne oferă o versiune umoristică a sferei religioase din țara noastră, într-un fel se vrea ca tot ce ne trece prin minte când ne gândim la preoți sa fie adus în cercul umorului românesc al hazului de necaz. Un preot care își ironizează enoriașii pentru modul în care se mint pe sine despre cum se văd pe ei înșiși, dar și pe oamenii din jurul lor. Despre cum pioșenia este o legendă tristă care nu se mai regasește decât in mitologia noastră de popor declarat, dar niciodată practicant, creștin.

Umorul se revarsă într-un mod grobian, îmi aduce aminte de umorul celor de la Vacanța Mare de prin anii 90 – acel umor atât de carecteristic nouă încât îl simțim ca pe o a doua natură. Bășcălia funcționează de minune în poveste, nu de puține ori m-am oprit pentru că aveam deja lacrimi în ochi și aveam nevoie de un respiro pentru a putea continua povestea. Dar, bineînțeles, când povestirea se întoarce pentru a reflecta viața povestitorului, totul ia din nou un ton de seriozitate si gravitate. Povestea se cam ramolește și nu își mai revine deloc.

În teorie cartea se vrea un argument pentru ateism – ironizănd credințele stupide atât de numeroase în spațiul ortodox și atât de adesea inundat de varii obiceiuri și tradiții împrumutate și inventate. Bătaia de joc asupra oamenilor simpli care au o oarecare credință, mai ales din cauza faptului ca nu au avut niciodată o alternativă și care au fost dintotdeauna o masă extrem de vulnerabilă si ușor manevrabilă, reprezintă dualitatea personajului care se vede deasupra celorlalți doar prin faptul că a avut acces și la o altă realitate. Partea de introspecție a autorului este oglindită, bineințeles, ca un model de urmat – ideea de control în fața haosului postmodern, unde necazurile și boala pot fi declașatoare de anumite tulburări mintale, este considerată superioară celor care preferă să se arunce în pioșenie si credință.

Deși este un început pentru un nou val de literatură, Spovedania unui preot ateu, este un eșec atât literar cât și de bun gust – superioritatea celor care și-au dat seama că suntem singuri și fară ajutor asupra celor cărora încă mai păstrează o urmă de reflecție spirituală este nulă si lipsită de orice fel de dovadă, dar asta nu va împiedeca publicul de a se bucura de bășcălia atât de rîvnită si admirată de intelectualii de carton.

Film: Câini

By | Filme | No Comments

Ceea ce trebuia să fie doar un film obișnuit într-o seară plicticoasă a devenit o întreagă experiență cinematografică românească – un film original, care reușește extrem de bine să facă ceea ce își propune și care, cumva, evită toate clișeele unui thriller și se înconjoară de un aer plin de maturitate și suspans veritabil. La fiecare pas te face să te gândești la ceea ce urmează – totul este imprevizibil și nici măcar la final nu rămâne în tiparele obișnuite ci, lăsând totul in aer, oferă o experiență cum nici măcar filmele de renume nu îți oferă.

Scenariul aduce aminte de Cormac McCarthy și o oarecare notă de Vestul Sălbatic – atmosferă dezolantă și violență pură trecută printr-un filtru regizoral complex care îți oferă exact imaginea pe care și-o dorește – totul pare gândit până la cel mai mic detaliu, dar care nu te îngrădește, ci te lasă să te crezi liber.

Dragoș Bucur, deși omniprezent în mai toate filmele romănești, reușește de fiecare dată să fie original și să intre în caracter într-un mod verosimil – orice rol își propune îl însușește și-l transpune veritabil pe peliculă – nu ai niciun dubiu că actorul de pe ecran e altcineva decât personajul din film.

Un film reușit, spontan, care nu doar că oferă ceva nou pentru cinematografia românească, ci oferă ceva nou pentru cinema în general – unii il vor considera foarte bun, iar alții dezamăgitor – dar tocmai prin asta își arată valoarea, prin unicitatea sa.

Carte: Scrisoare către tata

By | Cărți | No Comments

L-am descoperit pe Kafka în facultate când am citit pentru prima oară Metamorfoza – cred, dacă mai țin bine minte, că mi s-a părut un pic plictisitor – erau alți autori care mi-au atras atenția mai mult, Kafka era mult prea anost pentru puștanul student la litere care credea că le știe pe toate. Au urmat America și Procesul care, din nou, nu mi-au atras atenția prea mult – erau interesante, dar parcă mai puțin pe langă ce citeam la vremea respectivă – Rushdie, Marquez și ceilalți postmoderni mi-erau mai dragi decât simplii moderni precum Thomas Mann și Franz Kafka.

Lucrurile s-au schimbat cu Colonia Penitenciară – vroiam ceva scurt care să mă țină ocupat o seară, nimic spectaculos, dar am rămas absolut uimit de poveste. O claritate ireproșabilă, o voce puternică și neagră care m-a făcut să-mi ies din starea de cititor plictisit – am citit-o cu nesaț.

Despre Scrisoare către tata am auzit tot in facultate, la un curs de literatură comparată ținut de Adriana Babeți, și țin minte ca mi-a atras atenția, doar că, din nou, ideile de atunci m-au dus spre alte lecturi și am uitat complet de scrisoarea celebră care ne-a fost atât de recomandată de profesori. Am redescoperit-o când s-a retipărit la Humanitas și am avut-o în mână – curiozitatea de atunci s-a redeclanșat. Mi s-a părut scurtă pentru o carte, dar lungă pentru o scrisoare – un alt motiv care m-a făcut să vreau sa o citesc imediat – oare ce va putea un fiu să îi spună tatălui? Suficient de multe aparent, dar oare va fi la fel de tranșantă precum Colonia Penintenciară?

Citind-o l-am redescoperit pe Kafka – după ce am citit Colonia Penitenciară am citit din nou Procesul și l-am văzut cu totul alți ochi – vocea inconfundabilă era acolo, doar că acum nu mai mergea spre absurd, ci vorbea însuși de el și familia lui – dintr-o dată am devenit spectator la un realism deloc imaginar, un realism, daca mi se va ierta, real.

Angoasa autorului e aproape perceptibilă – îi auzi durerea prin tonul vocii ce ți se rulează prin minte, devine un condamnat aflat pe patul de moarte – doar că unul care durează toată viața și nu doar câteva momente de agonie. O durere sur care l-a ros o viață întreagă – slabul fiu al tatălui puternic – acela ce nu va putea niciodata să se compare, cel căruia aripile i-au fost taiate și e forțat să nu se aventureze niciodată către soare.

Scrisoarea poate fi privită prin o mulțime de unghiuri, care de care mai interesante, dar una ramâne clară: aceea a anxietății și depresiei – a așteptării unui raspuns din partea tatălui și a stării de inferioritate care îl face să se simtă nedemn – nimic nu e un spectru mai puternic în mintea autorului. Scrisoarea insăși este dată mamei, autorul nu și-a gasit curajul să i-o inmâneze personal tatălui, iar ea nu i-o va da niciodată – marea reușită în a-și face chinuita voce auzită nu ajunge la destinatar, ne ramâne doar nouă, posteriorității, ca document al motivului din spatele celor mai importante lucrări ale literaturii moderne.

Carte: Stalin

By | Cărți | One Comment

Marele monstru din est nu ne vine in minte foarte des, desi poate mai des decat ar trebui; trebuie sa traim cu ideea ca in lume exista oameni care ii seamana, care ii copiaza ideile si transforma lumea intr-un infern. O carte despre Stalin e necesara, trebuie investigata viata sa pentru a invata de unde a provenit si daca a exista ceva care l-a transformat in bestia care a fost, si daca da sa o putem elimina ca sa nu mai poata contagia si pe altii.

Prin paginile lui Paul Johnson aflam o sumedenie de lucruri despre Stalin, cum ca ii era teama sa plece in afara teritoriului URSS, sau ca a avut o vocatie teologica in tinerete, renegata la maturitate pentru a intra in gratiile partidului comunist care avea o directie  atee. Personajul Stalin a fost complex, multe mici detalii l-au marcat si i-au dictat comportamentul pe care astazi il cunoastem, dar la radacina el a ramas mereu la fel: nemilos si bolnav dupa putere.

Biografia e scrisa succint, fara prea multe detalii, destul de subiectiva, dar care aduce niste informatii despre Stalin care poate ne-au scapat la lectiile de istorie, are un iz de reamintire si reuseste sa aduca in prim plan exact lucrurile pe care ar trebui sa le depistam astazi si la alti conducatori pentru a nu le oferi aceleasi unelte de a deveni ceva de care nu mai putem scapa si care ne va urmari pentru tot restul vietii.

Carte: Flowers for Algernon

By | Cărți | One Comment

Scris intr-un mod simplu si direct, dar pastrandu-si anumite elemente de stilistica mai putin intalnite care ofera un plus de claritate, romanul este extrem de puternic in elaborarea naratiei si evoca sentimente profunde fata de umanitate si viitorul ei.

Desi se doreste a face parte mai mult din sfera literaturii stiintifico-fantastice,  romanul aduce in discutie o sumedenie de dileme morale pe care le dezbate (unilateral!) pentru a propulsa viziunea autorului despre timpurile ce vor veni si modul in care le vom outea face fata.

Nu totul este foarte bine pus la punct in roman, ideile sunt supra explicate, nelasand nici macar o farama de imaginatie de patrunda; totul este explicat. Daniel Keyes picteaza un tablou in care doar el este creatorul, nimeni nu are voie sa interpreteze diferit viziunea sa.

Per total romanul este genul de lectura scurta si usoara, cu o actiune liniara si interesanta, care ofera o serie de dileme morale care sa tina autorul prins in naratiune si care sa ii ofere o serie de intrebari la care sa raspunda dupa ce lectura s-a sfarsit.

 

Carte: Tigrul Alb

By | Cărți | One Comment

Printr-o serie de scrisori trimise prim-ministrului Chinei, care se pregateste sa faca o vizita in India, personajul principal al romanului isi povesteste viata, ajunsa acum intr-un punct de avengura, si, in acelasi timp, picteaza portretul Indiei moderne, o tara ajunsa intr-un punct de bogatie si reforma, dar care isi pastreaza vechiile traditii, imbinanad noul si vechiul intr-un dans pasionant, dar, in cele din urma, trist.

Balram Halwai se naste intr-o familie saraca, retras de la scoala pentru a se duce la munca, stergand mese, pentru a castiga un venit, visand la un post de sofer – nivelul maxim pe scara sociala pe care el si-l poate imagina. Odata ajuns in pozitia mult dorita un sir de aventuri ni se desfasoara in fata ochiilor aratandu-ne viata in India de zi cu zi, o lume a celor bogati si corupti, o lume a oamenilor care au gasit o noua oportunitate prin centrele de call center noi deschise in marile orase, dar si viata celor saraci, needucati, care nu pot scapa de casta din care fac parte si soarta nefericita ce le-a fost data.

Desi Balram in final scapa de saracie si ajunge un interprinzator de succes, modul in care a ajuns aici este unul nefericit, autorul oferindu-ne o pilda trista: nu exista prea multe moduri de a scapa de saracia din care societatea te-a bagat, iar una din metode este, probabil, cel putin nedezirabila.