Category

Cărți

Carte: Este Dumnezeu Matematician?

By | Cărți | No Comments

Într-o lume hipertehnologizată care se află într-un flux continuu de dezvoltare nu ne-au mai rămas multe portiţe de ieşire atunci cînd e vorba de credinţă; fie alegem varianta bisericii şi a sfinţilor care au făcut-o ceea ce este, fie mergem pe mîna ştiinţei şi a oamenilor care de-a lungul timpului au dezvoltat teoriile care astăzi ne explică aproape tot despre lumea înconjurătoare.
Dacă despre sfinţi şi despre operele lor, care se leagă una de cealaltă într-o frumoasă istorie a credinţei, s-au consacrat tomuri întregi, iată că despre oamenii de ştiinţă care au dezvoltat un limbaj şi o terminologie specifică, care au ajutat omenirea să inţeleagă mai bine toate procesele pe care le intampină în natură şi nu numai, nu s-au scris decît cateva carţulii, multe dintre ele într-un limbaj stufos şi neaccesibil publicului larg. Dar Mario Livio, profesor emerit, schimbă acest lucru prin Este Dumnezeu Matematician?
Într-o carte de dimensiuni medii, Mario Livio relatează viaţa oamenilor de ştiinţă şi, în acelaşi timp, ne explică teoriile lor într-un mod în care pînă şi un filolog le-ar înţelege. Scrisă într-un limbaj plăcut care nu plictiseşte, cartea ne poartă pe umerii titanilor din toate timpurile: Pitagora, Aristotel, Newton, Galilei, Bolyai, Einstein şi mulţi alţii, oameni care şi-au dedicat timpul şi energia unui fenomen pe care prea puţini sunt dispuşi să-l descopere: Matematica. Urmînd un fir logic, Livio ne descifrează enigmele istoriei matematicii şi ne prezintă oamenii care au facut sacrificii enorme (unii şi-au pierdut viaţa pentru teoriile lor) pentru a aduce la suprafaţă teoriile care ne-au scos din întuneric.

Read More

Carte: Joseph Anton

By | Cărți | No Comments

Printr-o mișcare de-a dreptul impresionantă, Salman Rushdie se expune pe foaie așa cum nu a mai facut-o niciodată: o carte de memorii. În Joseph Anton el se reprezintă pe sine, vorbind despre o viață care a fost mult prea crudă cu el, dar pe care a trait-o cu, mai mult sau mai puțin, stoicism. Încercînd sa rămînă obiectiv, detașîndu-se de sine (printr-o minunată persoană a 3-a) ne povestește viața omului care a luptat pentru existență și dreptul la liberă exprimare.

Nu sîntem cruțați de nimic: aflăm despre cum a fost la școală (departe de familie și țara natală); despre viața de copywriter (Naughty, but nice!); cum a început aventura literară; cum a fost condamnat la moarte și a fost nevoit să stea ascuns și să sufere în tăcere în timp ce alții zbierau din toti plămînii la televizor cerînd moartea sa; despre cum și-a cunoscut, iar apoi divorțat, soțiile; despre cei doi copii ai săi și, în același timp, despre toți oamenii minunați care i-au fost alături cu o vorbă bună, un articol favorabil sau o casă conspitativă atunci cînd a avut nevoie. Îi trăim viaţa, gîndurile, dragostea, tragedia, durerea, frica, coşmarurile!

Sîntem obișnuiți ca Sir Salman Rushdie să ne spună basme moderne, pentru adulți dar şi pentru copiii din noi, pline de aventură și umor, dar nu am fi crezut că însuși viața marelui scriitor a fost un basm, poate prea modern, o parabolă tristă, dar cu un final, sperăm, fericit.

Read More

Carte: Si caii se impusca, nu-i asa?

By | Cărți | No Comments

Considerat primul roman american existentialist, cartea lui Horace McCoy evoca sentimente puternice in cititor prin folosirea unui scenariu care ofera o imagine a unei Americi in ruine, a unei societati care este in pragul colapsului si, astfel, atrage oamenii obisnuiti dupa ea.

Doar ideea unui concurs epuizant si stupid in care concurentii sunt afisati in fata spectatorilor ca niste animale care se afla acolo doar pentru amuzamentul maselor, fara a lua in considerare nici macar o secunda faptul ca si ei sunt niste fiinte, niste oameni cu sentimente si nevoi. Ideea de exploatare a omului printr-un astfel de mijloc denota o dezumanizare profunda in care persoana nu mai conteaza in sine, ci conteaza doar cat poate sa produca. Un mod foarte materialist si rece de a privi o persoana, mai ales in timpul unei ere in care insasi supravietuirea devenea un chin greu de suportat.

Dar, pana la urma, despre asta este vorba in roman, despre cat ne costa supravietuirea. Nu doar cea materiala ci si cea spirituala. cat de tare sufleteste trebuie sa fii pentru a supravietui intr-o astfel de societate. Iar daca o persoana nu este capabila sa treaca prin aceste incercari, este moral sa o scutim de corvoada vietii? Si nu ma refer la a aplica alte reguli pentru acea persoana, ci ma refer la a-i lua viata ca ea sa nu se mai fie nevoita sa se chinuie. Adica, atunci cand un cal isi rupe piciorul dispunem de umanitatea necesara sa il scutim de durere si sa ii curmam viata, iar daca un animal merita o astfel de mila, un om de ce nu ar merita cel putin acelasi lucru?

Ideea de a lua viata unui om ca un act de binefacere exista de mult timp si este la fel de controversata astazi precum acum cateva secole, pur si simplu nu suntem capabili sa ajungem la concluzia ca o persoana nu poate si nici nu mai vrea sa traiasca (daca e sa vorbim despre existentialism, nu putem sa ignoram si perspectiva lui Camus). Horace McCoy ne pune in fata faptului implinit, viata a fost deja luata, iar noi nu putem sa facem altceva decat sa judecam. Dar pentru a judeca e nevoie sa auzim povestea, dar asta nu e un lucru usor, autorul ne asigura de asta.

Eutanasierea a fost un subiect destul de dezbatut in literatura si in film in ultima vreme, Ian McEwan a vorbit despre asta in Amsterdam iar Al Pacino in You don’t know Jack chiar ne ofera o perspectiva umana a omului care a incercast din rasputeri sa legalizeze aceasta practica si a mers la niveluri extreme pentru a demonstra necesitatea unei astfel de practici. Desi romanul nici nu vorbeste de un personaj la fel de erudit si hotarat precum Jack Kevorkian tot ofera o ambianta sumbra si reuseste sa te puna pe ganduri. Faptul ca putem sa dam noi sentinta nu este deloc un dar ci este una din cele mai mari incercari prin care trebuie sa trecem, iar rezultatul s-ar putea sa nu fie cel pe care il asteptam.

Sentimentul unui sfarsit

By | Cărți | No Comments

A început frumos: o poveste tipic britanică care părea înrădăcinată în acel aspect rural atât de predictibil și de idilic. Dar nu avea să se rezume la o relatare despre o țară de la care, parcă, nu ne mai așteptăm la prea multe, ci o istorie care te lasă pe gânduri mult timp după ce ai lăsat-o din mână.

Este istoria unei prietenii cu inceput, mijloc și… deși aș vrea să spun că are și un sfârșit, nu pot. Nu are un sfârșit, decât dacă vrem noi să ne imaginăm unul, și ar fi păcat să facem una ca asta. Sfârșitul nu e decât un sentiment pe care autorul nu ne lasă să îl simțim, nu cu adevărat. Dar nu e atât de ușor! Nu putem să stăpânim ideea până la capăt pentru că apare îndoiala: dar dacă? O carte al cărei final este cu adevărat un sentiment care te sfâșie, care te sfârșește.

Tinerețea, iubirea, filozofia, moartea. Toate sunt parte din aceasta viață care este transpusă atât de ușor din realitate în paginile unei cărți mult prea scurte pentru povara pe care trebuie să o poarte. Autorul nu ne scutește de rușinea omului ajuns la bătrânețe care este nevoit să privească inapoi la greșelile pe care le-a făcut în tinerețe. Copilăria, adolescența și maturitatea sunt incercări greu de îndurat și, inevitabil, fiecare lasă urme adânci care dăinuie. Nu poți să te separi de propria iubire, propriile prietenii, propria-ți viață. O carte care rasună, indiferent de generație.

Read More

Carte: Factotum

By | Cărți | No Comments

Daca in romanul Femei se prezentau rand pe rand femeile care au facut parte din viata autorului Charles Bukowski, in Factotum ne sunt prezentate in aceeasi masura locurile de munca ale celebrului autor.
In stilul caracteristic, miserupist si original, Bukowski ne prezinta viata lui din perspectiva locurilor in care a lucrat si lucrurile pe care le-a avut de infruntat pana sa i se publice prima povestire si sa devina autor in toata regula. Nu a fost o viata usoara si nu putine lucruri a avut de infruntat pentru a ajunge ceea ce dorea sa fie (si nici ceea ce a dorit sa fie nu i-a facut viata mai usoara). Cu toate astea nu a cedat, cel putin nu a cedat in sensul adevarat al cuvantului. A schimbat o puzderie de joburi si femei, locuri in care a stat si orase in care a locuit, cu toate acestea nu s-a schimbat. A ramas acelasi personaj nonconformist si original care a avut propria sa filosofie a vietii si s-a tinut dupa ea. Daca a fost o filosofie buna sau nu, asta nu e pentru mine sa raspund dar, cu siguranta, pot spune ca a reusit din aceasta filosofie si aceste patanii ale sale sa creeze o literatura minunata. Poata nu una tipica care sa ii aduca succesul si recunoasterea meritata, dar cu siguranta una care l-a facut sa continue, una care i-a oferit ceva in schimbul muncii sale de a ramane la fel, una care i-a permis ca adoarma linistit noaptea si sa ii ingaduie sa se uite in oglinda dimineata fara sa isi reproseze nimic. Fie ca il privim ca pe un ratat sau pe un om cu adevarat remarcabil, Charles Bukowski ramane unul dintre cei mai reprezentativi scriitori au undergroundului american.

Carte: Disgrace

By | Cărți | No Comments

Am descoperit romanul din intamplare, mai intai l-am vazut la o prietena iar apoi la o taraba de carti. L-am cumparat si am sarit sa-l citesc. Nu aveam de unde sa stiu peste ce voi da, nu stiam cine e autorul si nici nu auzisem despre ce e vorba in roman. Descoperirea a fost uimitoare si coplesitoare. In 200 de pagini am regasit o poveste mai cuprinzatoare decat Fratii Karamazov, un limbaj extraordinar si atat de multe dileme ca nici nu as putea sa le enumar.
Povestea unui profesor universitar din Africa de Sud post-apartheid care seduce o tanara studenta (mai mult sau mai putin precum in Animal pe moarte) iar cand fapta se afla, el hotaraste sa nu se apere in fata acuzatiilor si sa-si accepte soarta, aceea de a fi dat afara din invatamant, din locul pe care l-a slujit cu indarjire, de a fi luat din fata studentilor sai pe care ii invata cu drag viata si operelor marilor poeti romantici englezi.
Aflandu-se in aceasta situatie, el hotaraste sa mearga in vizita la fiica sa: o lesbiana care traieste singura in partea rurala a Africii de Sud, crescand flori pe terenul ei; flori din care isi castiga existenta, vanzandu-le la piata. Aici, David Lurie afla o alta fata a vietii, una care ii este necunoscuta. Nu il mai poate folosi pe Byron pe post de protector. Nu mai are partea de viata protejata a sistemului universitar, ci este aruncat direct in viata cruda si nemiloasa, grea si coplesitoare. Hotarat sa petreaca timpul cu fiica sa, se ofera voluntar la clinica veterinara din sat, ajutand la eutanasierea cainilor.
In timpul vizitei sale acolo se intampla o nenorocire: fiica sa este violata de 3 negri si ramane insarcinata in urma violului, lucru pe care ea il accepta fara sa schiteze prea multe emotii si sentimente. Frustrarea lui David in momentul in care realizeaza ca totul este peste puterea lui creste semnificativ si hotaraste sa se intoarca din nou la viata sa din Cape Town. In oras el realizeaza ca evenimentele din viata lui au un scop iar el nu trebuie sa fuga, sa renunte, sa cedeze; el trebuie sa persevereze la fel ca oamenii pe care i-a vazut, chiar daca nu exista nicio recompensa pentru suferintele pe care trebuie sa le indure. David se intoarce in mediul rural, isi reia activitatea ca ajutor in eutanasierea caninilor si isi gaseste propriul loc, oferindu-i fiicei sale spatiul si independenta necesara fara a se departa de ea.
Plin de dileme care de care mai complexe: criza varstei mijlocii, sexualitate, rasism, homosexualitate, ateism, drepturile animalelor, Africa de Sud post-apartheid; romanul se incadreaza ca fiind unul din cele mai importante lucrari de fictiune a ultimei generatii. Stilul si tonul nemilos care ofera o senzatie de raceala absoluta, de parca autorul ar fi total lipsit de emotii legate de personajele sale, sunt doar unul din multele tehnici de a oferi cititorului o alta senzatie: mai produnda, mai clara, mai aproape de adevar. Fara melodramatism, fara subiectivism si lobby, romanul cucereste prin claritate si forta. O experienta unica si incantatoare!

Carte: Numele Trandafirului

By | Cărți | One Comment

Cand vorbim despre primul roman al lui Umberto Eco nu putem sa nu observam ca e, probabil, unul din cele mai mari best seller-uri din literatura postmoderna. Priza sa la cititorul de rand cat si la criticul literar a depasit orice imaginatie posibila. Nu glumesc, e un mega roman ce a starnit un interes greu de explicat si, mai ales, greu de mentinut, dar a reusit.
Actiunea se petrece intr-o manastire italiana in sec. XIV unde o serie de crime au loc. Anumiti calugari sunt ucisi in ceea ce pare un act ritualic, demonic. Fiind prezent in zona pentru a lua parte la o intrunire intre calugari, William din Baskerville (un calugar cu un extraordinar simt al deductiei, care preia o buna parte din caracteristicile celuilalt mare detectiv din Baskerville: Sherlock Holmes) este rugat sa inceapa o investigatie in abatie pentru a elucida misterul inainte de asa-zisa intrunire.
Plin de jocuri si ghicitori, romanul este minutios contruit pentru a oferi cititorului o senzatie unica, iar faptul ca, de cele mai multe ori, actiunea este lasata deschisa si poate fi continuata de insusi cititor ofera o perspectiva extraordinara asupra actiunii. Eco, in infinita lui maiestrie, foloseste o gama larga de tehnici narative si personaje ca sa ofere un spectru complex si compact care, la randul lor, ofera o veridicitate actiunii romanului. Multe din personaje sunt persoane reale, cu mici modificari pentru a-si intra in rolul fictiv mai natural, si sunt prezentate sub forma caracteristicilor lor reale. Prin prisma romanului ajungem sa cunoastem volumul imens al inteligentei autorului, parcurgand o suma de opere si personalitati.
Intr-o atmosfera sumbra de abatie benidictina regasim pasaje si opere pierdute, autori si personalitati azvarliti in abisul uitarii care inca mai au ceva de zis. Eco invie probleme si dileme majore in societatea antica si contemporana printr-un stil nu mai putin decat magnific. Modul in care isi foloseste principala sa arma, semiotica, nu poate fi descris decat prin opera de arta.
Desi stilul si actiunea sunt ireprosabile pot sa atrag atentia asupra unor mici defecte, mai ales din punct de vedere al traducerii si editarii. Daca cititi versiunea in romana veti avea surpriza neplacuta de a constata ca traducatorul nu a tradus citatele din latina, lucru facut intentionat pentru ca, se scuza el insusi, nu ar fi avut relevanta deoarece sensul lor se gaseste in paragrafele de dinainte sau de dupa citat. Nu sunt de acord si consider ca s-a pierdut foarte mult prin acest lucru. Desi am terminat Latina , am avut mari probleme in descifrarea anumitor pasaje. Daca e sa mai adaug ca unele sunt din Toma din Aquino sau Sf. Augustin atunci chiar putem spune ca s-a facut o eroare majora la traducere; aceste pasaje trebuie traduse si interpretate corect pentru ca ele sunt niste vorbe de o importanta vitala atat pentru intelegerea religiei, la care se face referire in text, dar si pentru opera in sine care e construita, mai mult sa mai putin, in jurul acestor pasaje care fac parte din niste opere esentiale.
Problemele religioase pe care Umberto Eco le ridica sunt foarte importante; modul in care este privita religia, modul in care se comporta religia, viata anumitor personalitati religioase din aceea vreame, modul de gandire religios, problema dintre dominicani si franciscani, etc. Seriile de intrebari si dileme ridicate de acest mare roman il transforma nu doar intr-o mare opera de fictiune ci intr-un tratat de investigatie psihologica si religioasa determinata, la fel ca William din Baskerville, sa descopere adevarul. Si totusi, intrebat de ce a scris acest roman, Umberto Eco a raspuns: Pur si simplu am vrut sa ucid un calugar.

Carte: Man in the Dark

By | Cărți | No Comments

Un om in intuneric, imobilizat la pat, isi suprima gandurile prin povesti. Isi spune povesti lui insusi, fara sa-i pese de rezultatele povestilor sale atata timp cat rezultatul final este sa nu se gandeasca la viata sa. Rece, cinic, fara emotie, el ne poarta intr-alta lume. O lume rece, o lume imposibila, o lume care seamana foarte mult cu lumea noastra. Experiment ratat.
Roman metafictional, plin pana la refuz de stilul inconfundabil al lui Auster, el ne prezinta batalia dintre imaginar si real. Explozia profunda dintre o poveste reala si o poveste imaginara. Amandoua lumi exista, doar ca una exista in mintea personajului iar cealalta este prea dura pentru a fi imaginata.
Paul Auster si-a gasit stilul, el poate sa scrie despre orice atata timp cat isi mentine acest stil echilibrat si usor care te face sa crezi ca lumea adevarata este lumea personajului si lumea imaginara este cea pe care personajul si-o inchipuie. Uiti ca amandoua sunt imaginare. Sau sunt amandoua reale?
O lumea in care America este in razboi cu ea insusi. O lume in care un personaj inventat are misiunea de a-l asasina pe cel care l-a creat. O lume in care oameni nevinovati sunt executati la televizor. O lume in care suferinta este atat de adanca incat singura metoda de a scapa de ea este de-a o uita, de-a o inlocui cu o poveste, cu o fabulatie. Unde e realul? Unde e imaginarul?

Carte: Tropic of Cancer

By | Cărți | No Comments

Henry Miller si-a trait viata cu o viteza absolut incredibila, trecand prin diferite stadii ale vietii si prin diferite locuri ale lumii. Tropicul Cancerului incearca (si reuseste) sa exploreze viata scriitorului american pe cand traia in Paris dand o alta insemnatate locului si oamenilor decat o dau romanele altor mari scriitori americani plecati acolo.
Miller nu este Hemingway, sau Fitzgerald. Nu e nici Bukowski (dupa cum am fost informat, aici, pe blog). Henry Miller este un scriitor extrem de talentat, cult si ingenios. Lipsit de scrupule, el incearca sa-si traiasca viata asa cum stie, asa cum poate; la fel ca noi toti, probabil. Nu a incercat sa redea o lume utopica (pe care nu o vedea sau credea) ci a redat viata lui, asa cum a fost: trista, plina de femei, nervi si foame.
Da, a scris pornografie. Si ce? A fost parintele revolutiei sexuale, a fost omul care a dat drumul emotiilor si nevoilor sexuale reprimate si a facut-o intr-un mod superb. Nu poate fi condamnat, doar apreciat. Omul acesta a reusit un lucru uimior dar nu pentru asta il admir, ci pentru faptul ca a resuit fara sa cedeze.
Urmarind viata lui Miller in Paris, Tropicul Cancerului este un roman destul de abundent in detalii. Din prima clipa observi ca nu este un roman obisnuit, nici prin descrieri si nici prin stil. Ambele sunt ceva nou, ceva uimitor, ceva genial. M-a prins si m-a tinut acolo atat cat a vrut, putine romane reusesc asta.
Nu il consider pornografic, nu am de ce. Nu despre asta este vorba in roman, ci despre experiente mai mult sau mai putin sexuale. este viata lui, asa cum este, asa cum a fost. Nu poti sa-l condamni dar nici nu poti sa-l ridici in slavi. Eu prefer sa-i admir onestitatea. Nu cea morala, desigur, dar cea confesionala.
Acesta este Henry Miller: un om care poate fi considerat imoral, insa nu poate fi condamnat pentru asta. Si-a recunoscut vina dar nu intr-un mod in care te-ai astepta sa o faca.

Carte: Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg

By | Cărți | One Comment

Titlul, dupa cum se poate observa, nu ofera loc pentru imaginatie si ne arata din start ce este acest volum. Insa la prima vedre este suprinzator, mai ales pentru cei care il cunosc pe Kazuo Ishiguro. De la Japonia natala si ale ei probleme post razboi, sau de la onoarea majordomului britanic pana la povestiri despre muzica si muzicieni este drum lung si, oarecum, suprinzator.
Cele cinci povestiri care, desi sunt diferite, se invart asupra aceleliasi teme, sau mai bine spus: asupra aceluiasi tip de oameni. Dar nu alegerea subiectului atrage, nici macar personajele ci naratiunea: naratinea la persoana I. Intram in mintea muzicianli si a omului iubitor de muzica. Vedem prin ochii lor culorile muzicii, gustul rafinat al artei sunetului, efectele pe care muzica le poate provoca sufletului uman.
Tipic lui Ishiguro, totul se petrece foarte elegant, niciun cuvant nu este prost plasat, nicio propozitie nu se abate de la rolul ei declarat, totul este precis si armonios, ca o opera, ca un joc foarte bine gandit cu toate variabilele asamblate in asa fel incat nu ne dedicam decat acestei superbe opere.
Oamenii sunt atat de vii, intamplarile atat de reale, gandurile atat de sincere, viata atat de frumoasa iar amurgul si muzica sunt atat de sublime, atat de pline de inteles, atat de profunde incat suntem prinsi, fara scapare, in aceasta lume atat de reala si atat de minunata. Muzica eclipseaza mediocritatea vietii cotidiene si acapareaza tot ce este impur transformand totul in arta.
Pentru a intelege mai bine muzica sau efectul pe care aceasta il are asupra omului aceasta carte este exact ceea ce avem nevoie. Va surprinde si va bucura pana acolo incat nu vom indrazni sa sa o lasam din mana pana nu va fi savurat fiecare cuvintel, fiecare propozitie.