Jan 28
0

cealalta istorie

By | Gânduri | No Comments

Intotdeauna am avut impresia ca istoria este doar una, ca nu poti sa modifici evenimente si decizii doar pentru ca tu decizi ca de fapt nu asa s-a intamplat si vrei sa iti lasi amprenta asupra acelui episod in alt mod. Dar m-am inselat si trebuie sa recunosc ca a fost nevoie sa aud parerea unui mare istoric pentru a-mi da seama ca de fapt nu asa se inregistreaza istoria.

Una din cele mai mari revolutii in cercetare a fost aceea de a privi istoria intr-un mod diferit, subiectiv. Fiecare istoric isi alege singur sursele de inspiratie si astfel poate oferi o cu toata alta fata unui eveniment care in mintea maselor s-a inradacinat intr-un anumit mod. Ganditi-va, de exemplu, la scandalul manualelor alternative, mai ales a celor de istorie. faptul ca un istoric vrea sa arate un eveniment dintr-o perspecyiva diferita a creat un urias scandal doar pentru ca masele nu erau pregatite sa lase in urma istoria unica pe care o stiau si sa accepte ca exista mai multe versiuni ale aceleiasi povesti si ca putem noi, cititorii si consumatorii de istorie, ce varianta ne place mai mult.

Pe langa faptul ca exista o alta perspectiva a istoriei am aflat ca exista si ceva mult mai interesant cand e sa vorba de istorie: istoria imaginarului. Da, si imaginarul are o istorie. ceea ce poate concepe mintea noastra poate fi inregistrat si catalogat. de asemenea produsul mintii noastre poate fi privit subiectiv porin mintea istoricului si astfel ajungem la o alta ramura a cercetarii istorice. E foarte interesant de privit o astfel de evolutie.

Faptul ca literatura SF poate fi privita din punct de vedere istoric si catalogata prin prisma ideilor autorilor si modurile in care au prezentat aceste idei este de-a dreptul fabulos. Sa nu mai vorbim de imaginatia populara din mituri, legende, doine, etc. Cata informatie poate fi stocata in mintea colectiva si, de asemenea, multitudinea de metode prin care aceasta imaginatie poate fi cercetata si analizata. Daca de fiecare data cand vezi ceva pe strada ai incepe sa te gandesti in cate moduri poate acel eveniment sa fie relatat, apoi sa incerci sa vezi in cate categorii poate fi el adaugat: de la banal la complet original, iar apoi sa-l inmultesti cu toate felurile de gandire analitica pe care le cunosti (si pe care nu le cunosti) si deabia atunci incepi sa-ti dai seama cat de complexa si interesanta poate fi activitatea de cercetare si relatare a istoriei. Parca imi vine sa ma duc la scoala si sa spun profesorului meu ca deabia astazi inteleg ce spunea de fapt cand ne vorbea despre numarul infinit de istorii posibile.

Jan 27
0

Film: Django Unchained

By | Filme | No Comments

Probabil cel mai controversat film al anului 2012, Django Unchained explora prin viziunea lui Quentin Tarantino Sudul American de dinainte de razboiul civil. Un film violent cu un scenariu care te va cutremura si o interpretare absolut impresionanta, mai ales din partea lui Christoph Waltz, Jamie Foxx si Leonardo DiCaprio.

Ca filmul e violent se stia inca de cand s-a auzit numele regizorului, lui Quentin Tarantino ii plac filmele violente si le face bine, fara exceptie. Toata filmele lui Tarantino mi-au placut, de la cel mai mic la cel mai mare. Omul stie cum sa spuna o poveste, stie cum sa te tina in suspans si in astepare, iar asta e unul din lucrurile care il fac un mare regizor. Aceeasi senzatie am avut-o si la Django, desi stiam la ce sa ma astept dupa toata tevatura prin presa, tevatura creata si de Spike Lee dar si de Tarantino insusi prin modul lui necomercial de a face reclama la un film. Dupa cateva minute de privit relaxat povestea m-a prins, simteam cum ma imping in fata, sa vad mai bine, sa observ detalile fine ale acestei capodopere.

Desi controversa vine din partea portretizarii rasiale ale filmului, trebuie sa recunosc ca mi s-a parut un film foarte echilibrat. Nu a fost un surplus de nimic (poate doar de sange, un pic) care sa te faca sa consideri filmul deranjant. Actiunea, limbajul, drama, interpretarea personajelor, durata scenelor, pasul in care e filmat, toate au un echilibru pe care rar mi-a fost dat sa il vad la un film. Sa nu mai vorbim cat de distrativ a fost ca nu am simtit cele mai bine de 2 ore jumate ale filmului. I-a iesit si de data asta, ce sa mai…

Pe langa cele enumerate mai sus trebuie sa mai adaug si coloana sonora care a fost fara doar si poate lucrul care mi-a placut cel mai mult la film. A fost superba. A fost exact ce avea nevoie acest film, acel mix de sunete care aducea un plus violentei si suferintei portretizate in film. Nici acum nu-mi revin cat de bine a fost aleasa muzica si ce efect puternic a avut asupra vizionarii filmului.

Ca minus as adauga finalul. Un pic prea sangeros si ultimele scene au fost facute de dragul de-a le face. Nu era nevoie de asemenea scene ridicole. Chiar si bucuria de la final mi s-a parut un pic deplasata, adica era normal sa fie fericiti, doar erau din nou impreuna, dar filmul a tintit mai sus, povestea nu era doar despre ei doi ci despre mult mai mult. Sclavia nu se incheiase la sfarsitul filmului (asa cum se incheiase razboiul la finalului lui Inglorious Basterds, desi fictional) si cred ca era nevoie de o doza de “vindication” un pic mai mare. In plus, mentorul sau murise, avea pe constiinta viata unui om care a murit in chinuri sfartecat de caini. Desi ii razbunase intr-un fel sau altul, nu cred ca a fost tocmai realista atitudinea lui. Poate cer prea mult dar la cat de realist a fost portretizata gandirea oamenilor din timpul acela se putea pastra o seriozitate mai mare la sfarsit.

Pe final nu am decat sa termin cu o recomandare de a vedea filmul, este extraordinar. Desi finalul nu este neaparat pe placul meu, restul filmului este impecabil si chiar va avea un efect asupra privitorului. Nu e nevoie de atata discutie asupra violentei vizuale si auditive, si nici cea a dreptului rasial de a portretiza un adevarat holocaust, filmul face dreptate atat genului cinematografic cat si acuratetei istorice (in limitele bunului simt, desigur) si doza de echilibru pe care Tarantino reuseste sa o transpuna pe ecran este cu adevarat ceva special.

Jan 27
0

probleme rezolvate

By | Gânduri | No Comments

Citind o carte de memorialistica a lui Hemnigway, pe langa notiunea de foame si lipsa de incredere in propriul talent (lucruri care se gasesc din plin la toti autorii care s-au perindat prin Paris in perioada aceea) am descoperit ceva care atunci a fost o mare problema iar astazi ea nu mai exista.

Marele autor american, in perioada pe cand trecea de la meseria de jurnalist la cea de scriitor, si-a pierdut toata opera atunci cand sotiei sale i-a fost furat geamantanul intr-o gara, geamanatan care cuprinde tot ce scrisese Hemnigway pana la acea data, mai putin doua povestiri. Tristetea si disperare autorului care planuia sa traiasca din banii pe care ii va aduce scrisul sunt atat de reale incat le simti in tine, transmise peste decenii de la autor la cititorul sau.

Astazi scriitori nu mai au aceasta problema, decat foarte putini. Cine nu are astazi cv-ul salvat de cine stie cate ori pe cine stie cate calculatoare, sau in cate conturi de mail e salvat in attachments. Sa nu mai vorbim daca avem un document valoros, il avem si pe stick si pe hdd-ul extern si, poate, chiar pe contul nostru de cloud host. Mesajele sunt stocate pe smartphonuri si pe tablete si pe notebookuri si asa mai departe. Problema nu doar a fost rezolvata ci a fost adusa la un alt nivel: suntem sufocati de prea multe medii de stocare.

Ma gandesc, totusi, la cat de bogata ar fi fost literatura daca mai aveam si scrierile acelea salvate pe undeva. Sa putem sa observam cum si-a inceput cariera marele scriitor si cum privea el lucrurile atunci. Stiu ca el a preferat dupa un timp lipsa acelor scrieri pentru ca a putut sa ia totul de la zero, un lucru pe care noi, astazi, nu mai putem sa-l facem. Ma bucur ca a luat-o de la capat si a oferit literaturii cateva din cele mai memorabile povesti al generatiei pierdute, dar eu tot as vrea sa citesc operele pierdute.

Jan 25
0

Sentimentul unui sfarsit

By | Cărți | No Comments

A început frumos: o poveste tipic britanică care părea înrădăcinată în acel aspect rural atât de predictibil și de idilic. Dar nu avea să se rezume la o relatare despre o țară de la care, parcă, nu ne mai așteptăm la prea multe, ci o istorie care te lasă pe gânduri mult timp după ce ai lăsat-o din mână.

Este istoria unei prietenii cu inceput, mijloc și… deși aș vrea să spun că are și un sfârșit, nu pot. Nu are un sfârșit, decât dacă vrem noi să ne imaginăm unul, și ar fi păcat să facem una ca asta. Sfârșitul nu e decât un sentiment pe care autorul nu ne lasă să îl simțim, nu cu adevărat. Dar nu e atât de ușor! Nu putem să stăpânim ideea până la capăt pentru că apare îndoiala: dar dacă? O carte al cărei final este cu adevărat un sentiment care te sfâșie, care te sfârșește.

Tinerețea, iubirea, filozofia, moartea. Toate sunt parte din aceasta viață care este transpusă atât de ușor din realitate în paginile unei cărți mult prea scurte pentru povara pe care trebuie să o poarte. Autorul nu ne scutește de rușinea omului ajuns la bătrânețe care este nevoit să privească inapoi la greșelile pe care le-a făcut în tinerețe. Copilăria, adolescența și maturitatea sunt incercări greu de îndurat și, inevitabil, fiecare lasă urme adânci care dăinuie. Nu poți să te separi de propria iubire, propriile prietenii, propria-ți viață. O carte care rasună, indiferent de generație.

Read More

Jan 25
0

din nou

By | Gânduri | No Comments

L-am relansat. Blogul, adica.

In ultima vreme am inceput sa duc dorul de a scrie ce-mi trece prin cap si mi-am amintit ca aveam odata un loc unde imi puteam scrie ineptiile si astfel sa nu mai fie nevoite sa se perinde doar in capul meu ci si intr-o forma externa, scrisa undeva intr-un loc unde cineva poate va da peste ea si imi va da dreptate sau nu, poate va scrie propria ineptie. Poate, poate…

Asa ca am revenit la blog, intr-o alta forma. M-am hotarat sa il iau mai in serios si am cumparat un hosting si am scos de la naftalina uitatul domeniu pe care il am de 7 ani (a se citi de o eternitate) si pe care nu l-am folosit mai deloc.

Desi functional, mai e mult de lucru la el. O multime de plugin-uri trebuiesc instalate si multe articole revizitate si corectate asa ca ma asteapta cateva zile de munca la noul blog, dar sunt fericit pentru ca am un loc unde pot sa ma exprim in voie si sa visez in continuare.

 

Aug 14
0

Stupizenii

By | Gânduri | No Comments

Neputincioase ganduri prinse intr-o nuca de cocos, hranite cu miere de salcam si ceai rooibos, traind agonia vietii lor subrede si efemere. Vise care se frang de realitatea rece ca o ploaie de toamna care dureaza la nesfarsit. Prinsi in vraja desfatarii, uitand ce e indestularea, luam cu noi spre mormant umbrele existentei noastre. Precum lumina biruieste intunericul, prea incet insa, biruieste resemnarea sperantele noastre, mult prea rapid. Umbre pe un perete, ce vom face cand lumina se va stinge si nu va mai putea nimeni sa ne admire? Poate vom invata ca exista si lucruri mai importante decat sa fim admirati.

Lumea viselor a pierit demult, acaparata de problemele stupide ale economiei si logicii nesatului. Traim in lumea in care pana si gandurile reale au fost mazilite de duritatea propriei existente in care ziua de maine a devenit mai importanta decat eternitatea. Pajistile verzi in care iedul se joaca cu leul au fost transformate in blocuri gri din care ti-e frica sa iesi pentru ca s-ar putea sa te muste cainele care si-a facut culcus sub scari.

Culorile nu mai au valoare decat daca sunt metalizate. Exista prea multa hartie ca ne mai treaca prin gand sa scriem ceva de valoare ca sa-i aratam cat de mult o pretuim. Prea multi oameni care ratacesc, crezand ca se vor impiedica exact de lucrul de care au nevoie. Relatii distruse pentru ca am uitat sa iubim, fugind cat ne tin picioare din prima clipa in care ne vedem scapati de obligatii. Viata netraita, dragoste neiubita, gand nerostit, vis neindepilinit.

Oct 31
0

Carte: Factotum

By | Cărți | No Comments

Daca in romanul Femei se prezentau rand pe rand femeile care au facut parte din viata autorului Charles Bukowski, in Factotum ne sunt prezentate in aceeasi masura locurile de munca ale celebrului autor.
In stilul caracteristic, miserupist si original, Bukowski ne prezinta viata lui din perspectiva locurilor in care a lucrat si lucrurile pe care le-a avut de infruntat pana sa i se publice prima povestire si sa devina autor in toata regula. Nu a fost o viata usoara si nu putine lucruri a avut de infruntat pentru a ajunge ceea ce dorea sa fie (si nici ceea ce a dorit sa fie nu i-a facut viata mai usoara). Cu toate astea nu a cedat, cel putin nu a cedat in sensul adevarat al cuvantului. A schimbat o puzderie de joburi si femei, locuri in care a stat si orase in care a locuit, cu toate acestea nu s-a schimbat. A ramas acelasi personaj nonconformist si original care a avut propria sa filosofie a vietii si s-a tinut dupa ea. Daca a fost o filosofie buna sau nu, asta nu e pentru mine sa raspund dar, cu siguranta, pot spune ca a reusit din aceasta filosofie si aceste patanii ale sale sa creeze o literatura minunata. Poata nu una tipica care sa ii aduca succesul si recunoasterea meritata, dar cu siguranta una care l-a facut sa continue, una care i-a oferit ceva in schimbul muncii sale de a ramane la fel, una care i-a permis ca adoarma linistit noaptea si sa ii ingaduie sa se uite in oglinda dimineata fara sa isi reproseze nimic. Fie ca il privim ca pe un ratat sau pe un om cu adevarat remarcabil, Charles Bukowski ramane unul dintre cei mai reprezentativi scriitori au undergroundului american.

Sep 29
0

Carte: Disgrace

By | Cărți | No Comments

Am descoperit romanul din intamplare, mai intai l-am vazut la o prietena iar apoi la o taraba de carti. L-am cumparat si am sarit sa-l citesc. Nu aveam de unde sa stiu peste ce voi da, nu stiam cine e autorul si nici nu auzisem despre ce e vorba in roman. Descoperirea a fost uimitoare si coplesitoare. In 200 de pagini am regasit o poveste mai cuprinzatoare decat Fratii Karamazov, un limbaj extraordinar si atat de multe dileme ca nici nu as putea sa le enumar.
Povestea unui profesor universitar din Africa de Sud post-apartheid care seduce o tanara studenta (mai mult sau mai putin precum in Animal pe moarte) iar cand fapta se afla, el hotaraste sa nu se apere in fata acuzatiilor si sa-si accepte soarta, aceea de a fi dat afara din invatamant, din locul pe care l-a slujit cu indarjire, de a fi luat din fata studentilor sai pe care ii invata cu drag viata si operelor marilor poeti romantici englezi.
Aflandu-se in aceasta situatie, el hotaraste sa mearga in vizita la fiica sa: o lesbiana care traieste singura in partea rurala a Africii de Sud, crescand flori pe terenul ei; flori din care isi castiga existenta, vanzandu-le la piata. Aici, David Lurie afla o alta fata a vietii, una care ii este necunoscuta. Nu il mai poate folosi pe Byron pe post de protector. Nu mai are partea de viata protejata a sistemului universitar, ci este aruncat direct in viata cruda si nemiloasa, grea si coplesitoare. Hotarat sa petreaca timpul cu fiica sa, se ofera voluntar la clinica veterinara din sat, ajutand la eutanasierea cainilor.
In timpul vizitei sale acolo se intampla o nenorocire: fiica sa este violata de 3 negri si ramane insarcinata in urma violului, lucru pe care ea il accepta fara sa schiteze prea multe emotii si sentimente. Frustrarea lui David in momentul in care realizeaza ca totul este peste puterea lui creste semnificativ si hotaraste sa se intoarca din nou la viata sa din Cape Town. In oras el realizeaza ca evenimentele din viata lui au un scop iar el nu trebuie sa fuga, sa renunte, sa cedeze; el trebuie sa persevereze la fel ca oamenii pe care i-a vazut, chiar daca nu exista nicio recompensa pentru suferintele pe care trebuie sa le indure. David se intoarce in mediul rural, isi reia activitatea ca ajutor in eutanasierea caninilor si isi gaseste propriul loc, oferindu-i fiicei sale spatiul si independenta necesara fara a se departa de ea.
Plin de dileme care de care mai complexe: criza varstei mijlocii, sexualitate, rasism, homosexualitate, ateism, drepturile animalelor, Africa de Sud post-apartheid; romanul se incadreaza ca fiind unul din cele mai importante lucrari de fictiune a ultimei generatii. Stilul si tonul nemilos care ofera o senzatie de raceala absoluta, de parca autorul ar fi total lipsit de emotii legate de personajele sale, sunt doar unul din multele tehnici de a oferi cititorului o alta senzatie: mai produnda, mai clara, mai aproape de adevar. Fara melodramatism, fara subiectivism si lobby, romanul cucereste prin claritate si forta. O experienta unica si incantatoare!

Aug 02
0

2 ani

By | Gânduri | One Comment

Uite ca s-au facut 2 ani de cand am inceput sa scriu aici. Nu m-am tinut de el asa cum trebuia, an fost lenes si nu prea m-am ocupat de el si cu toate astea, mi-e foarte drag de el, nu as renunta la el. Nu este un proiect esuat ci este un proiect la care muncesc putin cate putin pana in ziua in care ma voi putea dedica mai mult.
Imi pare rau ca nu am scris mai des. Am 120 de articole publicate si 75 de drafts. Am carti citite de luni de zile despre care inca nu am apucat sa scriu. Dar o voi face.
Am de gand sa ma ambitionez un pic si sa-mi demonstrez ca sunt in stare sa ma dedic unui lucru. Indiferent cat de mic si neinsemnat e acest loc.
In alta ordine de idei, ieri a fost ziua mea si la fel ca articolul de acum 2 ani, am impresia ca nu am realizat mare lucru. Am atatea lucruri de pus in ordine, am atatea lucruri de spus si de facut incat imi vine mai degraba sa ma las pagubas decat sa ma gandesc la ele si sa ma ambitionez sa le fac. Dar nu voi da curs acestei senzatii. Am sa ma ambitionez, chiar daca doar eu imi voi da seama.