All Posts By

Dacian

Apr 13
0

Carte: Sarbatoarea continua

By | Cărți | No Comments

Cunoscut ca scriitor de povestiri, iar apoi de romane, Ernest Hemnigway ramane in memoria colectiva prototipul barbatului adevarat: dur, rezistent la bautura, mare fan de vanatoare si coride, soldat, amant. Personajul Hemingway a reusit sa isi ofere o imagine atat de puternica incat si astazi, la aproape un secol departare de  marile lui aventuri il vedem tot ca un model de urmat atunci cand vine vorba de a trai cu adevarat.

Sarbatoarea continua este, aproape, o carte de memorii care ilustreaza viata marelui autor in timpul cat a stat la Paris si a facut parte din elita literara din acea perioada. Prieten cu Joyce, Stein si Fitzgerald, Hemingway ne poarte prin barurile, restaurantele, ideile si mintile marilor intelectuali si artisti ai acelei epoci.

Este o carte scrisa in stilul inconfundabil al lui Hemingway si poarta cu sine o anume doza de melancolie, poate a acelor timpuri pe care noi nu vom mai putea sa le traim niciodata (decat prin scrisul oamenilor din acea vreme) dar, poate este chiar melancolia autorului care a scris aceasta carte la mult timp dupa aventurile sale din Paris, iar de acasa, din Statele Unite, nu putea decat sa isi aduca aminte de vremurile de dinainte.

Daca ar trebui sa descriu cartea intr-un cuvant i-as spune viata, pentru ca asta reprezinta: viata unui om. Un om genial, cu spirit si prestanta, care in gandire a fost cu mult in fata semenilor sai, dar fizic a fost alaturi de ei si s-a bucurat de o bucatica de istorie care va ramane in literatura si ca epoca lui Hemingway.

Apr 06
0

Carte: Libertate

By | Cărți | No Comments

Viaţa cotidiană modernă implică o mulţime de elemente sociale aflate într-o strînsă legătură cu deciziile personale pe care le luăm într-un mod mai mult sau puţin conştient. Din momentul în care ne trezim pînă în momentul cînd alunecăm din nou în visare, sîntem prizonierii unui labirint pshihologic din care nu putem ieşi decît în momentul în care luăm o hotărîre finală, clară si irevocabilă, asupra oricărei facţiuni care se implică, direct sau indirect, în viaţa noastră. Suma deciziilor noastre, indiferent cît de insignifiante sau gargantueşti ar fi, reprezintă baliza ce delimitează libertatea societăţii în care trăim. În alte cuvinte, sîntem atît martorii cît şi victimele societăţii din care facem parte. Fiecare rezoluţie luată şi asumată, ca persoană sau ca societate, reflectă limita de libertate la care ne aflăm sau, mai bine spus, reflectă nivelul de libertate pe care am hotărît să ni-l acordăm.

Jonathan Franzen, expert în romanul social, explică într-un mod simplu şi coerent efectele libertăţii personale asupra vieţii societăţii din care facem parte. Urmărind povestea unei familii pe parcursul mai multor decenii, autorul ne poartă prin universul schimbărilor radicale influenţate de mişcarea imprevizibilă a balastului libertăţii unei naţiuni. Rezultatul, deloc surprinzător, este că populaţia nu este niciodată conştientă de libertatea sa personală deoarece schimbarile neîncetate, de multe ori facute în direcţii opuse, nu oferă starea de stabilitate atît de necesară reflectării asupra propriei vieţi şi propriilor nevoi.

Read More

Apr 01
0

gandind de 2 ori

By | Gânduri | No Comments

In ultima vreme evenimentele din Cipru devin un subiect din ce in ce mai discutat, atat la televizor cat si in cercul meu de prieteni. Stiri peste tot despre ceea ce se intampla, pareri si opinii de la jurnalisti la bloggeri la oameni obisnuiti, toata lumea are o parere despre ce se intampla acolo. Nu vreau sa vorbesc despre cum statul Cirpiot era un paradis fiscal care, inevitabil, se indrepta catre colaps. Stirile despre modul in care biserica cipriota a hotarat sa se implice, determinand oamenii de presa sa ia in calcul diferentele intre cele doua biserici.

Dar daca privim spre trecut vom observa ca Cipru este o tara care a fost supusa unor lungi incercari si faptul ca au reusit sa ajunga astazi aici este, poate mult spus, remarcabil. De la dominatia britanica la independenta, la incercarea de a se lipi de Grecia si dorinta minoritatilor de a se lipi de Turcia, de la proteste si situatii de criza la rai fiscal si, apoi, la faliment. Cipru e in sine o lectie de istorie, una de la care avem multe de invatat.

Cat despre modul in care biserica cipriota a hotarat sa se implice: este un lucru atat de normal si previzibil avand in vedere relatia extrem de puternica si apropiata intre stat si biserica. Cine isi aminteste de Makarios al III-lea? Arhiepiscop si Presedinte al Ciprului, un om care pana si Christopher Hitchens l-a admirat, si asta spune multe despre caracterul sau.

Situatia nu era imprevizibila, dimpotriva, se astepta ca acesta sa fie rezultatul acetor vremuri, si vor urma si alte tari. paradis fiscal nu exista, si oricat de mila mi-ar fi de oamenii care isi vor pierde banii nu pot sa nu imi amintesc ca majoritatea sunt oameni care au fugit din tarile lor natale doar pentru a scapa de taxe, deci o mica lectie de karma. Marea problema e ca lucrurile nu se vor opri aici, oameni cinstiti vor suferi mult mai mult decat micii baieti destepti.

P.S. Pentru a intelege mai bine situatia Ciprului recomand Hostage to History: Cyprus from the Ottomans to Kissinger de Christopher Hitchens, o carte scris de, atunci, un tanar jurnalist care este extrem de relevanta situatiei de astazi.

Mar 25
0

Film: Life of Pi

By | Filme | No Comments

Exemplul perfect de ce cartea este mai buna decat filmul. Perspectiva filmului este unidirectionala si nu corespunde atmosferei cartii. Desi o viziune foarte frumoasa asupra povestii, culori vii si o reprezentare cinematografica excelenta, filmul pierde din poveste si, dupa cum spuneam in articolul precedent, cartea nu este chiar atat de grozava.

Interpretarea si adaptarea povestii este foarte buna, regizorul mai salveaza cate ceva din probleme cartii prin omisia unor scene care nu facea decat sa induca lumea in eroare si sa amplifice neverosimilitatea povestii. Calitatea imaginei este cea care salveaza cel mai mult, iar culorile si simbolismul sunt de apreciat, desi nu ajuta la povestire, ele avand un rol strict vizual.

Actorii nu exceleaza, dar nici nu dezamagesc, singurul lucru la care ma gandeam in timp ce priveam filmul e ca 2 dintre actorii au jucat si in The Namesake, care a fost un film net superior, desi ambele se bazeaza pe romane care au castigat importante premii literare.

Per total, filmul este bun si interesant, povestea este scurtata si este mai aproape de ceea ar fi trebuit sa fie romanul, culorile si simbolismul sunt un mare plus care transforma filmul intr-o opera de arta, singurele elemente, din punctul meu de vedere, care fac filmul atat de apreciat si premit, avand in vedere ca scenariul este adaptarea unui roman care lasa foarte mult de dorit.

Mar 25
0

Carte: Life of Pi

By | Cărți | One Comment


A inceput o adevarata manie legata de cartea lui Yann Martel si adaptarea sa pentru ecran de catre Ang Lee, asa ca am hotarat sa arunc o privire si sa vad ce este atat de fabulos legat de o povestire ce parea la inceput foarte neverosimila si genul de literatura pe care nu prea o bag in seama din cauza subiectului care ma lasa destul de rece.

Am descoperit un roman bine scris, cu imagini vii si un stil care te prinde si te tine acolo, povestea are lipsuri si metatextualitatea lasa mult de dorit, se vrea ceva grandios care raspunde la niste framantari existentiale dar, de fapt, ofera o versiune foarte subiectiva asupra acestor framantari si nu raspunde la nimic.

Unii ar fi, si sunt, foarte incantati de povestea unui adolescent indian prins intr-o barca impreuna cu un tigru bengalez in mijlocul Pacificului, bazandu-se doar pe o forta exterioara pentru a suprevietui si a trece cu bine peste acest nefericit eveniment. Dar, de fapt, nu prezinta decat o poveste care e foarte neverosimila si care da acea iluzie de vis, care ofera prea putine detalii, iar cand le ofera iti dai rapid seama ca povestea nu e prea bine inchegata. Pe langa situatia exceptionala, autorul mai adauga si alte cateva elemente care fac povestea sa fie o gluma.

Poate sunt un pic drastic, mai ales cand vine vorba de o incercare de a arata lumii ca Dumnezeu exista si ca este prezent tot timpul in vietile noastre, o astfel de opera de popularizare a religiei intr-o era in care noua generatie incepe sa se departeze tot mai mult de spiritual este de laudat, dar modul in care prezinta faptele si, mai ales, modul de a alege niste inchipuiri si sentimente mult prea extreme nu face decat sa ofere romanului un aspect de comedie.

Dramatizarea extrema a situatiei, elementele spirituale si metatextuale aruncate pe ici si colo si, bineinteles, marea descoperire de la sfarsit nu imi dau impresia decat ca autorul se vrea serios si incearca niste trucuri ieftine pe care un cititor experimentat nu va trece niciodata cu vederea. Pierderea legimitatii naratiei este, din punctul meu de vedere, iminenta si nu va duce decat spre o pierdere a mesajului.

La final suntem lasati cu 2 povesti suntem obligati sa alegem si, ma bucura acest fapt, alegerea nu este atat legata de carte si povestire cat este de propriul nostru eu si singurul lucru care va face o diferenta este propria noastra viziune asupra mesajului din roman. Inteleg ca s-a vrut o mare descoperire si o apologetica a anumitor elemente religioase si spirituale dar nu a convins, mesajul este prea prost evidentiat si ideea din spatele romanului nu face decat sa confirme: un stil minunat, o poveste proasta, un mesaj care putea sa fie grandios dar, din pacate, nu este.

Mar 23
0

Carte: Sunca pe paine

By | Cărți | No Comments

De fiecare dată cînd deschid o carte de Charles Bukowski simt cum un fior îmi trece prin coloană şi îmi oferă o senzaţie de disconfort; trupul mă anunţă că voi primi o lovitură, mintea mi se goleşte şi se pregăteşte pentru derularea incontrolabilă a fascinantei vieţi a unui personaj pe care literatura este, înca, prea mică şi prea nepregatită să-l venereze: Henry Chinaski îşi incepe povestirea. Rece, crud, simplu –  te aruncă într-o lume pe care nu vrei să o vezi cu adevărat; micimea noastră în faţa vieţii care ne doboară şi ne striveşte fără să-şi fi dat vreodată seama că am avut tupeul să spunem că, de fapt, noi am trăit este prea evidentă şi prea dureroasă.

Rememorînd primii ani ai vieţii sale, aşa cum în Poşta revedem anii în care a lucrat acolo, aşa cum în Factotum revedem celălalte locuri de muncă pe care le-a avut de-a lungul timpului, aşa cum în Femei revedem toate personajele feminine care i s-au perindat prin faţa ochilor în trecerea anilor, în Şuncă pe pîine revedem imaginea Patriarhului ca un copil şi adolescent, retrăind viaţa de familie, anii de şcoală şi oamenii care s-au aciuat pe lîngă el în acei ani; aici vedem singurătatea si durerea existenţei sale.

Charles Bukowski nu este doar un autor, nu este doar un beţiv afemeiat preocupat doar de cursele de cai. El este Autorul: nimeni nu a trăit literatura aşa cum trăit-o el, nimeni nu a avut vocea lui, nimeni nu a fost strivit mai puternic de soartă şi nimeni nu s-a ridicat mai sus decît el, devenind, fără să-şi fi dat vreodată seama, Patriarhul literaturii contemporane.

Read More

Mar 22
0

Film: Argo

By | Filme | No Comments

Ca de obicei, filmul care ia premiul Oscar pentru Cel mai bun film al anului este, intr-un fel sau altul, supus unei tirade a criticilor care il catalogheaza dupa o sumedenie de criterii. Cea mai auzita voce este aceea in care se tot repeta la infinit ca povestea ilustrata in film este una total diferita de ceea ce s-a intamplat in realitate, desi filmul isi aroga o doza foarte mare de realism. Nu vreau sa fiu partinitor, dar si Troy se credea destul de apropiat de Iliada, dar asta e alta poveste…

Normal ca vor fi diferente, normal ca se vor folosi o sumedenie de tehnici, de la cele de regie, la scenariu, la montaj, etc, si se va folosi tehnica care va prinde cel mai bine la public. Nu a fost de fapt acel personaj care a facut toate astea? A avut ajutor? Nu au fost de fapt americanii? Nu conteaza! Ideea e sa creeam un film pe care lumea sa vrea sa-l vada. Daca il facem si bine si luam si niste premii, e perfect.

Filmul se foloseste de niste tehnici destul de evidente de a tine publicul in suspans, trebuie sa fii un pic idiot sa crezi ca toate acele lucruri s-au intamplat in realitate, e complet neverosimil, dar asta nu ia nimic din suculenta actiunii filmului. Faptul ca si-au luat prea multe libertatti e deja demonstrat si nu are niciun sens sa mai batem toba in targ pe tema asta, dar chiar daca o facem, poate ar trebui sa dam si filmului ce i se cuvina: e un film bun!

Actorii fac un rol bun si scenariul este ok, Ben Affleck, desi nu este un mare regizor (sau actor), reuseste sa spuna o poveste intr-un mod coerent si interesant care te va face sa te interesezi mai mult despre ceea ce s-a intamplat in aceea perioada. Este un mod foarte bun de plecare, filmul reuseste sa iti starneasca interesul despre istoria recenta care, intr-un alt mod, nu ai fi fost prea inclinat sa o cercetezi. Argo este un film care ofera doze echilibrate de actiune, umor si istorie recenta, iar cel mai mare plus este ca te face sa te gandesti asupra unui subiect si, in mod ideal, te va face sa vrei sa te interesezi mai amununtit asupra evenimentului.