Gânduri

Stand… gandind… reflectand… pentru?
Pornind de la piesa de teatru a lui Samuel Beckett, Asteptandu-l pe Godot, stau si ma intreb: eu ce astept?
Asta facem toti (sau cel putin, majoritatea!), stam si asteptam sa apara ceva, sa vina salvarea de dupa colt, sa fim mai fericiti, mai bogati, mai sanatosi, etc. Insa nu facem absolut nimic in sensul in care vrem sa mergem ci doar asteptam ceva, nici noi nu stim exact ce, cum arata, ce culoare are, ce miros, etc. Dar asteptam…
Nu e asa ca suntem exact ca Didi si Gogo? Si ei asteptau pe cineva, nici ei nu stiau pe cine, pe cineva care sa ii scoata din o rutina si sa le ofere ceva nou. Exact asa suntem toti: stam in rutina noastra zilnica si asteptam! Nu conteaza ce, fiecare asteapta altceva, dar exact la fel ca si celalalt, nu exista discriminare.
Mi-a trebuit ceva timp sa inteleg cine este acest Godot dar pana la urma am inteles: Godot este schimbarea, cel ce da inteles existentei. Si nu asteapta doar doi oameni pe acest Godot, ci o intreaga omenire, si nu pentru ca am avea nevoie de el, ca am fi prea neputinciosi sa ne descurcam singuri ci pentru ca suntem orbi, cautam dragostea in departare dar ea este langa noi, visam la bani prin metode complicate cand cel mai usor e sa ii faci simplu si aproape in locurile pe care le cunosti, cunoscand nevoile oamenilor, etc. Astia suntem, oameni prea speriati de schimbare dar care o asteapta mereu, facem in fiecare zi acelasi lucru pentru ca suntem comozi si pentru ca ne e frica de schimbare.
Undeva, candva, cumva… trebuie sa incepem sa traim. Gata cu asteptarea! Insa pana acel moment va veni, il asteptam pe Godot!