Category

Gânduri

Jan 02
0

pana unde?

By | Gânduri | No Comments

Nimeni nu mai vede imaginea in ansamblu, ci vede doar etapa urmatoare si se indreapta orbeste catre ea, calcand orice ii sta in cale pentru a ajunge acolo, chiar daca, cateodata, lucrul care ii sta in cale se numeste ratiune.
Suntem o lume irationala, nu mai gandim aproape deloc, iar cand gandim, gandim incoerent. Toata lumea uita ca telul unei dezbateri nu este victoria ci progresul. Progresul este acel lucru uitat cand e vorba de castigul personal.
Politica, religia, criza financiara sunt niste lucruri care ne fac sa ne comportam irational, sa uitam ca trebuie sa mergem inainte, sa construim in loc sa distrugem. Totul se invarte in jurul banilor incat lucruri precum educatia sunt lasate in urma fara sa se realizeze ca astfel totul este in zadar. Locul de munca a devenit o povara care trebuie suportata un anumit numar de ore pe zi, nu mai este elementul si locul in care ne putem desfasura creativitatea pentru a face ceva mai bun si mai bine. Pana si sefii iau subordonatilor pana si ultimul gram de putere de decizie doar pentru ca au impresia ca totul se va intoarce impotriva lor. Ce stiu eu? Poate au dreptate. Dar asta nu inseamna ca e bine.
Pana unde vom merge astfel? Uitand, idolatrizand, nerespectand… daca vom ajunge in locul din care nu vom putea sa ne intoarcem? Daca tot ce facem acum duce catre distrugerea noastra? VOm spune ca progresam, ca mergem inainte? Daca da… pana unde?

Dec 31
0

De maine incolo…

By | Gânduri | No Comments

Sfarsitul anului se aproprie cu pasi repezi si ma gandeam daca am facut tot ce mi-am dorit si daca am reusit tot ce mi-am propus pentru acest an. Raspunsul este: nu, dar este vreodata alt raspuns?
Anul asta mi-a adus multe lucruri frumoase dar mi-a adus si lucruri mai putin frumoase, am fost un an bun, se putea si mai bine daca incercam mai mult.
De maine incolo vreau sa fiu mai bun, chiar imi doresc asta, sa fiu mai intelegator cu oamenii din jurul meu, mai ales cu oamenii care depun eforturi impresionante pentru a ma intelege, imi doresc sa ii iubesc mai mult pe cei care ma iubesc la randul lor pentru ca sunt niste oameni fantastici si fiecare zi alaturi de ei e o binecuvantare.
Vreau ca in noul an sa citesc cat mai mult si sa imi pun la punct cunostiintele despre cinematografie, capitol la care stau cam prost, vreau sa-mi termin facultatea cu bine, nu vreau sa o termin cu 10 ci vreau sa o termin avand ceva in cap, vreau sa-mi multumesc profesorii, sefii, colegii, parintii (ma rog, pe mama…) si, bineinteles, iubita.

Dec 25
0

Oare?

By | Gânduri | No Comments

Simt, pentru prima data in viata, cum oamenii nu mai sarbatoresc Craciunul pentru ca atunci s-a nascut Iisus Hristos ci sarbatoresc o adunare in familie in care se pot relaxa si imparti cadouri. Simt cum Mos Craciunup copiilor devine mai important decat orice aspect religios iar lucruri precum prietenia, dragostea, familia devin lucrurile care se sarbatoresc cu adevarat.
Romania se indreapta cu adevarat spre acel standard in care nu mai suntem condusi de efectul de turma si incepem sa realizam ce este cu adevarat important pentru noi? Oare?
Mie asa imi place sa cred si ma simt confortabil in naivitatea mea. Sarbatori Fericite!

Dec 01
0

La multi ani, Romania

By | Gânduri | No Comments

Alegeri proapspete, ticalosi vechi. Tara-i noua dar e tot aia. Romania. Mereu la fel si mereu altfel, aceeasi oameni si totodata oameni diferiti. 90 de ani de chin si 90 de ani de fericire, 90 de ani de Romania.
Tara care a trecut prin multe si va trece prin si mai multe, tara care conduce si tara care este condusa, tara urata si tara frumoasa, tara superba prin oamenii care traiesc in ea si tara infecta prin aceeasi oameni. Tara buna, tara rea, tara hoata, tara mea. Romania, La multi ani!

Oct 25
0

cand?

By | Gânduri | No Comments

Totul are un inceput si totul are un sfarsit, nimic mai adevarat insa cand incepe una si se termina alta? Exista o data clara cand renuntam la anumite lucruri (sau oameni) si incepem sa facem altceva? Sau pur si simplu exista o tranzitie intre lucruri?
Totul e efemer! Asta e una din definitile vietii, nimic nu ramane la fel, totul moare (sau se transforma, daca doriti) insa de fiecare data cand moare ceva, naste altceva in loc? Sau ramanem cu un lucru in minus si cand punem ceva in plus nu o facem pentru a umple golul ramas de ceea ce am pierdut? Sau exact aia facem?
Adica… cat de mult tinem la anumite lucruri si cat de mult dispretuim alte lucruri? Si daca renuntam la ceva, trebuie imediat sa o inlocuim cu altceva? Sau facem fata fara acel lucru si mergem inainte de parca nimic nu s-ar fi intamplat?
Am pus cam multe intrebari si cam ar trebui si sa gasesc un raspuns la ele, dar nu e atat de usor. Da, trebuie sa renuntam la anumite lucruri pentru ca a progresa inseamna sa lasi anumite lucruri in urma si sa descoperi altele noi. Deci pana la urma inlocuim anumite lucruri vechi cu altele noi? Da… desigur. Renuntam la fumat pentru mai multa mancare, renuntam la scoala pentu un job, renuntam la parinti pentru propria noastra familie.
De cele ma multe ori un lucru moare pentru ca nu mai poate coexista cu un alt lucru, iar lucrul cel mai important ramane, asta e viata. Renuntam la anumite lucruri pentru a face loc lucrurilor noi, si asta e bine, nu pentru ca e evolutie sau involutie ci pentru ca luam decizii, lumea ar trebui sa ia mai multe decizii, sa fie mai sigura pe ea.

Oct 02
0

Inceputul sfarsitului

By | Gânduri | No Comments

Astazi incep ultimul an de facultate, acea etapa extraordinara din viata unui om si, gandindu-ma la asta, stau si ma intreb: Ce va fi dupa? Adica nu ma astept sa se intample ceva miraculos, nu cred ca voi deveni milionar in dolari prea curand si nici nu e vorba despre asta. E vorba despre cum ma voi simti dupa facultate, voi fi cumva alt om? Sau voi fi tot acelasi care am fost cand am inceput regimul universitar? Sau m-am schimbat dar eu ma concep ca pe aceeasi persoana? Intrebari grele pentru mine si mi-e oarecum frica de ce va fi dincolo, tot timpul exista frica de necunoscut.
Dar pana sa imi fac griji pentru ce va fi dupa ma gandesc la cum va fi acest an, voi studia literatura latina patristica, pe odiosul de Shakespeare si literatura americana si, probabil, multe altele. Lucruri pe care vreau sa le invat si astept cu nerabdare sa vad cum vad alti oameni anumite carti si discutiile care vor fi intre noi.
Va fi si anul in care ma voi desparti de colegii mei si imi pare rau, ca imi cam plac si ma simt bine in preajma lor, dar de fapt astia sunt colegii de facultate, oamenii care vor ramene peste ani persoanele despre care iti amintesti cu drag, cei care tot timpul au o masa speciala la nunta ta. Pacat ca multi sunt din alte parti si nu prea voi avea ocazia sa ii vad la fel de des precum as vrea, dar o sa treaca si asta.
Imi doresc mult sa vad cum voi percepe viata dupa facultate, sa ma vad cu licenta in mana cautand mastere sau mai stiu eu ce. Sunt emotionat pentru ce va veni si desi stiu ca nu va fi nimic spectaculos eu tot sper ca va fi, nu ma pot abtine. Tot ce stiu in acest moment e ca anul universitar a inceput si la anul pe vremea asta voi fi om cu facultate si intre aceste 2 momente vreau sa fac tot ce mi-am propus sa fac in rolul de student.
Si mai trebuie facuta si licenta…

Aug 26
0

team what?

By | Gânduri | No Comments

Ador intamplarile in care un grup de prieteni se pun umar la umar si impreuna, intr-o armonie deplina, reusesc sa construiasca ceva frumos si de calitate, insa aceste povesti is de ceva vreme apuse pentru ca teamwork-ul nu mai reprezinta o regula, ci o exceptie.

Nimeni nu mai vrea sa lucreze intr-un grup in care sa se faca un brainstorming, fiecare venind cu ideile sale si contruind ceva extrem de frumos, acum fiecare cauta sa lucreze pe cont propriu, pentru castigul propriu, sa nu imparta banii si faima cu nimeni, insa exista si reversul, de unul singur nu se mai poate realiza ceva la fel de spectaculos ca acel ceva realizat in grup.

Toata lumea traieste cu gandirea ca intr-un grup el a lucrat cel mai mult deci merita mai mult si/sau singur ar castiga mai bine si nu ar fi nevoit sa imparta nimic cu nimeni, ceea ce e destul de trist pentru ca ajungem la o situatie destul penibila in care oamenii ajung sa se considere unul pe altul adversari si nicidecum prieteni sau colegi iar asta, din punctul meu de vedere, nu duce decat la o degradare. Toti gandim ca suntem diamantul dintre carbuni, insa de cele mai multe ori e o conceptie gresita si trebuie sa ne debarasam de o astfel de gandire.

Imi pare rau ca s-a pierdut spiritul de echipa de mai pretutindeni, pentru ca doar prin asta se mai putea face lucruri cu adevarat valoroase, foarte rar se mai descopera un om care sa reuseasca de unul singur si asta face sa mergem din prost in mai prost si micile licariri de succes sunt acoperite de insuccesele constante.

Aug 21
0

Starile de zi cu zi

By | Gânduri | No Comments

Ati observat cum starile voastre se schimba de la o zi la alta fara niciun avertisment si fara niciun motiv anume? E ceva normal? Intr-o zi esti in culmea fericirii si orice s-ar intampla nu ti-ar putea schimba starea iar a doua zi esti iritat de orice si oricine. Dar e mai mult decat stare, e vorba chiar de fizic cateodata, cum uneori esti obosit desi nu ai facut mai nimic obositor toata ziua si ai dormit suficient de mult iar cateodata ai treaba exagerata si doar cateva ore de somn si nu simti nici cea mai mica urma de oboseala?

Ce cauzeaza aceste schimbari drastice as putea spune de stare, atat fizice cat si psihice si bineinteles, emotionale. Putem urmari ideile lui Freud si Jung dar parca e mult prea simplu si mult prea complicat in acelasi timp ca aceste stari sa fie descrise prin cuvinte, bineinteles ca au ceva psihologic la baza dar nu cred ca sunt doar atat, dar mai presus de toate: sunt aceste simtome perfect naturale sau arata o degradare a spiritului si a fizicului?

Adica teoria nu e chiar atat de deplasata, nu? Omenirea (caci e vorba de o generalizare) se degradeaza pe zi ce trece, sau poate se imbunatateste, e greu de spus avand in vedere ca durata de viata a oscilat in ultimele secole destul de mult. Banuiesc ca depinde de foarte multi factori, de la clima la mancare si chiar pana, de ce nu, la orele de somn ale fiecaruia.

Totul se schimba si noi facem parte din tot, asa e cam greu sa te iei dupa ce zic doctorii sau dupa Freud si Jung avand in vedere ca nu stim daca ne indreptam spre mai bine sau spre mai rau. Bineinteles, aceasta analogie transcende mult mai departe de starile de oboseala si/sau plictiseala cotidiene ale individului si ajunge la analizarea intregii sale vieti, iar analizarea unei vieti, din punctul meu de vedere, e inutile deoarece fiecare viata e unica si a analiza una si a o prezenta ca o generalizare este o greseala majora.

Revenind la starile de zi cu zi, sunt curios care sunt factorii care determina schimbarile de stare, nu vorbesc de elemente patologice sau de traume care schimba personalitatea si comportamentul ci de acele lucruri marunte(sau poate nu!) care fac viata noastra sa fluctueze incontinuu. Ma fascineaza faptul ca pot fi surprins in fiecare zi de o alta stare, de un alt eu desi e cam mult spus. Cine sau ce determina aceste schimbari? Sunt eu de fiecare data sau fiecare stare reprezinta o parte individuala prinsa in aceeasi entitate, ele facand cu schimbul intr-o ordine haotica? Cred ca am sa cercetez mai indeaproape aceasta chestiune deoarece ma intereseaza destul de mult si sper ca voi avea cateva raspunsuri pe cand voi aborda din nou acest subiect.

Aug 20
0

Incearca

By | Gânduri | No Comments

Pornind de la articolul anterior am realizat ca poate am generalizat un pic prea mult pentru ca nu sunt doar oameni care asteapta ci si oameni care cauta acel ceva.

Problema e ca multi cauta cu capul in pamant, le este prea rusine/frica sa priveasca in fata si sa caute cu adevarat, se autocompatimesc si nu prea inteleg de ce. Adica… e destul de usor sa faci ceva daca te-ai apucat deja de el, cel putin asta e problema mea: inceputul.

Imi doresc ca oamenii sa incerce mai mult pentru ca exista oameni cu adevarat potential care ar putea face o diferenta, o schimbare, dar nu o fac pentru ca nu au curaj. Statisticile arata ca foarte putini reusesc si multi renunta din start din teama de a esua, si e pacat pentru ca daca nu incercam cu siguranata nu o sa reusim niciodata.

Tot timpul mi-am dorit ca oamenii sa devina ceea ce vor, sa faca tot ce le trece prin cap si sa nu le fie frica de nimeni si nimic, incluzand esecul, insa realizez ca poate sunt un pic nerealist, dar sunt satul de oameni care plang mereu ca nimic nu li se intampla si au senzatia ca intreg universul e impotriva lor, ca orice ar face nu le iese, ca oricat ar invata nu o sa ia niciodata 10 la examen, ca oricat ar incerca fata (sau baiatul) visurilor lor nu ii baga in seama si asa mai departe. Cateodata e adevarat, nu tot timpul iti iese, ar fi mult prea usor daca ar fi asa, dar nu cred ca o infrangere trebuie sa te faca sa renunti la tot, trebuie sa incerci orice s-ar intampla.

Aug 14
0

si cu noi cum ramane?

By | Gânduri | 2 Comments

M-am saturat! Peste tot lumea e nemultumita de starea drumurilor, de fluxul traficului, de lipsa locurilor de parcare, etc. Dar cu pietonii cum ramane? Noi nu avem drepturi?
Eu sunt un pieton, merg mai peste tot pe jos si nu-mi pare rau ca pierd timpul pe drum, imi place si cu asta basta, nu trebuie sa ma scuz pentru asta, dar de la o vreme devine imposibil sa fii pieton. Nimeni, repet: NIMENI nu da doi bani pe noi, nu ni se acorda nici o umbra de prioritate, tot timpul noi suntem cei injurati desi noi trecem pe trecerea de pietoni, unde pietonii au prioritate dar credeti ca ii pasa cuiva de noi? Nici gand…
M-am saturat ca de fiecare data masinile sa opreasca pe zebra, sa nu acorde deloc prioritate chiar daca au rosu la semafor, sa tot blocheze trecerea de pietoni parca numai de al dracu si e foarte frustrant si devine din ce in ce mai periculos sa mergi pe strazi.
Alt lucru extrem de enervant e cu parcarea, politia da amenda daca parchezi pe anumite sosele, insa te lasa in pace daca parchezi pe trotuar, asta e corect? Ala e locul meu, pe acolo merg EU, am si eu drepturi, am si eu nevoie de o banda pe care sa circul si nu pot. E ceva de-a dreptul dezgustator, ma irita la culme insa nu se face nimic, ba dimpotriva, se incurajeaza sa se parcheze pe trotuar ca sa nu incurce circulatia. Am si eu carnet de sofer, de mai bine de 3 ani chiar, nu am condus de foarte multe ori in timpul asta pentru ca nu ma atrage dar stiu ca ceea ce fac ei e ilegal ca sa nu mai zic ca e fara bun simt.
E frustrant, pe bune, si este o limita si la asa ceva, insa nimeni nu prea o respecta. Unii sunt atat de nesimtiti incat te injura ca traversezi trecerea de pietoni cand ai verde, am ajuns la culmea culmilor. Locuim intr-un stat in care soferii sunt Dumnezeu, in tara asta ei au puteri depline si doar ei au nevoi, doar ei platesc taxe.
Stiu ca nimic nu se va schimba daca eu scriu aici dar cel putin ma simt eu mai bine, insa intr-o zi nu voi mai rezista si ziua aia cred ca va fi destul de curand. Am sa sar pe capota unuia pana o fac zob, macar sa stiu ca un sofer a simtit furia unui pieton.