Viaţa cotidiană modernă implică o mulţime de elemente sociale aflate într-o strînsă legătură cu deciziile personale pe care le luăm într-un mod mai mult sau puţin conştient. Din momentul în care ne trezim pînă în momentul cînd alunecăm din nou în visare, sîntem prizonierii unui labirint pshihologic din care nu putem ieşi decît în momentul în care luăm o hotărîre finală, clară si irevocabilă, asupra oricărei facţiuni care se implică, direct sau indirect, în viaţa noastră. Suma deciziilor noastre, indiferent cît de insignifiante sau gargantueşti ar fi, reprezintă baliza ce delimitează libertatea societăţii în care trăim. În alte cuvinte, sîntem atît martorii cît şi victimele societăţii din care facem parte. Fiecare rezoluţie luată şi asumată, ca persoană sau ca societate, reflectă limita de libertate la care ne aflăm sau, mai bine spus, reflectă nivelul de libertate pe care am hotărît să ni-l acordăm.
Jonathan Franzen, expert în romanul social, explică într-un mod simplu şi coerent efectele libertăţii personale asupra vieţii societăţii din care facem parte. Urmărind povestea unei familii pe parcursul mai multor decenii, autorul ne poartă prin universul schimbărilor radicale influenţate de mişcarea imprevizibilă a balastului libertăţii unei naţiuni. Rezultatul, deloc surprinzător, este că populaţia nu este niciodată conştientă de libertatea sa personală deoarece schimbarile neîncetate, de multe ori facute în direcţii opuse, nu oferă starea de stabilitate atît de necesară reflectării asupra propriei vieţi şi propriilor nevoi.
De fiecare dată cînd deschid o carte de Charles Bukowski simt cum un fior îmi trece prin coloană şi îmi oferă o senzaţie de disconfort; trupul mă anunţă că voi primi o lovitură, mintea mi se goleşte şi se pregăteşte pentru derularea incontrolabilă a fascinantei vieţi a unui personaj pe care literatura este, înca, prea mică şi prea nepregatită să-l venereze: Henry Chinaski îşi incepe povestirea. Rece, crud, simplu – te aruncă într-o lume pe care nu vrei să o vezi cu adevărat; micimea noastră în faţa vieţii care ne doboară şi ne striveşte fără să-şi fi dat vreodată seama că am avut tupeul să spunem că, de fapt, noi am trăit este prea evidentă şi prea dureroasă.
Cînd ne gîndim la fizica teoretică ne imaginăm o lume suprarealistă populată de electroni, găuri negre, supercorzi, Big Bang, sisteme fotovoltaice şi, bineînţeles, acceleratorul de particule de la Geneva. Cînd vine vorba de fizicieni ne imaginăm acei oameni cu barbă în sacouri din tweed cu coatele peticite; oameni care vorbesc o limbă secretă în care se ascunde secretul omenirii, o limbă inaccesibilă muritorilor de rînd, plină de ecuaţii matematice care o protejează şi îi oferă acea învaluire de mister de care are nevoie pentru a le oferi fizicienilor reputaţia de genii absoluţi.
A spune ca unii oameni au trait cu adevarat o viata unica, plina de aventuri si de intamplari care de care mai interesante si mai dramatice, e putin spus. Exista printre noi adevarati piloni ai istoriei care in timpul vietii lor au trecut prin mai multe lucruri decat putem citi intr-o carte de istorie. Unii din acei oameni este Neagu Djuvara.
Romania, inca de la prima vedere, pare un pic diferita, parca ceva la ea nu corespunde imaginii pe care ar trebui sa o aiba. Adica este o tara europeana, cu oamenii cu scoala, cu institutii, cu istorie, cu farmec, etc. Si totusi ea are ceva anume care sare in ochi: ceva nu e in regula. Dar ce? Nu iti vine din prima, poate nu iti vine deloc, poate pur si simplu observi ca e diferita si nu stii de ce.
Cunoscut prea putin pe meleagurile noastre, Lucian Boia este un nume care cere respect atunci cand este vorba de domeniul in care profeseaza si scrie. Un istoric adevarat, care stie despre ce scrie si care iese cu capul sus din orice experiment intelectual pe care il intreprinde.
Una din cele mai iubite nişe ale literaturii, cea a romanelor de suspans, a fost dintotdeauna aproape exclusiv americană. Autori precum Dan Brown, John Grisham, Tom Clancy sau James Patterson ne-au obişnuit cu viziunea lor asupra ceea ce înseamnă suspans; din nefericire, Hollywood-ul a îndrăznit să îi încurajeze şi astfel percepţia cititorului a intrat pe un făgaş în care dacă nu eşti un spion/professor/detectiv/poliţist/avocat american nu prea ai valoare ca personaj de roman de suspans. Dar iată că undeva în ţările nordice, unde nu se întamplă mare lucru (sau poate avem o percepţie greşită despre locaţie ca şi despre limba în care sunt scrise romanele sau despre profesia personajului principal) un jurnalist suedez a scris o trilogie care nu doar că poate concura oricînd cu orice bestseller de pe piaţa, dar chiar umileşte apariţiile precedente.
Comentarii recente